duminică, 31 decembrie 2023

Bilant 2023

2023 a fost un an urat pentru noi, urat tare! Cand MAMA ne-a parasit, parca am ramas suspendata deasupra unui hau urias. Am simtit de nenumarate ori ca voi pica acolo, jos...! Inca ma uit in abis, simtindu-l sub mine, si ma balangan instabil, agatata ca de un fir nevazut de ata. 

MAMA a construit fundatia vietii mele, chiar daca relatia avuta cu ea a fost departe de a fi perfecta. MAMA a contribuit la tot ce reprezint azi, bun ori rau. M-a cladit, m-a format, m-a iubit, mi-a oferit tot ce a putut ea mai bine. Cand a plecat, parca tot ce stiam despre ea, despre mine, despre lume, parca totul a capatat o alta nuanta. Una gri, nedreapta, nedemna, trista, mohorata! 

Inca ii mai scriu, inca ii mai vorbesc, inca o vad in fiecare noapte in fata ochilor. Inca ii povestesc cum creste M., inca ii arat poze si o invit la mese. In seara asta, cand anul asta urat si crud se incheie, are si ea o farfurie asezata la masa noastra! Asa cum a avut si de Craciun! Si va avea loc la masa noastra tot restul vietii mele!

Anul asta vrea neaparat sa se incheie la fel de prost pe cat s-a derulat. M. a facut astazi, in ultima zi din an, temperatura 40.1 gr C... Inca ma plang mamei cand M. e bolnava. Inca o astept sa lase tot si sa vina sa ne fie alaturi, asa cum a facut de zeci de ori. 

Inca nu-mi vine sa cred ca ea e acolo, in frig, sub o piatra oribila. Inca nu ma pot impaca cu gandul ca viata ei s-a terminat prea repede, prea devreme, prea infiorator de urat! Inca o vad cum geme pe patul de spital, inca imi vine in gura gustul amar al suferintei ei si neputintei mele de-a o ajuta, inca urasc un sistem medical odios, care am convingerea ca nu a ajutat-o cu mare lucru. 

In 2023 am invatat ca sanatatea este cea mai importanta, ca fara ea, nimic nu merge. Am invatat ca prietenii se cern mai drastic decat credeam, desigur ca fix atunci cand ti-e mai greu. Am invatat ca mainile de ajutor, daca vin, vin de unde te astepti mai putin iar increderea pe care o dam oamenilor, "prietenilor", e doar speranta aruncata pe fereastra. Ma gandesc acum atat la unii dintre "prietenii" mei, cat si la cei ai mamei... , la acei oameni pe care MAMA mereu i-a ajutat, alaturi de care mereu a fost, dar care nu au gasit nici macar timpul de a raspunde unui mesaj de chemare pe ultimul ei drum. 

Am invatat despre mine cat de vulnerabila sunt sub o aparenta de "femeie puternica", am invatat despre multi dintre cei din jur cat de putin ma cunosc si mai ales cat de putin ma inteleg. Anul asta am facut curat in jur, mai mult sau mai putin voit. Am inchis capitole, am pornit in altele noi. Am inteles ca nu trebuie sa am asteptari de la nimeni, ca suntem si trebuie sa ne descurcam singure! Am inteles ca empatia pe care o asteptam nu poate in niciun fel sa se ridice la nivelul durerii mele! La 4 ani, M. este cel mai mare sprijin al meu! Unul urias! Poate chiar salvarea mea!

In 2023 MAMA a plecat sa se revada, poate, cu tata. A plecat, poate, sa-si vada parintii - pe bunicii mei -  si ne-a lasat complet singure. Eu si M. am ramas sa ducem mai departe orice ne aseaza soarta pe umeri. 

Sunt recunoscatoare celor care au reusit sa indure dificultatea acestui an si sa ne ramana alaturi. Sunt la fel de recunoscatoare celor care au ales sa se indeparteze sau pe care, poate, fix suferinta si felul in care m-a modificat ea, i-a indepartat, exact atunci cand imi puteau fi un mai important sprijin. Sunt recunoscatare ca si acesti de pe urma oameni au facut parte din viata mea si mi-au daruit lectii de viata, chiar daca au durut! Apreciez orice mi-a fost oferit vreodata si stiu ca e doar vina mea daca am avut alte asteptari anul acesta de la cei din jur. Despre asta pare ca e viata, pe alocuri, despre suferinta!

Imi doresc un 2024 in care sa ma regasesc, caci m-am pierdut groaznic. Un An Nou in care sa imi recapat stima de sine si in care sa ma reridic din genunchiul in care ma tot sprijin de la o vreme. Vreau sa-mi reridic capul din pamant si sa pot zambi din nou! Imi propun sa privesc mai mult inainte si nu inapoi, sa nu ma mai bazez pe oameni care se vor retrage cand imi va fi lumea mai draga, sau, din contra, mai neagra si mai greu de suportat, sa ma pot impaca cu trecutul si prezentul si concentra la viitor! 

2023 a fost cumplit. 2024 va fi mai bun! La multi ani!





vineri, 20 octombrie 2023

Scrisoare catre mama

Tare as fi vrut sa nu invat niciodata sa pun in practica ritualuri religioase legate de pierderea cuiva apropiat. Nu am crezut niciodata in ele, dar tu credeai. Maine se implinesc 3 luni de cand nu ne mai esti alaturi, mama! Astazi fac pachete pentru pomenirea ta, religioasa, de maine. Nu ca nu te-as pomeni zilnic, oricum! Si plang intr-una. Fac ce pot si cum pot, si stiu ca m-ai intelege pentru ce nu sunt in stare sa fac, stiu ca imi cunosti viata si zbaterea din ea. 

As vrea sa fi fost o fiica mai buna, mai inteleapta, mai blanda, mai oricum te-ar fi putut, poate, ajuta mai mult in viata. Am crezut mereu ca te voi avea alaturi pana hat, departe, in timp. Am crezut ca o vom creste impreuna pe M, care mereu te pomeneste. As vrea sa gasesc cuvintele potrivite pentru a-ti spune ce simt, dar nu reusesc. Scriu aici mai degraba ca o incercare de eliberare, caci nu e nimeni in jur sa-i pot vorbi! Scriu in neant, cu firava speranta ca poate, cumva, ajung la tine gandurile mele. 

Nu am crezut ca imi va fi chiar atat de greu! Ai avut dreptate mereu: venim pe lume si ne ducem singuri din ea! As mai adauga si ca traim, de fapt, singuri! Ne avem noi pe noi si daca noi nu ne iubim, nemeni altcineva n-o face. Mereu mi-am zis ca noi 3, M-tu-eu, suntem cea mai tare echipa. In acest an am traversat o multime de trairi, de la mila la furie, de la nesomn la frustrare, de la dezamagire la eliberare. Ai suferit crunt si mult, am vazut cum oameni pe care i-ai ajutat si indragit in viata, nu au ramas aproape cand ti-a fost greu, caci asta ar fi insemnat sa le fie si lor greu. Le-a fost mai usor sa intoarca spatele. Am vazut cum nici pe ultimul drum, oameni care as fi asteptat sa fie acolo, langa tine sau langa mine, au lipsit! Am vazut cat de singure am ramas dupa ce totul s-a terminat, caci oamenii vin mai degraba aproape cand esti vesel si amuzant ori cand esti inca de folos cu ceva-orice si le e greu sa ramana acolo cand toata lumea ti se darama. Oamenii isi vad de vieti, uita, merg inainte si descoperi nepasare unde te asteptai mai putin! Oamenii nu sunt acolo fix cand ai cea mai mare nevoie, fix cand iti urla sufletul la 2 noaptea. Oamenii ajuta in limita disponibilitatii lor, ceea ce, intr-un fel, chiar inteleg... 

Eu si M am ramas singure si te plangem! Am ramas singure sa iti ducem dorul! Si nu e deloc mic si nici usor de dus. Ma duc atat de des pe cat pot la piatra rece care iti poarta poza. Si plang acolo, cu tine si langa tine! Nu te mai pot ajuta cu nimic acum!

Iarta-ma ca nu sunt in stare sa fac totul cum poate ti-ai dori. Iarta-ma ca nu pot sa-i iert pe cei care ti-au facut rau sau ti-au facut sfarsitul mai greu. Iarta-ma, mai ales, pentru ce nu am stiut sau putut sa fiu pentru tine, fiica de care poate aveai mai multa nevoie! 

Nu-mi place ceea ce preotimea afacerista a facut din credinta, nu-mi place cand am senzatia ca sunt doar jefuita, nu-mi plac cei care aduna muuulte kilograme de pomeni, fara vreo sansa sa poata fi mancate ori apreciate si care probabil ajung doar la porci. Iarta-ma ca nu mai cred in cinstea oamenilor ori in corectitudinea preotilor. Iarta-ma ca nu o sa fiu in biserica de cate ori unii zic ca "ar trebui". Si nu pentru ca nu te iubesc, si nu pentru ca nu imi lipsesti, nu pentru ca nu te plang zilnic! 

Fara tine, parca lumea intreaga mi-e pe umeri, cu toate problemele ei. Iti multumesc pentru tot ce mi-ai oferit in aceasta viata! Ai plecat mult prea devreme si mi-e ingrozitor de greu fara tine!

vineri, 14 iunie 2019

Cea mai mare şi cea mai frumoasă nebunie

Dragă Femeie,

Îţi doreşti copii de ani buni, însă nu a fost sa fie… Ceasul biologic te îngrijorează semnificativ deja, căci pare să te avertizeze insistent că dorinţa ta începe să devină din ce în ce mai greu de îndeplinit.

Într-o bună zi, cu ochii pe CNP, împinsă de la spate şi de avertizări medicale diverse, după ani cu nopţi albe de gânduri negre mii, după încercări de toate felurile, care mai de care mai raţionale ori mai nebune, decizi ca nu mai poţi şi nu mai vrei să aştepţi, nevrând să ajungi să trăieşti momentul când ţi se va spune că “este prea târziu”. Aşa că, într-un fel sau altul, ramâi gravidă, chiar asumându-ţi riscul de a creşte singură un copil. Ai visat şi tu, candva, o formulă perfectă de familie, însă cu timpul, ai renunţat la pretenţii, la vise cu Făt-Frumos pe calul lui alb ori cu iubire ca-n filme. Nu aşa ai vrut să fie, însă aşa a ieşit… şi te bucuri cu toată fiinţa de tot ce găseşti bun în ce trăieşti în prezent, aşa cum trăieşti.

Vei găsi putere, din miraculoase şi nebănuite surse, să traversezi orice obtacol, orice disconfort fizic sau psihic, să fii în sfârşit fericită şi să te simţi împlinită!

Vei auzi diverse păreri, de la “eşti inconştientă” sau “ai un enorm egoism care va distruge o nouă viaţă” până la ”eşti admirabil de curajoasă – te invidiez”. Vei constata că majoritatea celor care mereu ţi-au fost aproape la distracţii ori vremuri uşoare vor dispărea din proximitate pocnind din degete, iar alţii, la care te aştepţi poate mai puţin, te vor susţine şi-ţi vor fi alături.

Vei realiza ca a purta primul tău copil în pântece, marea ta realizare, nu e deloc un eveniment important şi pentru ceilalţi. Cei din jur işi vor vedea, normal de altfel, liniştiţi, de vieţile lor şi nu vor avea cum să înţeleagă nevoia ta de a-i avea aproape mai mult ca niciodata, de a-ţi diminua senzaţia de singurătate. Te vei trezi că chiar  prietene bune, care îţi cunosc istoria şi zbuciumul vieţii, te vor judeca aspru şi vor considera ca “sigur se putea şi altfel”. Le vei şi înţelege opiniile, chiar dacă te va durea lipsa de susţinere necondiţionată.

Vei transmite emoţii de neînţeles pentru ceilalţi şi nu vei primi prea des răspunsuri pe măsura trăirilor tale. De altfel, tot normal… căci trăirile tale sunt de neexplicat – le simţi tu, cu tine, pentru tine!

Vei trece peste toate, vei găsi o putere incredibilă, venită chiar din interior 😉!

Vei merge la diverse controale medicale şi vei sta la cozi de cupluri, simţindu-te din nou foarte singură. Vei primi tot felul de indicaţii de cumpărături sau de activităţi de făcut în perioada sarcinii, toate gândite ca pentru doi părinţi. Pentru orice act vei avea de semnat, vei primi priviri întrebătoare când vei spune “tatăl nu doreşte să se implice” sau “tatăl nu există”, ca şi când nerespectarea standardelor “familiei tradiţionale” este un păcat capital şi total condamnabil în secolul 21.

Vei realiza că financiar nimic din ce-ai prevăzut nu e tocmai corect. Nu va fi uşor dar nici imposibil de dus. Vor fi sacrificii multiple şi ăsta va fi doar începutul… , însă te vei întinde atât cât îţi e plapuma. Te vei mai gândi, din când în când, ce util ţi-ar fi ajutorul tatălui copilului, însă vei realiza rapid că nu ai încotro şi nu-l poţi obliga să-i pese, mai ales că ţi-ai dorit acest copil “cu orice preţ”. Vei pierde prea multă energie comparând ce spunea cândva că vrea ori va face, cu ceea ce, de fapt, s-a petrecut. Nu merită!

Vei învăţa sa te descurci chiar şi cu ceea ce nu credeai ca vei putea vreodată, cum ar fi să-ţi faci injecţii singură, timp de minim 9 luni, în condiţiile în care, mai toată viaţa ta, ai leşinat vazând ace. Vei mai cădea pe alocuri dar te vei ridica din nou, cu şi mai multă hotărâre, trasă în sus de cea mai puternică motivaţie din lume… !

Vei vedea cum corpul tău o ia razna, de la greutate pâna la diverşi indicatori medicali. Vei şti insă că toate merită, cu vârf şi îndesat.

Vei realiza că şi colaborarea cu autorităţile statului este gândită tot ca pentru doi părinţi responsabili şi implicaţi – termene prevăzute ca şi când, obligatoriu, doi adulţi nu au deloc şi alte treburi, drumuri repetate pentru aceeaşi chestiune, ca şi când mama este din ce în ce mai agilă şi mai mobilă, imposibilitatea comunicării online ori obţinerii de informaţii telefonic etc.

Interesant va fi să constaţi ca cele mai absurde critici le vei primi tocmai de la alte mame, parte din “familii tradiţionale”. Vei auzi că “aşa-ţi trebuie” ori “descurcă-te acu’ ca doar aşa ţi-ai aşternut” la orice impresie vei crea ca nu-ţi e tocmai simplu. Căci nu-ţi va fi!

Vei ajunge să le priveşti cu mândrie şi superioritate pe toate cele care spun că “nu ştiu ce m-aş fi făcut fără soţul meu”… 

Vei învăţa să montezi pătuţul copilului ori vreo jucărie, ba chiar şi canapeaua. Vei începe să fii, deja, şi mamă şi tată.

Nu-ţi va lega nimeni şireturile când nu vei mai ajunge nicicum la ele, nu te va ajuta nimeni sa te ridici din pat ori sa-ţi cumperi medicamente, nu se va bucura nimeni alături de tine la fiecare mişcare în burtă a copilului, nu-ţi va împărtăşi nimeni emoţiile dinaintea vreunei ecografii ori dinaintea naşterii. Nimeni nu te va răsfăţa cu fructe ori flori sau nu te va duce prin scurte călătorii de relaxare 😀. Unii se vor arăta entuziaşti la inceput si-ţi vor promite sa te mai scoată din casă la concerte ori vreo terasă, dar te vor uita! Mdeh, acum eşti parte din altă... lume 😉!

Va trebui sa-ţi faci singură cumpărături sau de mâncare, să te uiţi lung la orice trebuie ridicat de jos ori să faci curat prin casă. În ultimele 2-3 săptămâni de sarcină, când deja e dureros chiar şi mersul pe stradă, te vei descurca singură. Drumurile din ce în ce mai dese la medic te vor costa efort şi mulţi bani. Toate astea în timp ce te străduieşti din răsputeri să mai mergi si la locul de muncă, oricare ar fi acela, pentru a limita cât de mult poţi riscul de a arăta că se poate şi fără tine. Puţinii prieteni rămaşi p’aproape vor trăi propriile vieţi, cu propriile priorităţi, neavând cum să-ţi fie prea tare de folos, nici dacă ar vrea.

Hormonii şi emoţiile te vor face ba să plângi, ba să râzi şi vei fi constant într-un ameţitor carusel emoţional. Te vei simţi pierdută când îţi va fi rău, când te vei îmbolnavi sau când cu greu vei ajunge chiar şi doar să-ţi faci un ceai, vei avea frici cu sutele şi întrebări câte şi mai câte.

Cu toate astea, vei primi o inimaginabilă energie şi forţă să mergi înainte! Şi vei merge hotărâtă! 

Fiecare seară, când stai întinsă, simţind cum noua viaţa din tine e din ce în ce mai activă, te va face să zâmbeşti fericită, cu ochii umezi de bucurie dar şi de griji, de nerăbdare dar si de zeci de întrebări la care nu ştii răspunsurile, de proiecţii ale viitorului alături de copilul tău, un copil dorit enorm şi pentru care vei face tot ce poţi tu să-i fie bine. Te vei bucura ca un copil de fiecare detaliu al noii camere a copilului şi vei zâmbi privind dimensiunile primelor hăinuţe.

Toate cele prin care treci vor deveni banalităţi iar convingerea că ai făcut tot ce ai putut tu face mai bine, într-un anumit moment şi context al vieţii tale, te va linişti, indiferent de orice judecă cei din jur, orice apropiere îţi arată sau orice emoţii îţi înţeleg…

Vei calca apăsat şi cu capul sus când mergi pe stradă şi vei căpăta o incredibilă tărie să te adaptezi la toate! Vei zâmbi imaginându-ţi noul capitol al vieţii tale şi tonele de trăiri faine din el. Te vei hrăni zilnic cu energia vieţii din tine, care, fără ca măcar să ştie, te susţine fantastic!

Vei trăi fain, pentru ea şi prin ea!

Aşadar, Femeie, urmează-ţi visul, ascultă-ţi instinctele şi trăieşte fix cum îţi doreşti! Eşti mai puternică decât ai crezut vreodată şi poţi duce pe umerii tăi tot ceea ce, nu degeaba, te aşează pe marele piedestal al titulaturii de MAMĂ!



marți, 19 septembrie 2017

Iubesti, deci existi!

Iubirea ofera, raneste, incanta, smuceste, inalta, doare, ne da aripi si infinita putere sau ne culca la pamant, daca asa ne e dat. Orice ne-ar face, rau ori marcant, e totusi atat de frumos s-o simtim si sa ne fie impartasita!

Nu e nimic mai cald decat gandul la celalalt, nu e zambet mai sincer decat cel generat de trairi in doi.

E incredibil cand mergi cu capul sus, zambind deschis, cand poti sa te bucuri de orice ai (ca ai mereu mai mult decat realizezi).

E fantastic ce putere capeti sa calci hotarat, mergand senin inainte, ca omul decis sa urmeze o anumita directie, dorita.

Cat de minunat este sa te poti bucura de fiecare clipa, caci viata asta trece mult mai repede decat credem!

Nu e nimic mai inaltator decat sa vezi "frumos" in cele mai mici gesturi si sa intelegi ca fericirea vine din aprecierea lucrurilor marunte. Nu exista "perfect". Exista insa compromisuri atat de faine, care merita traite cu varf si indesat.

Ne putem concentra pe ce e rau, marcant si oribil sau putem alege sa ne bucuram copilareste de fiecare nimic.

Traim truncheat si aiuristic, pierzand adesea esenta. E fantastic cand iubim cu tot sufletul, cand daruim neconditionat, cand stim sa primim cu inima larg deschisa.

Fluturi in stomac, lumina in privire, bucurie nemarginita, ganduri magnifice, trairi neasemuite, magie...

E minunat sa-l vezi pe celalalt in orice faci, simti, gandesti. Ii ceri pareri, il auzi dojenindu-te cald, laudandu-te ori incurajandu-te. Il auzi in versuri de melodii, il vezi in orice loc prin care ati trecut vreodata impreuna, cladind amintiri fara egal, il cauti instinctiv in orice gand, ii intinzi mana si gasesti tot ceea ce ti-ai dorit vreodata.

E sublim cand tresari la orice semn al celuilalt, cand ii iubesti vocea, cand abia astepti sa revina acasa. Ce implinire faina cand vezi ca gandul la tine exista si el. Cat de superb este cand simti ca ai putere sa muti muntii, cand orice e urat, greu sau rau in jur pare mult mai usor de inteles si de suportat.

Ii vorbesti adesea vrute si nevrute chiar cand nu sunteti alaturi.

Este senzational cum intreaga lume poate sa dispara cand sunteti impreuna si cum simti ca ai toata bogatia vietii!




vineri, 25 decembrie 2015

Vis de Craciun


Visez un decembrie plin cu rasete de copii, cu brad care sa-i bucure, cu colindatori la care sa se uite siderati, cu Mos Craciun pentru care sa invete poezii si cantecele.

Visez un Craciun cu bucurie, cu rost capatat in viata, cu atmosfera mirosind a portocale si cu oameni dragi aproape.

Visez sa am pentru ce si pentru cine sa muncesc, sa cumpar, sa gandesc viitor.

Visez ochisori care sa ma astepte acasa, care sa fie veseli si calzi, care sa strige dupa mine “mami” oricat de multe sau grele responsabilitati, oricat sacrificiu necesar ar veni la pachet cu visul meu... 

Vreau jucarii imprastiate prin casa, ghetute mici-mici la usa, hainute colorate care raman mici rapid, etape de traversat, cu frumusetea si cu greutatea lor. 

Visez sa-i pot invata oriceurile de care as fi capabila si sa traim frumos laolalta.

Visez sens, cu iubire daruita neconditionat, cu mutrisoare cat pentru toate trairile lumii, cu zambete care sa alunge orice ganduri negre.

Visez un Craciun care, in sfarsit, sa aduca implinire!



duminică, 22 noiembrie 2015

... ... ...


Cum n-as fi reusit in veci s-o exprim mai bine de atat, asta e, redau spusele de mai jos:

"Femeile au nevoie de atentie" 
~Tudor Chirila~

Femeile au nevoie de protectie, tandrete si penis.

Barbatii stiu asta, dar sunt convinsi ca penisul le poate inlocui pe primele doua. Ei nu stiu ca penisul este in multe cazuri primul lucru de care femeia s-ar dispensa in cautarea fericirii.


Barbatii uita mereu de tandrete si protectie. Uita pentru ca sunt suficient de invingatori, virili si lipsiti de nuante. Pana si orgasmul e lipsit de nuante la barbati. Nici pe el nu il pot mima.

Astfel ca prima intrebare care vine in mintea barbatului inselat este: O fi mai bun la pat ca mine? Apoi invariabil: Are penisul mai mare? Nici prin cap nu-i trece barbatului suficient de invingator si viril ca adversarul care tocmai i-a luat urma prin asternuturile iubitei a avut mai mult timp, a pus intrebari nerostite demult, a mangaiat, a avut rabdare si a ascultat atent cu blandete in privire.

"Ce are cheliosul ala cu burta, in plus fata de mine? Ala e barbat? Ce dracu are ala in plus? Un penis mai mare?"

Nu, frate, are mai multi bani! - vine invariabil eternul raspuns. Asa e de multe ori, zicem si noi. Dar nu despre acele femei si barbati vorbim noi acum.

Nimanui nu-i trece prin cap ca barbatul cu chelie si burta (ori poate putin intarziat in ale maturitatii) intelege sa pretuiasca femeia de langa el cu disperarea celui care poate pierde ultimul tren. Trecut prin multe, cu cicatrice in suflet si dezvantajat (uneori si fizic), trecut de prima tinerete el stie ca unica sansa este sa mangaie, sa asculte, sa inteleaga, sa fie atent sa deschida usa inainte ca ea sa sune.

Si mangaie, asculta, intelege. Desavarseste un ritual al gesturilor care conteaza, este mereu prezent, gata oricand sa intinda un brat.. nu foarte puternic, dar mereu oportun. Mai presus de orice nu cere nimic in schimb, cel putin nu in mod evident... pentru ca, sa nu uitam, si el e barbat, vanator experimentat.

Cu lacrimi in ochi varsate pe ascuns cand masina ruleaza monoton si ea priveste absent peisajul de pe scaunul din dreapta, femeia va decide sa renunte la penis care ii da fiori de multe ori pe saptamana - nu e de ajuns...

El, tinar... carierist si stresat, conduce si nu intelege ce dracu ar mai trebui sa faca pentru linistea cuplului. Ca doar depune toate eforturile. Trage masina pe dreapta si se usureaza in plin camp. Se urca inapoi fara sa-si aduca aminte ca ea l-a rugat sa-i aduca puloverul din portbagaj.

Vor ajunge in curand la munte. Undeva la acelasi hotel se vor intalni cu un barbat jovial trecut de prima tinerete, dar cu zambet irezistibil si povesti fantastice.

Femeile au nevoie de protectie si tandrete. Femeile renunta cel mai usor la penis. Barbatii renunta la tandrete si protectie.

Acest razboi surd al neintelegerii va da nastere profitorilor. Cine sunt ei? Pe termen scurt, amantii. Pe termen lung cei intelepti si rabdatori.

Pe drumul de intoarcere el este bucuros si usurat ca ea si-a revenit. E vorbareata si nu mai priveste absenta pe geam. Si zambeste ca in prima zi. E prea neatent ca sa realizeze inceputul sfarsitului.

Pe terasa hotelului barbatul jovial, trecut de prima tinerete savureaza un cognac... Pe buza paharului este zahar...

luni, 26 octombrie 2015

Mama noastra cea de toate zilele...

Nu stiu sa fi trait senzatii atat de puternic negative, generate de neputinta, ca atunci cand mama si-a fracturat coloana. O persoana activa de felul ei, care devine brusc o leguma este impresionanta tare dureros.

Nu stiu sa ma fi simtit mai sfarsita in viata pana la momentul accidentului ei. Si frustrant de neputincioasa.

Noian de trairi, invatat zeci de lucruri noi pentru adaptat la o noua viata, si ea si eu, alegat pe la usi clasice de spitale romanesti, scarba generata de spagi efectiv cerute pe care eu n-am avut curajul sa le refuz, umiliri de comportamente de medici, adaptat orice din viata la noua situatie...

Greu, tare greu. Iar daca ti-a fost scris sa ai "alaturi" o lipsa crunta de suport din partea unui presupus partener de viata, toate se duc pe umeri cu impresia constanta ca numai inca un pas mai poti... si apoi vei cadea...

Nopti nedormite, lacrimi amare, energie consumata pentru a arata puternica...

Am avut noroc insa. Am avut oameni dragi - nu multi dar importanti - aproape! Suportul lor moral m-a ajutat tare mult.

A iesit pana la urma si soarele. Am fost tare norocoasa caci starea mamei a avut un pronostic favorabil refacerii. Iar azi, pentru prima data dupa destula vreme, a reinvatat sa faca primul pas.

Am fost si sunt fericita. Brusc visul pentru case, masini, afaceri, copii devine stupid si nu mai are noima daca acasa... in inima ta... e trist si fara speranta. A ramas doar tristetea simtitului pe propria piele ca mereu vei fi dezamagit de cei la care te astepti mai putin.

Da, azi sunt fericita!