joi, 15 ianuarie 2009

Sentimentul romanesc al isteriei (Mircea Cartarescu)

"Daca traiesti numai in Romania , e posibil sa nu-ti dai seama ca e ceva in neregula cu lumea din jur. Ai culoarea mediului si te misti o data cu el. Esti una cu toti ceilalti. Dar daca te intorci, dupa o vreme indelungata, in tara e cu neputinta sa nu fii izbit de cat de anormala e umanitatea de aici. De cat de chinuiti sunt oamenii si de cat de rai devin din cauza asta. Nu se poate sa nu fii uluit de faptul, de pilda, ca una dintre cele mai raspandite strategii de supravietuire e mitocania agresiva. In orice tara civilizata oamenii incearca sa-si menajeze nervii cat se poate de mult. Sunt prevenitori unii fata de altii in forme duse aproape pana la caricatura. Si-au dezvoltat zambete sociale si ritualuri de contact care sa elimine, practic, posibilitatea oricaror conflicte. Cand cineva te contrazice, ii zambesti si spui: "We agree to disagree" ("am cazut de acord ca nu suntem de acord"). Cand cineva te calca pe picior, te grabesti sa-ti ceri tu scuze. O ipocrizie blanda si surazatoare te intampina peste tot, ca un balsam care alina toate ranile si satisface toate susceptibilitatile. Aceasta ipocrizie poarta numele de politete si e esentiala pentru fluidizarea substantei sociale. Romanul nu este asa pentru ca nu poate fi, obiectiv, asa. Pentru ca la noi, daca esti bun, esti calcat in picioare. Sa ne imaginam o tanara care devine vanzatoare. Isi iubeste meseria si isi propune sa fie cat mai draguta si mai serviabila cu clientii. Zambetul profesional, acel zambet care vinde marfa, i se va stergem insa curand de pe fata dupa ce vreo cinci-sase insi ii vor tranti cate-o badaranie sau vor incepe sa urle la ea ca nebunii, chiar din prima zi de lucru. Sunt toate sansele ca dupa o luna de zile zambetul sa-i dispara complet, iar dupa un an sa avem vanzatoarea noastra standard, acra si scarbita, care te repede de nu te vezi. Badaranii de care-am vorbit nu sunt nici ei badarani din nastere. Si ei sunt bieti oameni la care s-a urlat si care-au fost umiliti de cand se stiu. Au devenit scarbosi pentru ca au simtit pe pielea lor ca nu tine sa fii dragut cu ceilalti. Pentru ca, la toate ghiseele, au rezolvat numai urland. Pentru ca doar fiind mitocani au avansat social, calcand peste cei blanzi. In armata, soldatii sunt extrem de chinuiti "in perioada" de sergentii lor. Cand ajung ei insisi sergenti, ii chinuiesc pe noii recruti si mai abitir. Si tot asa, in toate straturile sociale si la toate nivelurile, romanii isi sunt propriii calai si propriile victime intr-o societate profound alienata psihic, o societate isterica. Cred ca asta ne distinge, ca romani, in lume, la ora actuala: tensiunea continua la nivelul vietii cotidiene. Starea continua de explozie, care ne provoaca ulcere si atacuri cerebrale. Conflictul generalizat al fiecaruia cu fiecare. Nu vreau sa spun prin asta ca suntem fundamental rai. Fireste, ne-au impins spre asta saracia si lipsa de orizont, carentele de educatie, perplexitatea maselor taranesti dezradacinate si aduse in ghetourile marilor orase. Pot fi si alte explicatii obiective. Dar e inca ceva, mai subtil, mai intunecat in tot acest chimism social. Inraiti de lumea in mijlocul careia traim, cu timpul incepe sa ne placa sa fim rai. Sadismul nostru rabufneste atunci in insulta si obscenitate. Incepem sa ne mandrim cu grobianismul nostru si, exhibitionisti ai moralei, ne dezbracam voluptuos de caracter in aplauzele excitate ale publicului. Curand, devenim la fel de cinici, la fel de incapabili de a distinge binele de rau ca tarfele si noii imbogatiti. Ascensiunea (sau doar supravietuirea) noastra sociala e marele premiu castigat cu pretul mitocaniei noastre. Iar cercul acestei nevroze nationale nu ar putea fi spart decat printr-o lunga terapie care, ca orice demers psihanalitic, ar fi lunga, scumpa si cu un rezultat incert. Nu cred ca ne-o putem permite deocamdata."

9 comentarii:

  1. Sunt de acord ca nu sunt de acord cu Mircea Cartarescu :-) Se poate altfel si aici in Romania si zic asta pe baza experientei mele. Cu anumite costuri e drept pe care, dupa ce le constientizezi (daca), poti alege sa le suporti. Sau nu. Eu am ales sa platesc :-)

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca omul incerca sa surpinda o imagine generala a Romaniei, vazuta din avion.
    Este evident ca se poate altfel si aici, in Romania, dar e cam fortat sa spui ca padurea nu e padure de brazi, deoarece ai vazut tu 2 boscheti de zmeura ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Pe de alta parte nici nu putem pretinde ca mai e padure de brazi, o padure in care boschetii sunt juma'te din suprafata si nici ca boschetii sunt "de zmeura" doar pentru ca zarim, parca, ceva pete mici si rosii :D;)...

    RăspundețiȘtergere
  4. Hm, fie nu ai inteles comparatia mea cu padurea si boschetii, fie i-o "tragi" primului comentator spunandu-i ca are doar senzatia ca traieste altfel :)
    Desi inclin sa cred spre prima varianta, la fiecare citire a celor 3 texte, imi iese a doua.
    @Primul comentator: deci nu se poate altfel. Ai vazut tu 2 bilute rosii, care te-au dus cu gandul ca stai in tufa de zmeura. De fapt, e vorba de lupul cel rau, versiunea SF.

    RăspundețiȘtergere
  5. :)) Poate nu am inteles... sau poate primul comentator are o proprie opinie pe care eu nu o impartasesc, asta neinsemnand ca nu ii respect parerea (evident, nu?:D). Fiecare, in functie de miliarde de factori, alege sa priveasca viata si lumea din jur cum poate/vrea/ii e mai bine, respectiv poate asocia petele/bilutele rosii cu ce crede... :P:))

    RăspundețiȘtergere
  6. Un alt punct de vedere, cu bune, rele si costuri mari ;) : Frank Sinatra - My Way (http://www.lyricsfreak.com/f/frank+sinatra/my+way_20056378.html)

    RăspundețiȘtergere
  7. Slab cartarescu, de aceea i-am si scris numele cu litera mica. Porneste de la sentimentul romanesc, pe care bine l-a ascuns in ..(unde vreti voi) si se infoaie, se isterizeaza pana ajunge singur sa se autodefineasca, intr-o spirala plina de injurii.
    Eu sunt de parere ca daca faci un lucru, fie el si rau, cum s-a dorit eseul de mai sus, macar sa-l faci cu cap. Mai greu in cazul "dansului".
    Ce regret eu este ca am ajuns atat de slabi profesional incat unul, precum cartarescu este citat.
    Cu stima,
    Lorena

    RăspundețiȘtergere
  8. Este posibil sa fie slab...(nu mi-as permite nici o clipa sa judec asta... de la nivelul meu), dar textul de mai sus reprezinta o opinie (a "dansului"), cu samburi de adevar ce mie mi-au parut/imi par demni de luat in seama.
    Imi pare rau ca nu stiu cum si unde v-as putea citi, astfel incat sa am onoarea accederii la un nivel calitativ "profesional" mult mai inalt... ajutat probabil de o impecabila intuitie si un fin simt al analizei umane, calitati ce va sunt utile la a deduce atatea despre om si nivelul sau... profesional (:)?!). Daca imi puteti indica un site/blog/revista/ziar..., mi-ar face cu siguranta placere sa aflu ce inseamna NEslab...
    Rodica

    RăspundețiȘtergere
  9. @Lorena. Poate ca un pic de modestie nu ti-ar strica. Daca o mare parte a oamenilor de cultura romani (autori, critici) il considera pe Cartarescu un autor valoros, nu cred ca noi ceilalti ar trebui sa ne indoim de spusele lor. Putem sa ne dam cu parerea spunand ca nu ne place si nu ca este slab iar asta o spune unul care nu il apreciaza pe Cartarescu. Poate insa tu esti la un nivel cultural si de instruire net superior celui de mai sus, incat iti poti permite sa-l desconsideri desi asta suna a ingamfare si nu-ti face cinste.

    RăspundețiȘtergere