duminică, 9 august 2009
Prostie si regrete
Cate-o data ma insel atat de tare asupra unei persoane incat ceea ce eu consider a fi maxim de rau venind din acea directie este de fapt mult mai bine decat in realitate. Astfel, nu prididesc in a ma minuna de fiecare data de cat de josnic poate fi acel cineva cu toate ca mereu am impresia ca "gata, acum chiar stiu totul, deci nu ma mai poate surpinde nimic". Oricat de "pregatita pentru orice" mi se pare ca sunt, imprevizibilul specific caderii necontrolate pe graficul impresiei create, ma socheaza adesea. Cel mai tare ma deranjeaza propria prostie inserata in creatia imaginii initiale. Cine ma pune sa cred ca acel cineva este mult mai bun decat e de fapt...?! Creierul meu are reale probleme in a pricepe cum e posibil ca distanta dintre prima impresie si realitate sa capete proportii astronomice...?! Cum se poate sa te lasi pacalit intr-atat de insati imaginatia ta pana la urma, ca apoi sa constati ca realul a fost mereu acolo, in fata ta, doar ca ai refuzat sa-l vezi... Propria prostie si festele imaginatiei pot ajunge sa coste timp, extrem de mult timp si suferinta...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ce se intampla insa cand persoana care ti-a inselat asteptarile isi da seama de impact si incearca sa-si indrepte greseala? De ce ne lipsesc adesea resursele pentru a acorda a doua sansa, posibilitatea de a indrepta ce a fost strambat? Nu merita niciodata sa dam credit unor impresii ulterioare, care le pot corecta pe primele doua, extreme de cele mai multe ori? Ma gandeam ca e greu sa surprinzi o persoana osciland intre impresii prime nerealiste si dezamagiri care nu se confirma prin repetitie.Mi s-a intamplat sa pierd relatii sau prieteni pe baza unor suparari grele, de moment, si a unor interpretari la cald ori neverificate indeajuns.
RăspundețiȘtergereBineinteles, nu exclud pertinenta celor constatate de tine, propun doar un alt unghi de abordare, care poate completa imaginea unei dezamagiri, printr-o vedere diferita.
Din pacate gandurile scrise au urmat unei a zecea sanse... Dupa fiecare sansa mai descopeream cate ceva ce facea parte din imaginea reala... si durea... Apoi iar consideram ca "nu am verificat indeajuns" realitatea... si tot asa... Mare prostie!
RăspundețiȘtergereLumea suporta doua tipuri de riscuri. Riscuri fara sens: a-ti juca banii sau viata la ruleta, a face acte de teribilism gratuite, a-ti pune in pericol existenta din bravada sau fara un scop anume. A doua categorie este cea a riscurilor cu sens si care reprezinta adevaratul eroism al unei vieti traite: a merge la serviciu zi de zi, a face lucruri care nu-ti plac dar care pot mentine sau creste calitatea vietii altor persoane, a alege sa fii responsabil, util, deschis, suportiv, continator, bun; a acorda incredere chiar si oamenilor pe care nu-I cunosti. Toate aceste riscuri in numele unui sens. Nu neaparat vizibil de la bun inceput, uneori intuit, alteori cu semnificatie aliniata unor valori interioare, sau cu o continuare dincolo de planul nostru limitat. Dar intotdeuna drumul catre sens este insotit, presarat de accidente, pierderi si suferinte. Ceea ce pentru tine este prostie pentru mine este un risc asumat. Cu sau fara sens, mai ales ca si acestea din urma au frumusetea lor. O varianta orientala a mitului lui Sisif este cu un calugar budist care locuieste pe Luna unde "graviteaza" in jurul unui arbore de scortisoara. Ziua ii taie ramurile, noaptea ele cresc la loc. Istoria se repeta in fiecare zi, sirul nu poate fi intrerupt. Exemplul meu nu este o incurajare pentru a acorda si a 11-a sansa :)
RăspundețiȘtergere