Traim intr-o lume in care tradarea face parte din stilul actual si modern de viata. Tradam in afaceri, in negocieri, tradam ca angajat, inselam ca anagajator, exista tradare politica, religioasa etc... Tradarea este considerata in anumite cazuri absolut necesara supravietuirii.
Ma opresc asupra tradarii in cuplu... din pricina unui documentar recent vizionat pe Discovery Science.
De ce a recunoaste ca esti/ai fost inselat este un subiect tabu? De ce oamenii se feresc sa discute despre asta? Un prieten mi-a raspuns "pentru ca se considera ca este spalat de rufe murdare in pubic". De ce subiectul este considerat astfel? Eu cred ca reactiile noastre, ale oamenilor, sunt mai degraba cele asemuite spalarii rufelor murdare.. (ex: emisiuni gen "Tradat in dragoste...")..., nu faptul in sine - constatarea ca esti/ai fost inselat. Sau poate din pricina faptului ca automat a recunoaste ca ai fost inselat(a) e asociat cu recunoasterea unei esec personal?
Recent, psihologi renumiti au concluzionat ca oamenii nu pot fi monogami. 84% dintre oameni (procent relevat de acelasi tratat de psihologie) au inselat cel putin o data de-a lungul unei casnicii - studiul referindu-se numai la oamenii casatoriti. Ba chiar aceiasi specialisti considera ca scurtele escapade au in cele mai multe cazuri rol revigorant pentru casniciile afectate de monotonie, cu conditia (aici probabil ajungem la spalat rufe in public) ca mica escapada sa nu fie aflata! Tot psihologii spun ca o data avuta informatia ca ai fost inselat, chiar si in cazul cuplurilor ce reusesc sa continue relatia depasind dificultatea momentului, efectul asupra psihicului celui tradat este devastator si ireversibil, concretizandu-se ulterior in noi probleme de cuplu.
Se pare ca in multe cazuri nu ideea in sine ca cel iubit a avut contact sexual cu alta persoana este cea mai devastatoare, ci umilinta si frustrarea simtite din pricina minciunilor brusc descoperite si legaturilor pe care cel tradat le face fara sa vrea cu situatii similare din trecut. Scaderea gradului de incredere avut in cel iubit este iarasi un factor de chin pentru cel ce reuseste sa treaca peste toate si sa continue relatia de cuplu. Psihologii sunt de parere ca ruperea legaturii dintre cei doi, mai ales la nivel subconstient, este doar o chestiune de timp.
Tot psihologii "recomanda pastrarea escapadelor departe de casa" si din pricina faptului ca umilinta este suplimentar coplesitoare cand partenerii celui ce inseala fac parte din acelasi cerc de cunostinte cu partenerul "oficial" de viata (ex: lucrezi impreuna cu sotia si o inseli cu colega de birou).
Asadar este important sa ne pese totusi de cel de langa noi suficient cat macar sa nu-l lasam sa afle!
Personal am trecut prin experiente de ambele parti: am inselat candva si m-a marcat suferinta infinita a celui inselat, am fost la randul meu inselata si am simtit in mai multe randuri si umilinta si frustrarea mentionate de psihologii de mai sus. As mai adauga ca alaturi de umilinta si frustrare ai un miliard de alte sentimente greu de descris, un du-te vino de senzatii dureroase si un bagaj de ganduri contradictorii. Momentul naruirii a tot ce credeai ca e lumea ta si constatarii realitatii ca intr-un film prost unde decorurile cad batute de vand in mijlocul jucarii celei mai palpitante scene, este greu probabil de descris... Cel mai rau este cand cel ce-a tradat nu regreta nici macar alterarea comoditatii situatiei... si te loveste suplimentar cand iti spune... "eteee na, viata e scurta si trebuie traita..."...
Aceiasi psihologi care m-au facut sa scriu acest post spun ca realitatea secolului 21 face ca "vina" pentru "accidentele" dintr-un cuplu sa nu mai fie de multa vreme aruncata asupra neintelegerilor si lipsei de comunicare, ci mai degraba asupra curiozitatii native a omului, atractiei catre nou, tentatiilor din jur mult mai evidente fata de secolele trecute si chiar scaderii importantei acordate valorilor morale. Ce inteleg eu de aici este ca nu conteaza ce sot sarmant, destept si nemaipomenit ai acasa, mai devreme sau mai tarziu va fi mai interesant si mai altfel altul...
Deci... traiasca institutia casniciei!
De rasfoit cu scop stiintific: http://www.psychologytoday.com/articles/200910/beyond-betrayal-life-after-infidelity
Ce este ordinea cosmica? Ce este ordinea umana?
RăspundețiȘtergereCalul are patru picioare, iata ordinea cosmica.Ii punem calului frau, iata ordinea umana.
Legile naturale functioneaza dupa alte mecanisme decat legile moralei. De aceea nu are sens sa incercam sa explicam si nici nu vom putea intelege cum curge un riu sau cum zboara o pasare daca vom lua drept model o piatra sau o masina de spalat rufe. Nici tradarea nu poate fi explicata pornind de la fidelitate, valori morale si sociale. Exista in acest caz alte resorturi si fenomene psihice care isi cer dreptul la existenta: instinct, pasiune, curiozitate, cunoastere, regenerare etc. De ce ar exista viata doar in relatie cu o unica persoana, la nesfarsit, indiferent de calitatea schimbului dintre ce doi, in limitele unui model de functionare social? Nu justific astfel infidelitatea. ci argumentez fie nepotrivirea dintre parteneri, fie epuizarea resurselor vitale dintre acestia, faptul ca in timp valorile fundamentale pe care le aveau in comun au fost afectate de mecanisme diferite ale schimbarii, pe care nu le-au integrat in felul comun de a fi. Daca apare tradarea inseamna ca in acel cuplu ajunsesera sa fie mai multe lucruri moarte decat vii. Persoana noua care se iveste e atractiva in primul rand ca promisiune pentru o viata intensa noua, ca sansa de reconectare la niste resurse interioare profunde saracite sau consumate o data cu trecerea timpului. Oare nu stiai ca florile veritabile sunt perisabile?
Inteleg perfect ce spui si sunt si de acord.
RăspundețiȘtergereDar aici nu vorbeam despre situatiile cand decizi ca mergi clar spre altceva si deci sa rupi legatura prezenta. In "tratatul" de mai sus este vorba in special de situatiile in care sotul/sotia incearca altceva dar ulterior se intorc de unde evadasera. Vorbim despre situatiile in care acel altceva mai atractiv este atractiv o foarte scurta perioada. Exista conform spuselor specialistilor un procent urias de casnicii ce continua sa existe. De ce nu ramane acel sot/sotie la "altceva-ul" mai atractiv?
O alta chestiune in discutie era menajarea pe cat posibil a celui de langa noi chiar daca nu ne mai atrage... fie prin a fi sincer si a pleca definitiv, fie prin a ascunde mai bine adevarul...
pareri... intre tradare si casnicie nu sunt legaturi (se poate fiecare indiferent de prezenta/absenta celeilalte); ca urmare a experientelor personale inclin sa cred (inca nu sunt 100% decis :-D) ca tradarea este legata de asteptari. ale tale ('tale' in general), ale partenerului, ale celorlalti... si mai cred ca des se omite analiza efectelor actului asupra faptuitorului...
RăspundețiȘtergererevin cand imi mai cristalizez ideile :-)
Asa e, animuss77, calului trebuie sa-i pui frau! Daca as fi citit asta mai demult, poate altfel ar fi fost, acum, situatia. Poate ca ar fi bine sa existe casnicii pe perioada delimitata (sa zicem... 20 de ani). Copiii sunt mari, ai, cat de cat, ceva adunat si...change! Ca sa nu se mai plictiseasca sotii nostri.
RăspundețiȘtergere