sâmbătă, 24 iulie 2010

Suicid

Deperesia este considerata boala secolului si sta la baza tonelor de tentative de sinucidere si mai ales a reusitelor in aceasta directie. Gandul acestui subiect a fost trezit de recenta sinucidere a Madalinei Manole. Am auzit tone de speculatii pe marginea acestui subiect, unele mai dure si condamnante decat altele.

Cand pe strada intalnim un om bolnav, avem tendinta de a ignora manifestarile bolii sale, fie ele chiar si deranjante. Daca depresia este o boala, de ce consecintele sale nu sunt acceptate ca atare? Sinuciderea nu este de fapt consecinta imbolnavirii? De ce este sinuciderea atat de condamnata?

Daca un criminal este omorat nu este oare el inmormantat crestineste indiferent ce a facut in viata? De ce o persoana depresiva, deci bolnava, persoana care cel mai probabil n-a facut rau in viata sa, este judecata atat de aspru de catre oameni si mai ales de catre biserica? De ce biserica, mareata intermediara a iertaciunilor, condamna sinuciderea si refuza pentru un sinucigas indeplinirea ritualului de inmormantare similar felului in care se desfasoara orice alta ceremonie similara? De ce sinucigasul este pedepsit (caci asa este practic gandita neprimirea in biserica) suplimentar.

Daca sinuciderea este urmarea imbolnavirii de despresie, de ce nu este condamnata si persoana careia i-au aparut bube pe piele dupa suferinta din pricina unei boli fatale? Care este diferenta? Daca sinucigasul nu este in deplinatatea facultatilor mentale cand comite acest gest atunci de ce este judecat ca si cand ar fi facut ceva constient?

Cate-o data noi oamenii suntem incapabili de compasiune si intelegere, suntem doar indiferenti, cruzi si dobitoci...

10 comentarii:

  1. Se considera ca omul nu este in putere de a lua decizia de sinucidere ca urmare a lipsei de autoritate asupra propriei vieti (adica: Dumnezeu tzi-a dat vitza?! Ei .. nu ai tu dreptul sa te debarasezi de ea...ai primit povara ...suporta!!!) asa ar gandi clerul. Dar mi se pare un mare gol (ca si multe altele), in religie, aceasta viziune.Este cu adevarat vina noastra , a celor din anturajul sinucigasilor ca ei iau aceasta decizie, si nici de cum a lor.(Sinuciderea provocata de depresie, depresia provocata de lipsa sustinerii, care trebuiasa vina din anturaj). Si nu stiu daca mai conteaza atat de mult unde a fost inmormantata persoana sinucigasa, tragedia in sine e cea care conteaza cel mai mult, cauza ei.Iar cat despre "de ce Biserica...?!?!" pentru ca si acolo sunt oameni, care mai au de invatzat probabil.(Si ca tot veni vorba, parca era Cineva in Biblie care era constient de moartea Lui si totusi nu a facut nimic. S-ar sacrifica sau... s-ar sinucide intr-un cuvant)

    RăspundețiȘtergere
  2. Este adevarat ca Biserica spune ca nu-ti poti lua viata, caci D-zeu ti-a dat-o si nu ai tu dreptul sa ti-o iei. Ma intreb insa cui a cerut Sefu’ parerea cand a facut asta ? Poate eu, posesorul, nu sunt multumit cu darul ceresc si aleg sa ma debarasez de el din variate si incalcite motive ale mintii mele. D-zeu nu poate face nimic (ma poate, ce mult, trimite la « partea intunecata a vesniciei »). Slujitorii Sai insa, ma vor « dojeni » nafacandu-mi slujba in « casa Domnului » din motiv ca l-am suparat de Patron. So what ? Nici ca imi pasa daca ma tamaiaza sau nu. Eu, am decis sa-mi aleg singur drumul spre vesnicie asa cum am crezut de cuviinta. Mai ca-mi vine sa ma sinucid doar ca sa le fac in ciuda popilor « nemansardati», doar ca nu am curajul necesar. Madalina, a fost mai curajoasa decat noi toti. Daca acest curaj a provenit din depresie, nu stim (dar putem presupune ca da), cert este faptul ca nu avem dreptul sa o blamam pentru simplul motiv ca a ales sa-si incheie socotelile cu existenta asta de care, cu siguranta, nu era multumita. Faptul ca religia o trateaza diferit fata de ceilalti decedati nu face decat sa-mi intareasca ideea ca Biserica este o institutie anacronica, cu idei si conceptii medievale, patronata de oameni dogmatici...intru-un cuvant PROSTI.
    Care este oare diferenta dintre fapta Madalinei Manole si a un pompier care se arunca in flacari pentru a salva (eventual) pe cineva, sfarsind si el ars in incendiu ? Dar cel se avanta intr-un lac inghetat (tot pentru vreo eventuala salvare miraculoasa) sfarsind si el sub gheturi ? Nu-s si acestia oameni ce practic s-au sinucis. Acestora li se spun eroi nu sinucigasi si sunt tratati cu onoruri. Tot erou al neamului a fost si Constantin Brancoveanu care s-a sinucis, lasandu-se decapitat de turci impreuna cu familia sa. La fel detinutii politici din timpul comunismului ce au ales moartea la « canal », iar exemplul dat de Andrei este chiar mai graitor decat toate cele enumerate mai sus.
    Si toate aceste mizerii cu alura de dictat divin ni se trag de la niste incuiati si de la cei care ii sustin, caci daca Securitatea ceausista avea grija ca oamenii ca nu se exprime liber, Biserica are grija ca oamenii ca nu gandeasca dupa propria minte.
    In ceea ce priveste curajul sinuciderii cel mai bine ar fi sa citim ideile lui Emil Cioran asupra acestui subiect.

    RăspundețiȘtergere
  3. « Marea povară a raţionalităţii, prezenţa morţii şi a neantului, lipsa unei finalităţi a vieţii, lipsa salvării, ar fi imposibil de suportat dacă n-am avea posibilitatea de a termina oricând cu toate prin sinucidere. Forţa de a o lua de la capăt în fiecare zi e dată de libertatea de a ne sinucide. Ideea de a putea face aceste lucru, mulţimea mijloacelor, uşurinţa de a face aceasta dă o oarecare superioritate şi posibilitate de control a existenţei; cel care nu s-a gândit la sinucidere măcar o dată dovedeşte – după Cioran – slăbiciune. Contradicţia dintre raţionalitate – prin care este posibilă sinuciderea – şi instinctualitate – cea care se împotriveşte sinuciderii – dezvoltă o stare conflictuală internă : reflecţia asupra vieţii descoperă că instinctualitatea şi normele morale ne-au condus viaţa, frânând inspiraţia şi libertatea de mişcare. Religia a interzis sinuciderea : era o formă de nesupunere în faţa zeilor, de depăşire a limitelor mântuirii; alte argumente valabile împotriva sinuciderii nu sunt sau nu s-au găsit încă din aceasta perspectivă. Sinuciderea este caracteristică numai omului, nici un animal nu o are; sinuciderea este caracteristică raţionalităţii, depăşind instinctele, refuzând eternitatea şi supunerea oarbă. Ispită imanentă a naturii umane care nu poate accepta neantul – simpla constatare a unor porunci nu este supranormativă instinctelor – care îşi câştigă şi dovedeşte libertatea; gândul siuciderii rămâne totuşi unul pozitiv.
    Există o voinţă de a trăi dar şi o voinţă de a muri care trebuie să fie suficient de puternică pentru a duce la actul real. Ispita, tentaţia este diferenţa dintre posibilitate şi instinctualitate, dintre libertate şi datorie morală, este libertatea dusă la limită. Sinuciderea devine o problemă de libertate, nu de morală : a ieşi din scenă când piesa nu îţi mai place sau te plictiseşte :
    "Înţelepţii antici, care se sinucideau pentru a-şi dovedi maturitatea, creaseră o disciplină a sinuciderii pe care modernii au pierdut-o. Sortiţi unei agonii fără geniu, nu suntem nici autorii trăirilor noastre extreme şi nici arbitrii despărţirilor noastre întru veşnicie; sfârşitul nu mai e sfârşitul nostru"(2, pag.62).
    Nu actul exterior al sinuciderii contează ci libertatea interioară care face sinuciderea posibilă : via libertatis a vieţii. Diferenţa dintre a nu fugi de moarte şi actul sinuciderii o face Isus, care a suportat răstignirea deoarece ştia că numai prin sacrificiul său propriu pot triumfa ideile sale. Isus îi creează lui Cioran un sentiment ambiguu:
    "Detest în Isus tot ce e predică, morală, idee şi credinţă. Să ne fi dat pace şi să nu ne mai fi tulburat cu atâtea idealuri şi credinţe. Căci idealuri şi credinţe au atâţia. Iubesc la Isus momentele de îndoială şi de regret, clipele cu adevărat tragice din existenţa lui, care nu îmi par nici cele mai interesante şi nici cele mai dureroase"(1, pag. 150).
    "Conştiinţa a făcut din animal om şi din om demon, dar ea n-a făcut încă din nimeni un Dumnezeu, în ciuda lumii care se mândreşte de a fi omorât unul pe cruce."(1,pag. 186). »

    RăspundețiȘtergere
  4. Sa nu bagati totul in aceeasi oala, inainte de toate. Sinuciderea din cauza unei depresii, nu este totuna cu sacrificiul. E o mare diferenta, foarte mare. Daca iti dai viata pentru un ideal nu inseamna deloc ca te-ai sinucis, decat poate din partea cuiva care nu intelege ce inseamna sa traiesti pentru un principiu, impotriva tuturor, si nu ar face asta niciodata.

    Cat despre Biserica, din punctul meu de vedere, sunt foarte indreptatiti sa "joace" asa. Sa nu uitam, ca primii stalpi si primele legi au fost puse de primii preoti, intr-o lume in haos. Atitudinea Bisericii fata de sinucidere, mi se pare foarte normala, pentru a DESCURAJA LA MAXIM aceasta tendinta, si pentru a incerca sa forteze pe om sa-si traiasca viata asa cum este ea.

    quote:"noi oamenii suntem incapabili de compasiune si intelegere"

    RăspundețiȘtergere
  5. @Ovidiu. Daca D-zeu interzice sinuciderea, banuiesc ca din acest considerent omul trebuie sa-si apere viata, sa si-o conserve cat mai mult, sa si-o ocroteasca, deci, sa nu si-o puna in pericol. Sacrificiul (indiferent de motiv) si de cele mai multe ori acesta este voluntar, pune omul in situatia de a-si pune viata daruita de D-zeu in pericol, iar in foarte multe cazuri duce la pierderea acesteia. Mie-mi suna a sinucidere, de unde si expresia "e sinucidere curata sa te pui cu Securitatea". Poti insa sta linistit: daca te sinucizi/sacrifici pentru vreun ideal, te baga in biserica, te miruieste si da numele tau unei strazi :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu pot fi de acord cu asta. Sa nu iti pui viata in pericol, ar insemna sa accepti orice ti se impune. De aici poti merge foarte departe, in a nu face nici o revolutie, care pana la urma inseamna ceva bun, si asa mai departe. Nu mai simplificati totul la alb si negru ca nu e chair asa. Fiecare cuvant are mai multe implicatii decat putem cu totii sa le vedem. Adevarul, si viata nu sunt chiar atat de simple cum credem cateodata. Incercati sa ganditi.. vertical, nu numai in 2D :P cum bine zicea o preitena de-a mea :)

    Impotriva raului trebuie sa lupti si sa iti risti viata!

    RăspundețiȘtergere
  7. Pentru ca subiectul dezbatut mi se pare ca a ajuns intr-o fundatura din care nu se poate iesi, nu voi mai insista in a aduce argumente si justificari, ci doar voi puncta cateva aspecte ce mi se par eronate in textul de mai sus, precum si cateva recomandari prietenesti.

    1. Evident ca nu trebuie sa fi de acord cu nimic din ceea ce s-a scris mai sus. Eu personal nu incerc sa conving pe nimeni de justetea ideilor mele. Mi le exprim, sper sa reusesc sa aduc argumente si …atat. Recomand argumente si din partea convivilor mei.

    2. Spui ca “sa nu iti pui viata in pericol, ar insemna sa accepti orice ti se impune”. Sunt perfect de acord. Si acceptarea vietii data de D-zeu este un fenomen impus. Unii aleg sa nu accepte asa ceva si eu ii respect pentru asta. Recomand o reanalizare a ideilor expuse.

    3. O revolutie este ceva bun? Probabil revolutia bolsevica din 1917 ti se pare a fi fost un lucru de mare isprava. Crezi ca asasinarea tarului Nicolae si a familiei acestuia iar in urmatorii ani a aproximativ cinci milioane de rusi in gulagurile siberiene a fost un lucru bun? Dar revolutia chineza, care in doar 16 ani a dus la moartea a 30-50 milioane de chinezi? Ce spui despre revolutia cubaneza, cand au fost executati 140.000 de oameni? Recomand grabnica recitire a manualului de istorie de clasa a X-a si eventual un nou examen de BAC la disciplina Istorie.

    4. “Simplificarea in alb si negru” de care vorbesti este atributul net al Bibliei. Numai acolo suntem indemnati sa inghitim pe nemestecate toate minunile, povestile si miturile (intr-un cuvant balivernele) scrise de diversi teologi de-a lungul istoriei, fara a avea posibilitatea unor explicatii concrete. Recomand studierea si a altor curente filosofice in afara idealismul biblic. Este interesant si poti avea revelatii neasteptate. Incearca! Cititul nu doare.

    5. Ne recomanzi sa “incercam sa gandim”. Afla Ovidiu ca toti cei care au scris pana acum pe acest blog nu incearca sa gandeasca, ci chiar o fac. Daca parerile altora sunt diferite de ale tale inseama cumva ca aceia nu gandesc? Ba da, o fac si este foarte posibil sa o faca mai bine decat tine. Recomand o mai atenta utilizare a lexicului limbii romane, astfel incat sa nu-i lezezi pe partenerii de discutii.

    6. Daca ai in plan sa lupti impotriva raului, daca ti-ai propus sa-ti risti viata pentru un asemenea inalt ideal, iar daca acest risc te va trimite catre vesnicie, afla ca voi fi cel mai fervent sustinator al introducerii tale in Calendarul Crestin Ortodox, alaturi de Sf. Gheorghe “purtatorul de biruinta”, cel ce a ucis balaurul. Recomand alegerea cu grija a armelor pentru glorioasa batalie, caci banuiesc ca nu vei avea in dotare palosul fermecat al lui Fat-Frumos.

    RăspundețiȘtergere
  8. Sinuciderea inseamna literalmente suprimarea vietii. Ca e din sacrificiu sau glorie, ca e din disperare sau din lasitate, astea sunt aspecte diferite ale vietii fiecarui sinucigas.Dar rezultatul este acelasi: oprirea constienta a activitatii vietii. Comentariile au devenit, din cate vad eu, doar de dragul de a contrazice. Pentru ca argumentele precum "nu-i chiar asa" , sau citatele din Cioran nu sunt relavane si sunt de nivelul unui elev de liceu. Depinde de mentalitatea fiecaruia: Japonezii considerau ca e curaj si onoare sa iti pui capat zilelor (decat sa traiesti cu rusine) pentru ca asa a fost educatia lor Bushido (RTFB), asa percep ei moartea in sine.La evrei sinuciderea trezea un dispret, o spaima mai degraba si de aici micile comentarii ale celor care au structurat Biblia, dar nu exista , repet nu exista in Biblie articol care sa spuna "sa nu te sinucizi" . (Poate daca am face un reflexiv de la porunca "sa nu ucizi") (iar RTFB).
    Daca esti un parazit care nu are pentru ce trai, de ce sa faci o munca de Sisif si sa chinui si pe cei din jur nu?! (aparent o conceptie logica si social-constructiva). Dar nu este asa ptr ca fiecare are un rost prin actiunile sale. Chiar si in cel mai "rece" si economic sens.
    Insa a-ti lasa propriul copil in voia sortii si a te sinucide, eu cred ca e o actiune cel putin incorecta, fata de acel copil.
    De ce sa te sinucizi cand esti binecuvantat sa ai un copil pentru care sa traiesti? Nu-l poti creste? Nu-i cazul.

    RăspundețiȘtergere
  9. Doar te rog sa fii mai atent.. Nu am zis "incercati sa ganditi" ca si cum nu ati gandi. Am zis incercati sa ganditi in 3D, vertical, putin altfel, ca tot e la moda acum cu totul 3D.

    Nu sunt de acord cu tine, nu inseamna ca ai zis o prostie. dar Barba non facit philosophum.

    La o bere, pot sa dezbat cu tine si sa iti demontez orice argument de mai sus. Te astept cu invitatia :P Ca am scris in graba, e una, dar cum bine stii mereu imi sustin ideile, iar legat de citit, fii tu sanatos ca sunt putine lucruri ce mi-au scapat.

    Poti spune, ca la scara mai mare, TOATE, dar TOATE revolutiile, nu au dus la nimic bun? Nici macar una?

    De altfel iti recomand si tie o reanalizare a celor spuse, ca sunt cateva idei ce se bat cap in cap :P, si in acelasi timp mai atent la ce am vrut sa zic de fapt

    Nu voi mai posta, aici, orice raspiuns ai da, de vrei, dezbatem fata in fata.

    RăspundețiȘtergere
  10. @Andrei, cam asta am vrut sa zic si eu, dar mi-au fost interpretate gresit cuvintele. Sunt doua cuvinte, sinucid si sacrificiu in orice limba. Mai exista si expresia: ce faci tu e sinucidere curata - expresie venita din afara celui ce se sacrifica (doar unul din punctele de vedere). Ideea de baza e ca cei care se sacrifica nici in ruptul capului nu vor fi de acord cu ideea ca ei se sinucid de fapt, si chiar nu o fac, ei se sacrifica. Dupa cum bine stim, a se sacrifica/jertfi nu este sinonim cu a se sinucide. Sa incercam sa gandim si din alte puncte de vedere, cum bine ai subliniat, nu numai cu cei doi ochi ai nostri.

    RăspundețiȘtergere