Liniste

Probabil am imbatranit! Ma rog, toti imbatranim dar (si) eu cred ca am atins limita aia de imbatraneala la care cand ajungi te transformi intr-un personaj plicticos si comod, dar care se simte bine in linistea sa...

De Craciun parca nimic nu mi s-a parut mai hranitor pentru suflet decat sa pot fi la masa cu bunicii. Doi batrani pe care puterile si sanatatea ii parasesc cate putin in fiecare zi, dar care mi-au cladit tone de amintiri placute ale copilariei. Ei nu mai pot merge niciunde, asa ca unica lor relaxare apare cand ii aducem in vizita. Nimic nu mi s-a parut mai placut decat sa le vad zambetul, asa chinuit de batranete cum a devenit, aparand chiar si pentru o perioada scurta. Urasc condusul prin Bucuresti dar ca niciodata am facut cu placere si multumire doua drumuri dus-intors, special pentru cei care m-au luat ani de zile zilnic de la scoala, au inteles cartofii prajiti aruncati dupa bufet, au acceptat intelegatori obrazniciile nepoatei, m-au dus an de an la mare, m-au suportat in toate vacantele, mi-au ascultat trairile adolescentei si as putea continua pagini intregi... N-as fi dat sansa de a-i avea inca alaturi pe nici o bauta cu prieteni mai mult sau mai putin cunostinte sau pe mai stiu eu ce modalitate de a petrece timpul, cel mai probabil menita numai sa-mi piarda vremea.

Familia, cu bune si rele, caci nici una nu-i perfecta, e cea care ti-e alaturi, teoretic, orice s-ar intampla, asa cum nici un asa-zis prieten n-ar fi vreodata. M-am bucurat sa pot, inca, sa-i am alaturi pe cei care poate nu se (mai) imbraca la moda, poate nu vorbesc mereu ce trebuie, poate nu actioneaza totdeauna conform asteptarilor dar care-mi sunt lipiti de suflet cum nimeni n-ar mai putea fi! Linistea si multumirea capatate astfel sunt inestimabile!

Obiceiuri

Toti avem pasarelele/stolurile noastre... Nu? Tabieturi, ticuri, anumite obiceiuri in a face... una-alta. In timp ne obisnuim atat de tare cu noi incat nu ne mai dam seama, cred, ca cutare obicei poate deranja in jur. Unele ticuri sunt usor observabile, altele se fac auzite, altele trec neobservate daca nu ajungi sa locuiesti de pilda cu persoana respectiva. Cert este ca toti, sunt convinsa ca fara exceptie, "suferim" de "boala" unui gest specific repetat la infinit sau a unei expresii ce ne fuge aproape involuntar adesea printre buze...

Fara sa vreau am remarcat in timp o groaza de obiceiuri ale celor din jur, unele nostime, altele doar la inceput amuzante apoi apasatoare.

O colega obisnuieste involuntar, cred, sa-si atinga limba, umezind-si degetele, oricand pune mana pe-o hartie sau pe bani. Initial m-am amuzat observand arhi-repetatul gest, apoi nu mi-a picat bine cand hartiile mi-au fost inmanate... Nu puteam sa nu ma gandesc ca pun mana pe saliva ei... :)

Un fost partener de dans avea, reflex, gestul stergerii la nas cu doua degete - stiti desigur gestul. Aveam o reala problema mintala cand intindea in secunda imediat urmatoare mana spre mana mea. Mintea mea se bloca doar la gandul ca am in palma ceva ce zau ca n-as fi vrut sa am :)...

Un prieten obisnuieste sa-si adune saliva in gura printr-un gest relativ zgomotos, sesizabil clar in jur... L-am intrebat candva de ce face asta si mi-a explicat ca-si simte gura uscata si atunci vrea s-o ude... :))

Un cunoscut obisnuieste sa manance/bea impingand intai limba inainte. Practic limba este primul lui organ ce atinge obiectul cu pricina - lingura cu mancare sau paharul din care bea. Gestul a fost remarcat de mai multi, se pare, mai ales ca are si obiceiul gustatului de la altii... :D

Depasind exemplele salivare, ajung a ma gandi la unele mai putin scarboase dar parca mai abitir deranjante cu timpul... posibil doar pentru creierele mai zdruncinate, precum al meu... :))

Un amic misca sacadat si ritmic un picior oricand sta. La film, la masa, citind, chiar si la semafor etc... Cand stau alaturi de el incercand sa urmaresc un film, zau ca dupa 30 minute nu mai reusesc sa vad nimic... Daca se mai intampla ca miscarea ritmica sa fie insotita de un sunet scartaitor eventual, la fel de ritmic, imi vine sa-l leg... :)... pe prieten, pe picior si orice altceva ce poate facilita miscarea :P

Mancatul semintelor sau floricelelor cred ca tine tot de ideea sunetului aproximativ ritmic auzit o perioada lunga de timp... E recomandat, mi s-a zis, sa te apuci imediat si tu de spart seminte - astfel nu te mai concentrezi pe sunetele emise de altu' :))...

Tot sunete deranjante sunt si cele ale cuiva care se joaca cu un pix, sau care isi suge gingiile si emite acel sunet ascutit si amuzant (pt o perioada scurta de timp... ) :))...

Un alt prieten plescaie oricand/orice mananca. Auzi constant stand la masa, dezlipitul si relipitul buzelor sale... Asa ca prefer sa mergem sa mancam in locuri cu muzica mai tare... :))

Ticurile verbale par a fi cele mai nostime si nederanjante (cred...). Banale "deci"-uri, "cool", "mosule", "mami" fac care mai de care parte din limbajul uzual al fiecaruia. Pentru ca un cunoscut foloseste des vreo expresie, cate-o data ne trezim ca o preluam si noi. Eu, de pilda, mai nou, spun "minunat" de 7 ori pe zi, cand sunt multumita de rezultatul a ceva sau cand aprob un gest etc... Mai sunt unele oarecum folosibile in cerc restrans dar care scapa cand nu trebuie. De pilda "coaie" ca mod de adresare "ca intre baieti". Nu o data, un cunoscut mi s-a adresat astfel, in virtutea inertiei, si m-am amuzat gandindu-ma la partea din mine ce i-o fi inspirat asocierea... :))

O alta prietena are obiceiul vorbitului tare, foarte tare. Nu poate altfel (cred). In orice cafenea ne aflam, populatia din jur aude o parte semnificativa o oricarei discutii. Adesea se intorc capete iar eu imi exersez capacitatea de a fixa ochii prietenei, constienta ca altii ne privesc/aculta minute intregi...

La capitolul obiceiuri deranjante (pentru unii) lista poate fi uriasa. Mai ales in cazul celor apropiati, cu care eventual locuim, este imposibil sa nu reamarcam obiceiuri care ne displac... Doar nu de ieri, de azi apar discutii prin casnicii :)... Ciorapii lasati nu stiu unde, capacul de la wc (ne)ridicat, pasta de dinti fara capac, masa nestransa etc... Toti avem tot felul de metehne cu care altu' trebuie sa se obisnuiasca sau la care, daca le intelegem si le acceptam gradul de stres pentru cei din jur, ne straduim sa renuntam...

Tot felul de gesturi si obiceiuri pot deveni deranjante pentru partenerul de viata dar pot trece neobservate pentru prieteni... Pe mine ma stresa candva, de pilda, tarsaitul papucilor prin casa. Zi de zi, an de an, obiceiul asta imi devenise antipatic rrrau. Sau.... fumatul in dormitor si umplutul noptierei cu scrum sau rosul unghiilor... Sau mai stiu eu ce gest care tine de fiecare dintre noi si care noua ne pare normal dar care pe altul il deranjeaza.

Pana si animalele capata obiceiuri mai mult sau mai putin enrevante :).Pisica mea imi dezradacineaza si imi mananca puii de cactusi. Niciodata n-am inteles cum nu-i ramane limba ca spatele ariciului. Urat si enervant obicei :)!

E oarecum amuzant cum noi, oamenii, suntem fiinte sociale, deci nu putem trai inchisi intr-o cutie singuri toata viata, dar totusi nu ne e asa simplu sa coabitam. Poate si aceasta incapacitate poate fi asociata unui obicei prost al nostru, al oamenilor...:P

Film cu proaste

Tampitzica si Abjectzel se intalnesc intr-un context lucrativ oarecare. Tampitzica - relativ noua in firma (s-o numim Imoralia); Abjectzel - vechi membru al firmei, versat si oportunist. Tampitzica, din dorinte de integrare si socializare, sta la vorbe cu Abjectzel, rasarit p'aproape imediat ce-a sesizat noutatea in "firma". In urma unei mese de protocol, cu ceva combinatii alcoolico-dezinhibante in sange, Tampitzica se trezeste cu Abjectzel la usa. Abjectzel insista sa nu fie tinut la usa, caci e tarziu in noapte si se aude conversatia pe scara blocului. Tampitzica, cu toate simturile brusc alerte, departe de a fi simturile dorite de Abjectzel a fi trezite, isi zice totusi intr-un acces de prostie amestecata cu politete si doze crescute de dobitocie, ca e om mare si se poate descurca chiar si cu un cretin Abjectzel, evitand circul public..., asa ca il lasa pe Abjectzel in casa. Dupa indelungate discutii contradictorii si gesturi deloc potrivite, pe care orice om neafectat de neghiobie (ca Tampitzica), si le poate imagina, Abjectzel pleaca, de voie, de nevoie, punandu-si cu siguranta in cap sa revina cu forte proaspete, probabil cu proxima ocazie.

Total uimita de "primirea" in Imoralia, prin intermediul unui membru marcant, Tampizica ramane proasta (mai prosta decat de obicei!) minute intregi, incercand din rasputeri sa (se) gandeasca la cum e mai bine sa procedeze. Sa vorbeasca cuiva, sa nu vorbeasca... si sa se descurce "impecabil" mai departe, cum s-a descurcat si in seara cu pricina ...? Intr-un alt acces de neghiobie acuta, decide ca nu e cazul sa discute un astfel de subiect cu oricine, ca "scaparea" lui Abjectzel i-ar afecta familia, si ca ea, Tampitzica, e femeie in toata firea, descurcareata (auzi!? o neghioaba idioata a decis ca se descurca cu un cretin abject ...?!?!).

Discutiile "adanci" si intersectiile nepotrivite, departe de a fi inteligente, au continuat si cu alte ocazii dar apoi au disparut. Tampitzica, in prostia ei, a fost mandra ca s-a descurcat diplomat... fara tam-tam...... Ha! Ba chiar relatia celor doi a parut a deveni amicala, cu schimburi banale de impresii si chiar glume si sms-uri relaxate. Tampitzica a crezut ca astfel lucrurile intra pe un fagas uzual colegial... S-a trezit insa dupa o vreme... (final standard de film cu prosti si proaste), ca toata Imoralia STIE o poveste infiorator de departe de realitate. S-a trezit ca o drama banala, jenant de povestit, (credea tampitzica ca jenanta pentru ambele parti), s-a transformat intr-un film de actiune (si mamaaa..., ce actiune...!). Tampitzica realizeaza, tot in nerozia ei, ca nu are ce face si ca ceea ce ea a crezut ca e politete, discretie si diplomatie din partea ei, a fost una dintre cele mai penibile erori facute in viata. Pentru marcantul abject membru al Imoraliei, povestea este probabil un motiv de lauda... Aparent respectabilul domn (hahahah) "crai", tata a doi copii si sot iubitor, poate spune orice doreste sub bataile incurajatoare pe umar ale nu mai putin abjectilor colegi. Un film cu prosti, cu Tampitzica avand rol semnificativ, cu un "povestitor" ce probabil a ramas cu mintea la 15 ani, dar cu o regie si ceva efecte speciale ce au trezit, la prima vedere, interesul unor categorii variate de insi.

Tampitzica a mai adaugat in lista de "invataturi de minte" si acest episod, desi crede cu tarie ca are anumiti neuroni scurt-circuitati si ca pana moare nu va reusi sa citeasca, la timp, caractere! Tampitzica trebuia sa faca circ pe coridorul din fata intrarii ei in casa si basta! Oricum circul s-a mutat acum in strada... iar ea a fost transformata, fara drept de apel, in clovn! Tampitzica spera (dar stie ca, statistic vorbind, nu e in stare) ca cel putin sa aiba puterea unui scuipat in fata! Da, dintre cele mai josnice, nepoliticoase si lipsite de diplomatie gesturi!

Frustrant... deh...

Abia de mai avem loc unii de altii pe planeta asta... si totusi sunt momente in care suntem atat de singuri...! Oricat de minunate ar fi minutele/orele petrecute in familie, oricat de mirifice ar fi betiile la care iei parte, oricat de minunate partidele de sex, ocazionale sau nu, oricat de des ai petrece timpul cu copiii sau bunicii, cu colegii la birou, la bowling, in bordel, la plaja etc... nu cred sa nu te simti, cate-o data, singur! Sunt momente cand prietenii au fiecare treaba lui, familia, prietenul/prietena, copilul, concertul la care nimeni nu s-a gandit c-ai fi venit, excursia in care fiecare avea chef sa fie cu cine dorea, hobby-ul pe care fiecare il imbratiseaza, ocaziile pe care fiecare le intalneste... etc... Nu cred sa existe personaj pe lumea asta oricat de inconjurat de lume, teoretic, care sa nu se simta singur chiar poate cu cele mai "aglomerate" ocazii...

Nu ti s-a intamplat sa te simti singur in mijlocul unei mari petreceri? Sa te intrebi ce dracu' cauti acolo? Nu ti s-a intamplat sa iti doresti doar sa te stranga cineva de mana si atat? Sa simti ca tot ce vrei este un fir de iarba de care sa te apuci in cadere...? Nu ti s-a intamplat sa cazi, ca bolovanul, si sa te uiti tamp, cu respiratia taiata, in sus, spre ... marea adunare a cunoscutilor, care continua sa zambeasca simtind... NIMIC din tine? Nu ti s-a intamplat sa cauti doar o vorba buna, pe care sa constati ca poti s-o primesti doar la pachet cu alte... interese? Nu ti-a trecut niciodata prin cap, ca poate ar fi mai bine sa ramai dracului acolo jos, unde ai cazut, si sa nu te mai ridici niciodata? Nu te-ai gandit ca poate ei, ceilalti, de la care astepti un gest/o vorba, au la randul lor, in asteptare, propriile prapastii si n-au timp/chef de tine/ale tale? N-ai realizat niciodata ca esti, de fapt, singur?

Pai...

...se spune ca "Cine n-are batrani, sa-si cumpere!". Zau ca sunt de acord cu "adancimile" acestei idei, dar am totusi dileme..., ca de obicei...!

Am intalnit batrani care n-au dreptate, sau mai bine zis, nu MAI au. E un fenomen des intalnit in jur. Pot intelege si fi perfect de acord cu ideea ca cei mai in varsta au acumulat o bogata experienta de viata in variate domenii, dar nu pot fi de acord ca trebuie sa acceptam orice idee a mai varsticului, pur si simplu, fara a o trece prin filtrul propriului creier (desigur, in masura in care exista vreo particica din acesta, pe care sa ne putem baza). Cum stim, cum ne dam seama, care este momentul, cand sfaturile/ideile urmate orbeste pentru ca avem incredere in experienta mai varsticului, nu mai sunt tocmai demne de urmat? Exista situatii cand capacitatea de adaptare la nou este admirabila dar si situatii in care, spre exemplu, detinatorul unui post este grav depasit de realitatea cotidiana. Sa ne gandim la medici care la 80 ani au acumulat o experienta ce poate salva zeci de vieti dar si la profesori care dupa 30 de ani predau o materie invechita si depasita de realitate. Exista oameni la 80 de ani ce dau in continuare dovada de o coerenta impecabila a gandirii dar si oameni la 60 de ani, pe limpezimea ideilor carora nu te mai poti, clar, baza.

"Pe cei batrani, ca pe niste parinti sa-i cinstesti."

Mama mea a facut parte dintre cei obligati sa se pensioneze anticipat acum cativa ani... Am suferit alaturi de ea si i-am simtit frustrarea. Am ascultat povesti ce descriau locul de munca si colegele alese sa ramana. Am inteles ca o domnisoara cu unghii lungi si imbracata cu fuste de-o palma a fost pastrata in defavoarea mamei mele. Am fost intai furioasa punandu-ma in locul mamei (sau incercand), apoi am inteles ca doamnisoara cu pricina, oricat de usuratica parea/era, stia sa dea drumul unui computer, avea o facultate, stia sa adauge 3 formule intr-un excel, stia sa opreasca calculatorul la plecare fara sa stearga 3 programe importante... Si mama mea ar fi putut invata, cu siguranta... dar ce angajator este dispus sa investeasca timp si bani intr-un om pe care sa-l invete ceva cand are la dispozitie un altul deja invatat? Ba mai mult, ar fi trebuit sa investeasca intr-un om care in 4-5 ani ar fi iesit la pensie oricum...

"Tinerii, inaintea batranilor, sa aiba urechi, nu gura."

Lucrez adesea alaturi de un respectabil domn, mai in varsta decat mine. Acest domn are experienta in domeniul in care colaboram, de peste 20 de ani. Am un respect fantastic pentru cunostintele si experienta dumnealui, pentru ajutorul dat adesea oamenilor si pentru semnificativa contributie la dezvoltarea domeniului. Eu am "rasarit" in domeniu de circa 2 ani. Am "rasarit" cu tot cu idei de imbunatatire, entuziasm, vederi de ansamblu. Sau cel putin asa am crezut... Adesea dnul coleg tipa la mine in fata clientilor, impunandu-si punctul de vedere. Punct de vedere nu eronat, dar cu siguranta inlocuibil cu acelasi rezultat de varianta mea de rezolvare! Clientii au invatat ca pot merge la dnul X cand "aia noua si a dracului face fitze" (a se traduce incearca sa respecte reguli scrise negru pe alb), si se rezolva.... Cea mai recenta (as vrea sa spun "ultima" dar nu cred asta...) situatie a insemnat sa-mi urle in fata, evident, clientilor, ca "tu esti mai mica si d'asta tu trebuie sa taci"! Sa fiu de acord ca indiferent ce spun nu voi avea dreptate doar din simplul motiv ca sunt mai tanara?

Revenind... cum ne dam seama cand/ca trebuie sa analizam mai atent sfaturile celor mai in varsta? Cum ar fi putut mama mea face fata noilor soft-uri aduse la locul ei de munca, soft-uri ce au putut suplini lipsa de personal? Cum ar putea colegul meu respectabil sa inteleaga, fara sa fie ranit/jignit/umilit in fata clientilor, ca, cate-o data, ala mai tanar poate avea dreptate si se poate descurca impecabil in n situatii, daca ar fi lasat?

Cum ar putea oamenii ce imbatranesc sa nu fie raniti si afectati de dezvoltarea tehnologiei/aparitia de noi idei/metode? Cum ar trebui noi, cei mai tineri, sa ne purtam/reactionam in fata rezistentei la nou? Cum vom proceda noi, cand altii mai tineri vor veni din urma demonstrand ca sunt mai buni sau cum vom reactiona constatand ca noi, imbatraniti intre timp, nu mai suntem la fel de buni... oricare ar fi domeniul/situatia...?!

"Mandria celor tineri este legata de putere si frumusete, iar cea a batranilor este legata de modestie."

Nimic nu ma impresioneaza mai tare decat neputinta celor varstnici! Am un respect urias pentru anii si experienta de viata a fiecarui "bunic/a" intalnit/a. Pe de alta parte cand si unde trebuie sa urmam calea ce credem ca e cea mai buna chiar daca se opune radical parerii celor mai in varsta? Din respect trebuie sa acceptam orice idee/impunere? Dar subminarea autoritatii "mucosului" nu e cumva tot o lipsa de respect?

Este extrem de frustrant sa te simti imbatranit... stiu! Aflata undeva, intre doua varste, cunosc (cel putin o parte) dintre senzatiile frustrarii trecerii anilor... Dar deh, asta e mersul lucrurilor... Care o fi calea cel mai bine de urmat, astfel incat sa traim laolalta fara sa ne intristam reciproc existentele?!

Deja vu

Am obosit.

Am parcurs juma' sau poate o treime din viata si deja am obosit si m-am plictisit de cliseele lumii asteia ciudate si bolnave. M-am trezit si eu bolnava. In fiecare zi incerc sa invat sa ma adaptez molimii din jur si sa traiesc bolnava de secolul 21. M-am trezit fiind "ei", aia pe care-i urasc. M-am trezit fiind cruda pentru ca altii au fost cu mine. M-am observat crezandu-ma sensibila si altruista cand, de fapt, si eu am ignorat dramele altora, prea preocupata fiind de ale mele. M-am regasit in postura generatorului de rau doar pentru ca am avut eu o zi proasta... M-am surprins obosita sa mai incerc sa fiu corecta sau ceea ce am eu impresia ca inseamna corecta. M-am trezit nemaiauzind strigatele aparent mute ale celor din jur si n-am mai putut asculta problemele altora. Am vrut, in egoismul meu, sa nu-mi mai pese de nimeni si de nimic. M-am trezit bolnava de neincredere si pedepsind lumea pentru asta in consecinta. M-am descoperit facand multe din ce imi displace la altii... M-am trezit transformata de viata si oameni...

Intr-o zi m-am uitat in oglinda si n-am mai inteles, nici macar eu, nimic din mine!

Stop-cadru de Fundeni (Intoarcerea la control)

Dimineata, lume grabita, ingandurata, neatenta, concentrata la propriile probleme.

Spaga uzuala la poarta spitalului. Zic spaga pentru ca desi este afisata taxa, chitanta primesti numai daca ceri. Paznicul de la intrare intreaba pe un ton superior unde mergi. "Mergi" nu mergeti. Dar asta pentru ca probabil incearca sa fie prietenos si sa inlature unele bariere... Daca raspunzi cu 3-5 RON poti intra fara probleme "pe scurtatura" chiar daca nu ai treaba in cladirea cu pricina. Asa se explica poate de ce din cand in cand mai dispar bunuri personale ale bolnavilor.

In fata liftului pe care iti doresti sa-l iei doar pentru ca cu 5 zile in urma ai fost operat sau pentru ca nu poti urca sase etaje din n motive, liftiera face "ordine" pe un ton scarbit de "toti tampitii care au impresia ca liftul ei e mijloc de transport in comun". O doamna cu parul alb intreaba daca nu poate sa incapa si ea langa infirmierele tinere ce urca spre locul de munca probabil. Nivelul decibelilor din vocea liftierei si politetea iesita din comun ma trezesc de-a binelea. Inteleg in cele din urma ca liftul public este in alta parte. Batrana cu parul alb isi muta cand bastonul cand piciorul mai bun catre zona indicata atat de amabil.

In fata cabinetelor medicilor 10-12 persoane asteptau deja. Oameni bolnavi cu priviri triste si capul plecat.

Un batran isi invarte palaria veche si roasa pe margini, intre degetele manilor sale ridate si satule de munca.

O doamna femeie de servici matura de zor prin sala de asteptare suparata pe multimea ce-i sta in cale. Mai tarziu aflu ca asta se intampla din pricina unui control al sanepidului ce urma sa ajunga la acel etaj curand.

O asistenta iese cu importanta din cabinet sa certe o doamna intre doua varste, probabil in continuarea unei discutii incepute mai devreme. Desi nu se intelegea motivul, pertinent 'au ba, doamna este certata ca un copil mic, in fata intregii audiente.

Batranul priveste in continuare palaria fara sa ridice privirea. Doamna certata baga mana in geanta si cu un gest umil isi cere iertare (pentru ce naiba o fi facut) in felul sau. Asistenta in continuare suparata se intoarce intr-o parte lasand acces facil mainii doamnei catre buzunarul halatului. Doamna certata stie exact ce are de facut ca si cand ar fi repetat lectia de zeci de ori. Asistenta pleaca trantind usa.

Un medic oprit la iesirea din cabinet de catre un pacient la 65-70 ani este extrem de suparat ca la externare pacientul respectiv "nu si-a luat la revedere"... Reprosul este facut si in acest caz pe un ton total nepotrivit. Mai tarziu aveam sa aflu ca pacientul "isi luase la revedere" insuficient. Se pare, in traducere, ca tariful operatiei suferite recent pe cord era de fapt mai mare decat cotizase pacientul. In consecinta revenirea la control era oarecum conditionata de plata datoriei.

Creierul imi fierbe iar dintii inclestati imi dau deja dureri de cap. Ma abtin sa intreb ce inseamna un "la revedere" sau "buna ziua" corect. Apoi imi pare rau gandindu-ma ca nu se stie cand aceasta informatie ar putea deveni pretioasa. Traiesc senzatii amestecate de scarba, mila, umilinta. Realizez ca toti acesti oameni au nevoie de ajutor. Nu-si permit sa se revolte si nici sa riposteze.

Pacientul pe care il insoteam, trecut si el prin peste 60 ani de viata, si-a spus si el lectia invatata impecabil in ani de experienta. Nu si-a permis nici el sa fie deranjat de tonul medicului sau de serviciile oferite. A bagat mana in buzunar de cate ori a simtit ca trebuie, a plecat capul si a strans din dinti. A cantat in struna infirmierelor si asistentelor realizand ca nu are unde in alta parte sa mearga si ca peste tot e la fel. Mi-a explicat, simtindu-mi revolta, ca va trebui sa invat sa fiu maleabila si sa inteleg ca asta e tara in care traim. Trebuie sa invatam sa fim umili si sa acceptam umilinta. Trebuie sa intelegem ca liftiera, infirmiera, paznicul, medicul samd fac parte dintr-un sistem de care nu ne putem lipsi.

Tabloul oamenilor tristi, daramati de boala si deci incapabili sa lupte impotriva curentului, mi-a ramas viu si deprimant in minte. Obisnuinta zecilor de ani de "asa e sa fie" va fi foarte greu de schimbat. Din pacate nici competenta lucratorilor din acest sistem nu echilibreaza balanta. Ne cumparam umili si supusi doar speranta ca ne va fi mai bine!

Avem timp (Octavian Paler)

Avem timp pentru toate.

Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,

sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,

sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,

avem timp sa citim si sa scriem,

sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,

avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,

avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambitii si boli,

sa invinovatim destinul si amanuntele,

avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,

avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,

avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,

avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,

avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,

avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.

Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru putina tandrete.

Cand sa facem si asta - murim.

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca

Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.

Restul … depinde de ceilalti.

Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie

Altora s-ar putea sa nu le pase.

Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere

Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi

Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata

Ci PE CINE ai.

Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute

Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.

Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca

Ci cu ceea ce poti tu sa faci

Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor

Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva

Am invatat ca oricum ai taia

Orice lucru are doua feţe

Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde

S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi

Am invatat ca poti continua inca mult timp

Dupa ce ai spus ca nu mai poti

Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie

Indiferent de consecinte

Am invatat ca sunt oameni care te iubesc

Dar nu stiu s-o arate

Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat

Dar nu am dreptul sa fiu si rau

Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta

Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata

Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu

Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.

Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten

Oricum te va rani din cand in cand

Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.

Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii

Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,

Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.

Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea

Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii

Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc

Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.

Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc

Si nu faptele sale

Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru

Si pot vedea ceva total diferit

Am invatat ca indiferent de consecinte

Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata

Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore

De catre oameni care nici nu te cunosc.

Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat

Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.

Am invatat ca scrisul

Ca si vorbitul

Poate linisti durerile sufletesti

Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult

Iti sunt luati prea repede …

Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama

Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.

Am invatat sa iubesc

Ca sa pot sa fiu iubit.

Ahm...

Din motive pentru moment irelevante, mi-am cautat recent o ruda prin spitalele din Bucuresti. Informatia detinuta: numele si daca ar fi fost nevoie, CNP-ul. Mai mult intuitiv am pornit cautarea de la o lista scurta a spitalelor, lista formata pe criterii de proximitate.

Vestea buna: incepem sa avem date centralizate la "biroul de internari", birou existent in fiecare spital. Vestea rea: sistemul functioneaza prost, undeva avand mici scame probabil...

Primul spital la care am mers personal, nestiind inca de mirificul sistem telefonic de verificare, a fost Fundeni. Mirata putin de prezenta mea acolo, doamna functionar imi explica chiar amabil ca pacientul cu numele respectiv nu exista in acel spital. Tot cu amabilitate imi daruieste si un petic de hartie cu numarul de telefon unde pot verifica pe viitor existenta 'au ba a cuiva in spital (negandindu-se probabil ca n-am chiar un hobby din a cauta oameni prin spitale).

Incurajata de aparitia unei centralizari utile in situatii similare, ma apuc sa caut pe net telefoanele altor spitale. Sun la Foisor unde "biroul internari", amabil si aici, verifica in "baza de date" cateva minute bune si ma asigura ca nici aici nu e... La fel procedez si cu Colentina si Pantelimon..., la cel din urma "biroul internari" ceva mai deranjat de intrebare. Pacientul nicaieri!

A doua zi capat intamplator o informatie suplimentara, NU din sistemul de sanatate: "sigur Fundeni". Nu se poate, zic; am fost personal acolo si m-au asigurat ca NU. Imi amintesc de peticelul de hartie si gandesc: doamna "birou de inernari" stia ea ce stia legat de utilitatea numarului... Sun! Pe semne dau de aceeasi persoana caci raspunsul primit deja parea iritat: "v-am mai spus si ieri ca nu-i aici"! Hm?! Sun informatorul relativ mirata de siguranta sa ce m-a indus in eroare. Informatorul hotarat: E LA FUNDENI! Sigur? SIGUR!

Poftim situatie! Supar informatorul ca-l fac neinformat, supar si biroul de internari ca-l fac prost informat... Confuza deja semnificativ, ma duc iar la Fundeni. Stiind eu din istorie cate ceva despre starea de sanatate a persoanei cautate, imi da prin cap sa caut pacientul direct la sectiile ce-am crezut eu a fi mai probabil gazde pentru cel cautat.

Dupa plimbari de circa 100 min in si intre cladirile spitalului Fundeni si dupa zeci de intrebari (nu cred ca exagerez), gasesc o domnita care a auzit de numele cu pricina. Nevenindu-mi sa cred intreb si eu ca prostul "sigur?" riscand sa alung si ultima farama de speranta aparuta.

Aflu deci o sectie - chirurgie - si chiar dau de urma medicului. De aici nu a mai durat decat ceva alergat intre 4 etaje pe care se intindea sectia respectiva, inca vreo 10 intrebari si vreo 2 reveniri la etajul 6 catre care parea totusi a face trimitere majoritatea informatiilor. Aici, intr-un final, identific salonul. In salon - surpriza - nimeni!

Deja mi se parea ca mi se joaca o festa si ca de dupa usa cineva va urla "surpriza"... ! Dar ziua mea era departe si oricum o festa cu asemenea durata e riscanta, zau asa! Riscanta pentru detinatorul mintii diabolice ce-ar inventa-o!

Ma reintorc la dra ce parea mai la curent si-o intreb candid cu ton deja fortat mentinut jos "stiti unde ar putea fi ca nu e unde mi-ati spus?"... Ahhh... am uitat - e in operatie! Cum nu mai avea ce cer sa-mi pice in cap (fiind de ceva vreme sprijinit pe crestet) intreb candid: "si UNDE se face operatia"... Aaaa... pai asta nu stiu sa va spun - sunt mai multe blocuri operatoare la etajele 5 si 7. In unul dintre ele!

Pentru ca aveam impresia ca ceva fierbinte ma incinge rrrrau din interior catre exterior si pentru ca constientizam totusi ca inca am nevoie de personajele din jur, deci nu puteam sa infig nici o foarfeca in nici un ochi, am multumit politicos si am mai rugat pentru o indicatie catre cineva ce-mi poate spune care medic este in ce bloc operator (nefiind, deh, permis bagatul capului pe fiecare usa).

Sunt trimisa la etajul 7, unde un nenea verde da sa ma alunge ca acolo n-am voie sa exist. Am avut impresia ca am spus hotarat ca eu de acolo nu mai plec pana nu mi se spune dracului ceva concret si exact dar cred ca nu am scos decat un mieunato-schieunat prin care am baiguit niste vorbe, aparent cele care trebuiau, caci nenea verde a renuntat temporar sa ma mai alunge si s-a intors dupa cateva minute cu informatia completa cuprinzand numarul blocului operator, numele celor doi medici, ora inceperii operatiei, plus bonus, precizarea ca e posibil sa mai dureze ceva...

Cerul a dat sa se ridice din crestetul meu ramanand insa p'aproape alaturi de indoiala ca poate astept la usa la care nu trebuie.

In orele ce au urmat am realizat ca filmul in care jucasem nu fusese farsa si ca numarul persoanelor cu care vorbisem in 2 zile numai pentru ca initial am fost asigurata ca acel pacient nu exista la Fundeni... se ridicase pe la vreo 35.

Operatia a mai durat inca 2 ore, dar in cele din urma nenea verde se dovedise suficient de bine informat. Concluziile au fost multiple, gandurile mele diverse iar sfaturile celor din jur clar indreptate catre a discuta cu doamna "birou de internari"... Nu stiu daca am facut sau nu bine ca am refuzat sa mai discut cu dumneaei dar sigur mirificul sistem de centralizare are scame mult mai multe decat ar trebui iar trairile mele din cele doua zile de cautari m-au mutat intre speranta si dezamagire intr-atat incat pot spune c-am mai adaugat ceva la experientele din capitolul "ce nu te omoara te face mai puternic"!

Yupiii...!

Bunii...

Frustrant! Si asta e frustrant! Sa vezi ca si cum cei dragi imbatranesc si nu poti face absolut nimic sa opresti cumva procesul... Timpul trece si degradarea fizica e inevitabila.

Imi amintesc cum m-au crescut, cum m-au mangaiat cand plangeam, cum m-au rasfatat, cum m-au certat cand am meritat, cum m-au iertat, cum mi-au zambit, cum m-au tinut in brate, cum s-au bucurat pentru mine de cate ori am trecut o etapa a vietii etc. E atat de frustrant cand ii vad batrani si din ce in ce mai neputinciosi. Maini tremurande, pumni de pastile, mers greoi si din ce in ce mai nesigur, privire trista si constienta! Nu pot face nimic sa opresc timpul sau macar sa nu-i mai doara...! De cate ori ii las in pragul portii, conducandu-ma cu privirea pana departe, ma doare sufletul si mereu plang! Nimic nu e mai frustrant decat sa nu ii pot ajuta cu nimic! Nimic nu le mai poate reda vitalitatea si cheful de viata! Cu ochii tristi isi asteapta sfarsitul. Mereu ii aud spunand ca Dumnezeu nu-i mai iarta curmandu-le chinul... Lor viata nu le mai pare decat un chin! E atat de frustrant sa nu poti face nimic altceva decat sa-i mangai atat cat poti cu cuvinte si gesturi, sperand in van ca momentul pierderii lor e undeva departe...

E frustrant si tare trist...

Asa, si?

Scancete, rasfat, vrem, avem, zambim, dorim, crestem, radem, simtim, ne jucam,

inocenta, vorbim, lovim, ranim, zburdam,

soare, frumos, culoare, observam, retinem, pierdem, uitam, invatam,

atasament, ignoram, ranim, tipam, ne zbatem, speram,

fericire, iubim, aruncam, folosim, (ne) plangem, cucerim,

placere, chin, alergam, muncim, irosim, alungam, ne inselam, castigam,

dragoste, fericire, pastram, suferim, cladim, mintim, jignim, iertam, distrugem, (ne) bucuram,

viata, greutate, admiram, ne straduim, traim, aberam, murim... samd...

La ce bun toate astea?

Urat frumos

Traim in secolul vitezei, stresului cotidian ajuns la cotele deprimarii generale, ridicarii legii junglei la grad de act normativ de baza. Traim intr-o lume din ce in ce mai aberanta, mai grabita, mai indiferenta, mai cruda, mai avida. Definitia cuvantului "respect" aproape dispare din dictionare , bunul simt si etica devin jenante si sunt traduse drept prostie, cinstea/onoarea sunt deja asociate numai povestilor ce incep cu "a fost odata...".

Intr-o astfel de lume fiecare dintre noi traim de fapt singuri - inconjurati de zeci/sute de oameni dar totusi singuri. Avem prieteni "de pahar" si de voie buna, prea preocupati de propria lupta cu viata ca sa se mai poata implica in problemele altora. Avem prieteni ce se transforma in dusmani imediat ce interesele strict personale sunt afectate. Traim intr-o lume nebuna ce ne forteaza sa ne animalizam. Vedem/vrem doar bani si numai propriul bine.

Profesionalismul dispare parca din orice meserie. Unica regula ce mai pare respectata este aceea a maximizarii castigului propriu. Valoarea umana incepe a fi din ce in ce mai stearsa si abia vizibila iar unde exista este innabusita de mediul inconjurator. Calcam in picioare orice si pe oricine daca ajuta sa ne fie noua bine. Luptam sa traim in mocirla supravietuirii si, daca e necesar, ne urcam pe umerii oricui e mai slab, cate-o data fie el parinte, frate, sot, prieten, cu orice risc. N-avem cuvant, n-avem demnitate, n-avem scrupule. Ranim si ne veselim pentru asta, mintim si ne bucuram ca n-am fost aflati, furam si suntem fericiti.

Jucam pe cadavre si ne ducem viata mai departe cu nasul pe sus si privirea inocenta.

Poveste cu talc

A fost odata ca niciodata, un bou, mic stapan al unei mari cirezi de vaci. Intr-o buna zi, boul, satul de vacile sale, se indragosti de-o capra.

Capra insa avea un defect din nastere, coeficientul sau de inteligenta dupa ce ca oricum era mic, mai era si variabil de la perioada la perioada. Cum capra a cunoscut boul intr-un dintre momentele de minim de coeficient, dansa n-a realizat prea curand ca boul e bou. Cu toate ca boul a realizat ca biata capra nu-i chiar vaca, a continuat s-o prefere vacilor sale cu care deja era prea obisnuit... I-a povestit caprei ca numai pe ea o vrea alaturi si ca va face tot posibilul cu ajutorul ursitoarelor sa nu mai fie bou.

A trecut vremea - deloc multa - si boul s-a obisnuit si cu capra incepand s-o asocieze vacilor uzuale. Incet-incet vacile au cunoscut capra si au acceptat-o de voie de nevoie printre ele. Capra fiind prietena sefului, vacile nu-si pemiteau decat sa zambeasca fals dar in sinea lor sa urzeasca cate-n luna si stele pe la spatele caprei...

Boul, bietul de el, a ajuns curand sa fie chinuit ingrozitor de dorul de vacile sale, alaturi de care se obisnuise atata timp si fara de care nu putea trai. El le vedea zilnic caci traiau cu totii in aceeasi ferma dar vroia sa arate caprei ca vacile sale nu-l mai intereseaza. Insa dorul il macina pe sarmanul bou cumplit. Dar si pe capra o vroia aproape caci era diferita...

Alti boi-prieteni il sfatuira adesea pe boul-stapan sa-si revina din povestea cu capra si-i ofereau noi vaci numai sa-l convinga. Iar vaci care sa vrea sa faca pe plac stapanului apareau continuu...

Inchipuiti-va supliciul boului ce trebuia sa cunoasca tot ce era nou caci, trebuie sa va spun, ca boul suferea si el de-o boala din nastere - era mereu avid de cunoastere!

Astfel ca in scurt timp capra a devenit pentru bou o vaca invechita, dar totusi diferita deci interesanta dar si vacile si-au recapatat atentia cuvenita iertand prin marinimia lor scaparile boului.

Povestea s-ar fi oprit aici si cireada intrega cu capra incorporata ar fi trait pan'la adanci batraneti fericita sub stapanirea boului chinuit sa impace si capra si... vacile. Dar din pacate si boala caprei si-a facut simtita prezenta.

Intr-o zi coeficientul acela a mai crescut un pic (deloc mult dar suficient) si capra a realizat brusc cat e de bou cel pe care l-a crezut tap. Realizand capra brusc in ce cireada se afla a rupt-o la sanatoasa si dusa a fost. Si de atunci boul continua sa-i duca dorul, vacile continua sa se innoiasca iar boul continua sa isi alimenteze setea de cunoastere cat de bine poate, lipsindu-i insa vechea lui prietena - o capra proasta dar diferita...

Capra s-a oprit la un moment dat din goana sa, fortata fiind de limitele fermei, si convietuieste si-n zilele noastre alaturi de vacile si boii din trecut. Din pacate, gardurile fermei o obliga sa vada zilnic cat de clar e boul bou si sa regrete in fiecare clipa ca are boala aceea din nastere si nu a putut realiza la timp...

Boul o vrea iar alaturi pe prietena sa capra, realizand ca diferenta dintre ea si vaci este foarte importanta dar in acelasi timp isi traieste viata ca un bou normal ce trebuie sa aiba grija de orice vaca din cireada sa si nu numai, uitand ca totusi caprei nu-i poate fi pe plac ce vede caci acum stie ca boul nu e tap si va ramane mereu bou... Desi capra e perfect impacata cu natura si necesitatea ca un bou sa-si faca datoria in cireada, fiecare gest al boului reaminteste caprei de cumplita boala de care sufera - pierderea mirificului coeficient din cand in cand. Noroc ca daca intr-o zi coeficientul acela buclucas iar ajunge foaaarte aproape de zero, capra stie ca vechiul prieten bou o va ajuta prin comportamentul sau sa nu uite vreo clipa ca boul e bou si nu poate fi altfel.

Capra stie si ca tapul pe care poate il va intalni intr-o zi s-ar putea sa fie de fapt tot bou dar prefera sa traiasca alaturi de un tap care are mai multa grija macar de aparente daca asa trebuie sa arate convietuirea a doua dobitoace.