joi, 27 octombrie 2011

Pai...

...se spune ca "Cine n-are batrani, sa-si cumpere!". Zau ca sunt de acord cu "adancimile" acestei idei, dar am totusi dileme..., ca de obicei...!

Am intalnit batrani care n-au dreptate, sau mai bine zis, nu MAI au. E un fenomen des intalnit in jur. Pot intelege si fi perfect de acord cu ideea ca cei mai in varsta au acumulat o bogata experienta de viata in variate domenii, dar nu pot fi de acord ca trebuie sa acceptam orice idee a mai varsticului, pur si simplu, fara a o trece prin filtrul propriului creier (desigur, in masura in care exista vreo particica din acesta, pe care sa ne putem baza). Cum stim, cum ne dam seama, care este momentul, cand sfaturile/ideile urmate orbeste pentru ca avem incredere in experienta mai varsticului, nu mai sunt tocmai demne de urmat? Exista situatii cand capacitatea de adaptare la nou este admirabila dar si situatii in care, spre exemplu, detinatorul unui post este grav depasit de realitatea cotidiana. Sa ne gandim la medici care la 80 ani au acumulat o experienta ce poate salva zeci de vieti dar si la profesori care dupa 30 de ani predau o materie invechita si depasita de realitate. Exista oameni la 80 de ani ce dau in continuare dovada de o coerenta impecabila a gandirii dar si oameni la 60 de ani, pe limpezimea ideilor carora nu te mai poti, clar, baza.

"Pe cei batrani, ca pe niste parinti sa-i cinstesti."

Mama mea a facut parte dintre cei obligati sa se pensioneze anticipat acum cativa ani... Am suferit alaturi de ea si i-am simtit frustrarea. Am ascultat povesti ce descriau locul de munca si colegele alese sa ramana. Am inteles ca o domnisoara cu unghii lungi si imbracata cu fuste de-o palma a fost pastrata in defavoarea mamei mele. Am fost intai furioasa punandu-ma in locul mamei (sau incercand), apoi am inteles ca doamnisoara cu pricina, oricat de usuratica parea/era, stia sa dea drumul unui computer, avea o facultate, stia sa adauge 3 formule intr-un excel, stia sa opreasca calculatorul la plecare fara sa stearga 3 programe importante... Si mama mea ar fi putut invata, cu siguranta... dar ce angajator este dispus sa investeasca timp si bani intr-un om pe care sa-l invete ceva cand are la dispozitie un altul deja invatat? Ba mai mult, ar fi trebuit sa investeasca intr-un om care in 4-5 ani ar fi iesit la pensie oricum...

"Tinerii, inaintea batranilor, sa aiba urechi, nu gura."

Lucrez adesea alaturi de un respectabil domn, mai in varsta decat mine. Acest domn are experienta in domeniul in care colaboram, de peste 20 de ani. Am un respect fantastic pentru cunostintele si experienta dumnealui, pentru ajutorul dat adesea oamenilor si pentru semnificativa contributie la dezvoltarea domeniului. Eu am "rasarit" in domeniu de circa 2 ani. Am "rasarit" cu tot cu idei de imbunatatire, entuziasm, vederi de ansamblu. Sau cel putin asa am crezut... Adesea dnul coleg tipa la mine in fata clientilor, impunandu-si punctul de vedere. Punct de vedere nu eronat, dar cu siguranta inlocuibil cu acelasi rezultat de varianta mea de rezolvare! Clientii au invatat ca pot merge la dnul X cand "aia noua si a dracului face fitze" (a se traduce incearca sa respecte reguli scrise negru pe alb), si se rezolva.... Cea mai recenta (as vrea sa spun "ultima" dar nu cred asta...) situatie a insemnat sa-mi urle in fata, evident, clientilor, ca "tu esti mai mica si d'asta tu trebuie sa taci"! Sa fiu de acord ca indiferent ce spun nu voi avea dreptate doar din simplul motiv ca sunt mai tanara?

Revenind... cum ne dam seama cand/ca trebuie sa analizam mai atent sfaturile celor mai in varsta? Cum ar fi putut mama mea face fata noilor soft-uri aduse la locul ei de munca, soft-uri ce au putut suplini lipsa de personal? Cum ar putea colegul meu respectabil sa inteleaga, fara sa fie ranit/jignit/umilit in fata clientilor, ca, cate-o data, ala mai tanar poate avea dreptate si se poate descurca impecabil in n situatii, daca ar fi lasat?

Cum ar putea oamenii ce imbatranesc sa nu fie raniti si afectati de dezvoltarea tehnologiei/aparitia de noi idei/metode? Cum ar trebui noi, cei mai tineri, sa ne purtam/reactionam in fata rezistentei la nou? Cum vom proceda noi, cand altii mai tineri vor veni din urma demonstrand ca sunt mai buni sau cum vom reactiona constatand ca noi, imbatraniti intre timp, nu mai suntem la fel de buni... oricare ar fi domeniul/situatia...?!

"Mandria celor tineri este legata de putere si frumusete, iar cea a batranilor este legata de modestie."

Nimic nu ma impresioneaza mai tare decat neputinta celor varstnici! Am un respect urias pentru anii si experienta de viata a fiecarui "bunic/a" intalnit/a. Pe de alta parte cand si unde trebuie sa urmam calea ce credem ca e cea mai buna chiar daca se opune radical parerii celor mai in varsta? Din respect trebuie sa acceptam orice idee/impunere? Dar subminarea autoritatii "mucosului" nu e cumva tot o lipsa de respect?

Este extrem de frustrant sa te simti imbatranit... stiu! Aflata undeva, intre doua varste, cunosc (cel putin o parte) dintre senzatiile frustrarii trecerii anilor... Dar deh, asta e mersul lucrurilor... Care o fi calea cel mai bine de urmat, astfel incat sa traim laolalta fara sa ne intristam reciproc existentele?!

Un comentariu:

  1. Parere personala: de fiecare data trebuie sa facem ceea ce vrem noi, atat in situatiile in care alegem sa folosim intelepciunea si / sau experienta celor care o au mai mare decat noi :-P (si care nu sunt neaparat mai in varsta) cat si in cele in care alegem sa nu le folosim. In toate situatiile noi vom avea responsabilitatea faptelor noastre.

    Adica, daca nu exista o cale mai buna, prefer intristarea lor in locul intristarii mele ;-)

    RăspundețiȘtergere