luni, 31 decembrie 2012

Bilant

La fiecare final de an imi spun ca voi face o multime de activitati in anul ce urmeaza. Aproape niciodata nu reusesc sa "bifez" totul de pe lista a ce-mi doresc sa realizez... Poate sunt prea pretentioasa si lista e prea lunga sau poate ma abat prea usor de la drumuri... ?!

2012 asta, a fost un an cam... urat si dureros, cu multe schimbari radicale prin viata mea, ce-au venit una dupa alta precum in caderile de pietre... Cu obstacole mai inalte decat erau asteptate, lovituri sub centura, cu esecuri si revelatii cel putin neplacute... Cu pierderi ireversibile si concluzii triste, cu incercari greu de trecut si reusite prea palide.

Pentru 2013 m-am hotarat sa nu mai fac liste. Ci doar imi voi pune o dorinta. As vrea sa fie mai curat in jur. Ma voi stradui sa curat de "uscaturi" putinul verde al vietii mele actuale. Voi incerca sa pastrez alaturi numai pe cei ce ma vor acolo si ma apreciaza asa cum sunt. Voi face tot posibilul sa nu mai traiesc pe langa oameni langa care am senzatia c-am expirat sau c-am decazut infiorator. Trebuie sa pastrez in preajma numai pe cei carora le pasa catusi de putin... chiar cu riscul de a ramane singura...! Ceva calitate ar prinde bine caci doar cu cantitatea nu ajungem nicaieri... Cred ca peste orice se trece mai usor cu oamenii potriviti alaturi. Atat!

Sa bem un vin, zic... Un 2013 muuult mai bun!

vineri, 30 noiembrie 2012

Pe curand

Un mesaj fad afisat de mobil ma anunta: "S-a sfarsit!"...

Condusul pana la casa bunicilor devine mai chinuitor decat de obicei. Oricum nu suport sa conduc...

O atmosfera neagra si-o lumina contrastanta, prea puternica pentru simturile mele, ma intampina. Un nou nod in gat se aseaza comod langa cel ce deja imi oprise respiratia pe drum. Nimic nu va mai fi cum a fost. Bunicul meu a murit!

O prima noapte chinuitoare, cu multe aranjamente. O firma de servicii funerare, promta, e deja acolo. Doar privitul pe geam la activitatea lor, imi inmoaie picioarele. Nu vreau sa vad, sa stiu si nici sa inteleg. Inchid ochii si stradania retinerii lacrimilor doare...

Bunica parca e de piatra... Batrana si trecuta prin multe, priveste rece si-si sustine copiii. Le spune raspicat ca trebuie sa invete ce au de facut, pentru ca ea urmeaza.

Ore lungi de liniste si nesomn. Lacrimi innodate in barba. Mult, prea mult negru!

Oameni stersi, de toate varstele, l-au vizitat! "'Nea Fane n-a facut rau nimanui"..., "Asta ne asteapta pe toti!"
Zeci de persoane au fost prezente. M-am bucurat intr-un fel...?! Multi oameni...!

Dar...

Tataita al meu nu mai e decat un cadavru imbracat si asezat frumos in cosciug!

Traditii... peste traditii. Prea multe! Unele stupide... Banii, verigheta, oglinda, pieptenele, lumina aprinsa, banutul gaurit, steagul, cana de sub masa, uleiul si vinul... Bunica n-are stare... Le verifica pe toate...

Un popa spagar si plictisit de meserie. Un cantat cumplit de neinteligibil anunta inevitabilul.

Opel-asul meu invata sa claxonexe indelung si trist. Parintele merge in el... Imi tot spune "fetito, asta e viata"...

O biserica rece... Multe obiceiuri nestiute de nimeni si sacaitoare. O multime de babe cu sapte pareri.... fiecare... O groaza de lacrimi curg...

O vreme calda. Un soare prea puternic pentru data de 27 noiembrie. Ca "dupa sufletul lui", imi spune parintele. O groapa in pamant sta cascata asteptandu-l. Si trei gropari asteapta sa-l ingroape...

Cosciugul coboara! Si GATA!

Tataie nu mai e decat in amintirile noastre!

Frustrarea pierderii celui ce m-a crescut (alaturi de bunica mea) e indescriptibila!

Trebuie sa port negru ca sa arat lumii durerea! Auzi!? 
Nu pot descrie senzatia acestor zile. Nu m-am putut opri din gandit la el si plans. Nu sunt credincioasa dar inteleg de ce credinciosii isi inventeza obiceiuri si crezuri. Si eu simt nevoia sa cred ca tataie al meu ma asteapta undeva unde-i este bine. Si mai simt nevoia sa cred c-o sa-l mai vad...! La un moment dat...

Tataie nu mai e in lumea asta mirifica si ne asteapta...!

Pe curand, tataie (oricand va fi sa fie)!...






miercuri, 7 noiembrie 2012

Prima data

Mda. Niciodata nu-i ca prima data, clar. Mereu imi voi aminti (aceasta) prima data... speciala, aparte, cu senzatii distinse...

M-am facut patron. Ha! Pentru prima data. Aparte trairi. Da, stiu, la varsta mea trebuia sa fiu patron a cel putin patru firme, nu? Eh, iata ca si aici eu m-am miscat mai greu. (Noroc ca mai stiu oameni nedetinatori inca de firma si deci ma simt inca parte dintr-o comunitate...)

Inaltator. Alt aer cand merg pe strada... sunt om de afaceri! Unul cu 11 ron in buzunar fix in clipa asta, dar am ceva in plus ce altii n-au: firma in curs de infiintare. Cu sanse mari sa devina generator de noi fire albe, dar ce conteaza?

Nu stiu nimic despre ce si cum se face o firma. Dar senzatia e deosebita. De cand am inceput sa intreb in stanga si in deapta "stiti pe careva care se ocupa cu infiintat firme", am fost tratata special. Chiar si simpla intentie de a fi patron (caci deocamdata doar intentie era) a atras cel putin doi avocati nerabdatori sa ma ajute. Ei mi-au facut oferte speciale (aveam sa aflu ulterior) la peste dublul pretului normal pentru infiintare de firme. M-am simtit deosebit! Mi-am spus ca deja inspir maxima prosperitate celor din jur...

Prima mareata decizie de management (ce fain suna, nu?): numele firmei! Complicat! Zau daca nu mi-am stalcit (mai tare decat sunt deja) toti cei trei neuroni din dotare. Pana la urma am gasit un nume care imi suna cat de cat... si doua pe care a trebuit sa le propun suplimentar.

Am adunat acte, am desfiintat depozite, din pricina de probleme de concordanta intre socoteala de acasa si aia din targ, si m-am pornit la drum.

Citit cod CAEN. Incercat din rasputeri sa ghicesc/inteleg la ce s-or fi referit autorii prin unele randuri. Creat obiect de activitate mai larg (ca asa am auzit ca trebuie) de vreo 20 de randuri. Mers la avocatul ales. Platit. Avocatul, un mai vechi cunoscut mi-a zis incurajator: "ce naiba te legi la cap fara sa te doara?"... Hm! Mi-am zis ca nu ii e inca foarte clar ce vreau sa fac si d'aia...

Mers la notar - declaratii, specimen de semnatura. Platit. Intrat in vorba la intrare cu o alta prospera doamna de afaceri, probabil: "va faceti firma... aoleeeeeuuuuu... succes!!!" Urarea mirifica dar tonul un pic cam.... Eh... cine stie... Mergem inainte!

Mers la alt notar (cred ca notar - habar n-am ce-o fi, ca avocatul m-a dus). Semnat jdemii de alte hartii. Act constitutiv (in care cele 20 de randuri ale mele se facusera 5 pagini - ca cica las' ca-i mai bine asa), contract de comodat, hartie rezervare nume firma etc. Ah, da... si numele ala care imi placuse... pa! Cica nu era... liber, asa ca m-am trezit doar cu optiunea a doua... Mi-am zis ca daca fac afaceri pot sub orice nume, nu? Platit! Da' stampila nu vreti? Vreau! Cum naiba patron fara stampila? Pai nu? Platit... iar!

Ajuns la banca - 50 min pentru depunerea capitalului social in circa 28 de grade din incapere. Muuuulte hartii de completat si semnat... Sunt clienta mai veche a bancii respective asa ca am obtinut informatii suplimentare amabile "ca ne cunoastem": "aaa... stati sa vedeti cate completati la deschiderea de cont pentru firma..."... Si sa nu uit: PLATIT!

Pfff... Inspir adanc uitandu-ma la chitanta de bancomat ce-mi arata un sold cam... anemic si cam pe duca, si-mi zic ca gata, am rezolvat macar prima etapa. Sun avocatul sa-l anunt... "Stii... am uitat sa-ti spun de acordul asociatiei de locatari pentru sediu..."

Dupa ce ma prind ce naiba inseamna asta, ma infiintez la administratia blocului in care detin un apartament dar in care nu locuiesc. Un apartament ce este inchiriat. Dupa ce ma prezint, dl administrator, cu un zambet dubios... ma pofteste amabil sa iau loc "ca avem de discutaaaat". Ce dragut... poate vrea sa ma felicite ca ma fac patron, ma mint singura simtind ca ceva e alunecos! 45 minute doar dumnealui a vorbit, plangandu-se de "nenorocitul de chirias" care deranjeaza toti vecinii. Incercand sa aplanez conflictul, baigui repede cand am loc de el, ca inteleg si-o sa incerc sa vorb... cand brusc imi pica fisa! Intreb... Si-s deranjati si vecinii aia de p'aproape... de la care am eu nevoie de semnaturi? Daaaaa... Mai ales aia! Hait! Cand discutia parea a se apropia de final, intra pe usa si un domn distins. Buna seara - buna seara. Dansul e dnul Mocanu - dansa dra... vecina de dedesubt! Aaaaa... ce bine ca va cunosc dra... Ia sa va zic eu... bla bla bla... inca 20 minute. (in paranteza doar fie spus, omul e deranjat extrem ca chiriasul meu gateste prea des iar copiii avand 3 si 5 ani alearga prea mult...). Imi blestem in gand incredibil de proasta inspiratie de a nu face naibii sediul ala social acolo unde stau - in casa parintilor... Mi-am zis ca detin proprietati in pana mea... Si uite asa... hartia ce parea cel mai usor de obtinut s-a dovedit a-mi genera noi si noi senzatii de... om important. Practic, nestand in acea locuinta, multi dintre vecinii "mei" vor sa ma cunoasca si probabil vorbesc foarte des de mine. Pana la urma sa le fiu indiferenta ar fi mai dureros, nu?

La hartia asta se opreste (deocamdata) povestea caci ieri am ramas in stadiul in care "poate se rezolva" cu asociatia locatarilor deranjati de gatit...

Nu pot sa nu observ inca o parte comica a situatiei - magazinul meu va vinde obiecte de bucatarie celor pasionati de gatit. Ma gandesc sa-i ofer domnului vecin un voucher cadou... Daca as gasi un voucher cu miros...

Un cunoscut tocmai mi-a povestit cum "si el a avut gargauni" cu facut firme la un moment dat... Ma gandesc ca ceva-ceva or incerca sa spuna toti oamenii astia. Sau - stiu - sunt invidiosi pe potentialul meu viitor mare succes! Na!

Intre timp, ca prosper om de afaceri cu exact 11 ron ramasi in buzunar in acest moment, ma delectez uitandu-ma prin camerele de supraveghere in micul magazin ce vrea a fi marea mea afacere, (care magazin e complet gol acum in asteptarea marfii), nu pot dormi (nu stiu de ce) iar cand am putut dormi am visat ca viitoarea angajata pe care o intervievam ma musca de cap. Nu are cum sa mi se intample nesomnul de la faptul ca pana acum doar am cheltuit...aaa pardon... investit si ca tot omu' sarmano-strans m-am chinuit muuuulti ani sa adun acolo niste "firfirei" sa am cu ce, firfirei ce nu stiu, zau, daca s-or mai intoarce... Asa ca imi omor vremea bantuind pe net si afland ca in maretia mea, voi avea si tone de taxe de platit, ca-mi trebuie contabil si ca probabil e bine sa tin avocatul pe aproape...

In rest... toate bune. Sunt patron (de fapt in curs de devenire patron)! Ha!

p.s. 12 noiembrie - vecinu' de sus n-a vrut sa semneze acordul' lu peste. si s-a hotarat abia azi...

vineri, 5 octombrie 2012

Haos

Sunt alergica la lumea in care traiesc. Nu-mi mai pot desclesta dintii si nici ridica colturile buzelor spre a zambi, aproape niciodata cand ies din casa. Nu mai vad frumosul! Vad numai chin, mizerie, tristete... fete incruntate, oameni privind numai in jos si tacand chiar calcati in picioare fiind, copii ce cresc deformati de-o societate bolnava, adulti cu pretentii pana la cer si care n-au fost si nu vor fi in viata lor capabili de vreun gest nobil/caritabil/civilizat...

As vrea, cate-o data, sa raman intre cei patru pereti ai dormitorului meu, fara contact cu nimeni si nimic din jungla exterioara. Mi-ar placea sa pot combina doze de fericire, dezamagire, veselie, dispret, frustrare, zambete... doar dupa bunul plac, astfel incat caderile de la inaltime sa fie amortizate controlat...

Dar nu reusesc... nici sa controlez si nici sa nu mai simt...

Sau poate... ?!


luni, 6 august 2012

Pe munte

De cand cobori din masina, aerul verde parca te face sa-ti para rau ca nu ai nari de elefant, sa poti inspira muuult mai adanc. Mirosul ierbii incinse de soare, in aerul specific muntelui, te ia in brate linistitor. Florile ce apar din loc in loc si varietatea de culori iti alunga gandurile gri, ce obisnuiesc a-ti ingrijora existenta. Salutul amical cu orice drumet, creeaza o atmosfera prietenoasa ce iti alunga din minte cel mai recent vazuti scuipatori de seminte in public. Turmele de oi, magari, porci (da, porci) cadreaza perfect pe pajistile verzi si insorite. Un parau ce ne insoteste traseul, da nastere unui zgomot de fond placut, cu efect calmant, stergandu-ti automat din minte claxoanele nevrozate de oras si supraturarile tampe ale motoarelor. Peisajul inlocuitor al uzualei imagini cu cladiri prafuite, face parca si ochii sa zambeasca larg. Semetia "sus"-ului la care vrem sa ajungem, ne da curaj si forta pentru ascensiune.

Un porc (dintre cei cu patru picioare) gras si bland vrea mangaiere si atentie. Sta la scarpinat grohaind cu evidenta placere. Putin mai sus, un magarus parca mirat de aparitia noastra, isi pleaca si el alene urechile inspre laterale, pentru a usura accesul unei maini scarpinatoare pe crestet. Pana si cateva soparle cu aparenta mimica vesela, parca ne intampina, asteptandu-ne trecerea, stand pe cate-o piatra cu capul usor ridicat, bucurandu-se si ele de soare. Cate-o pasare cu piept galben mai acopera arar susurul apei si ne mai intrerupe palavrageala relaxata. Pocnetul slab al batului de tura, insoteste calm respiratia accentuata de urcus. Endorfinele danseaza vesele, alungand cu galagia lor orice potential gand negru.

Cabana aflata pe culme, dezvaluie parca o total alta lume. Conversatiile se leaga usor si civilizat. Iubitorii de munte, cu pielea bronzata, par toti sa afiseze un motiv comun de bucurie. Oboseala fizica, dupa ore bune de drumetie, este alinata de sunetul vesel al unei chitari. Nemti, cehi, maghiari, britanici, romani, impart amical locul de popas si pajistile de campare. Un caine alb si vesel se alinta amuzant, smulgand zambete si rasfat. Lacul din fata cabanei contribuie la splendoarea peisajului. Behaitul somnoros ce se aude in apropiere dintr-o turma de oi, pare a fi sunetul perfect calificat sa insoteasca imaginea.

Agitatia inceputa a doua zi, o data cu rasaritul soarelui, pare sa fie intocmai sincronizata cu entuziasmul gandului ca "azi vom ajunge sus, maxim de sus". Micul dejun de rucsac, luat pe terasa cu vedere grandioasa, si inghitit grabit din dorinta greu stapanita de plecare, pune bazele unei zile memorabile. Drumul catre varf ofera ochiului vederi impresionante si sufletului hrana sanatoasa din belsug. Picioarele capata parca aripi, iar scurtele portiuni de urcus solicitant par a deveni floare la ureche. Dupa cateva ore de mers lejer, cu timp pentru admirat privelistea, ajungem sus, maxim de sus (in Romania). Vremea excelenta sustine bucuria reusitei ajungerii la principala destinatie. Un steag tricolor si cateva obiecte simbolice, tin de urat indicatorului pe care scrie "Vf. Moldoveanu 2544 m". Impozant!

De acolo, de sus, lumea pare muuult mai frumoasa!