luni, 26 octombrie 2015

Mama noastra cea de toate zilele...

Nu stiu sa fi trait senzatii atat de puternic negative, generate de neputinta, ca atunci cand mama si-a fracturat coloana. O persoana activa de felul ei, care devine brusc o leguma este impresionanta tare dureros.

Nu stiu sa ma fi simtit mai sfarsita in viata pana la momentul accidentului ei. Si frustrant de neputincioasa.

Noian de trairi, invatat zeci de lucruri noi pentru adaptat la o noua viata, si ea si eu, alegat pe la usi clasice de spitale romanesti, scarba generata de spagi efectiv cerute pe care eu n-am avut curajul sa le refuz, umiliri de comportamente de medici, adaptat orice din viata la noua situatie...

Greu, tare greu. Iar daca ti-a fost scris sa ai "alaturi" o lipsa crunta de suport din partea unui presupus partener de viata, toate se duc pe umeri cu impresia constanta ca numai inca un pas mai poti... si apoi vei cadea...

Nopti nedormite, lacrimi amare, energie consumata pentru a arata puternica...

Am avut noroc insa. Am avut oameni dragi - nu multi dar importanti - aproape! Suportul lor moral m-a ajutat tare mult.

A iesit pana la urma si soarele. Am fost tare norocoasa caci starea mamei a avut un pronostic favorabil refacerii. Iar azi, pentru prima data dupa destula vreme, a reinvatat sa faca primul pas.

Am fost si sunt fericita. Brusc visul pentru case, masini, afaceri, copii devine stupid si nu mai are noima daca acasa... in inima ta... e trist si fara speranta. A ramas doar tristetea simtitului pe propria piele ca mereu vei fi dezamagit de cei la care te astepti mai putin.

Da, azi sunt fericita!