Blog frustra(n)t

Liniste

2011-12-28T13:11:00.008+02:00

Probabil am imbatranit! Ma rog, toti imbatranim dar (si) eu cred ca am atins limita aia de imbatraneala la care cand ajungi te transformi intr-un personaj plicticos si comod, dar care se simte bine in linistea sa...

De Craciun parca nimic nu mi s-a parut mai hranitor pentru suflet decat sa pot fi la masa cu bunicii. Doi batrani pe care puterile si sanatatea ii parasesc cate putin in fiecare zi, dar care mi-au cladit tone de amintiri placute ale copilariei. Ei nu mai pot merge niciunde, asa ca unica lor relaxare apare cand ii aducem in vizita. Nimic nu mi s-a parut mai placut decat sa le vad zambetul, asa chinuit de batranete cum a devenit, aparand chiar si pentru o perioada scurta. Urasc condusul prin Bucuresti dar ca niciodata am facut cu placere si multumire doua drumuri dus-intors, special pentru cei care m-au luat ani de zile zilnic de la scoala, au inteles cartofii prajiti aruncati dupa bufet, au acceptat intelegatori obrazniciile nepoatei, m-au dus an de an la mare, m-au suportat in toate vacantele, mi-au ascultat trairile adolescentei si as putea continua pagini intregi... N-as fi dat sansa de a-i avea inca alaturi pe nici o bauta cu prieteni mai mult sau mai putin cunostinte sau pe mai stiu eu ce modalitate de a petrece timpul, cel mai probabil menita numai sa-mi piarda vremea.

Familia, cu bune si rele, caci nici una nu-i perfecta, e cea care ti-e alaturi, teoretic, orice s-ar intampla, asa cum nici un asa-zis prieten n-ar fi vreodata. M-am bucurat sa pot, inca, sa-i am alaturi pe cei care poate nu se (mai) imbraca la moda, poate nu vorbesc mereu ce trebuie, poate nu actioneaza totdeauna conform asteptarilor dar care-mi sunt lipiti de suflet cum nimeni n-ar mai putea fi! Linistea si multumirea capatate astfel sunt inestimabile!

Obiceiuri

2011-12-10T13:10:00.020+02:00

Toti avem pasarelele/stolurile noastre... Nu? Tabieturi, ticuri, anumite obiceiuri in a face... una-alta. In timp ne obisnuim atat de tare cu noi incat nu ne mai dam seama, cred, ca cutare obicei poate deranja in jur. Unele ticuri sunt usor observabile, altele se fac auzite, altele trec neobservate daca nu ajungi sa locuiesti de pilda cu persoana respectiva. Cert este ca toti, sunt convinsa ca fara exceptie, "suferim" de "boala" unui gest specific repetat la infinit sau a unei expresii ce ne fuge aproape involuntar adesea printre buze...

Fara sa vreau am remarcat in timp o groaza de obiceiuri ale celor din jur, unele nostime, altele doar la inceput amuzante apoi apasatoare.

O colega obisnuieste involuntar, cred, sa-si atinga limba, umezind-si degetele, oricand pune mana pe-o hartie sau pe bani. Initial m-am amuzat observand arhi-repetatul gest, apoi nu mi-a picat bine cand hartiile mi-au fost inmanate... Nu puteam sa nu ma gandesc ca pun mana pe saliva ei... :)

Un fost partener de dans avea, reflex, gestul stergerii la nas cu doua degete - stiti desigur gestul. Aveam o reala problema mintala cand intindea in secunda imediat urmatoare mana spre mana mea. Mintea mea se bloca doar la gandul ca am in palma ceva ce zau ca n-as fi vrut sa am :)...

Un prieten obisnuieste sa-si adune saliva in gura printr-un gest relativ zgomotos, sesizabil clar in jur... L-am intrebat candva de ce face asta si mi-a explicat ca-si simte gura uscata si atunci vrea s-o ude... :))

Un cunoscut obisnuieste sa manance/bea impingand intai limba inainte. Practic limba este primul lui organ ce atinge obiectul cu pricina - lingura cu mancare sau paharul din care bea. Gestul a fost remarcat de mai multi, se pare, mai ales ca are si obiceiul gustatului de la altii... :D

Depasind exemplele salivare, ajung a ma gandi la unele mai putin scarboase dar parca mai abitir deranjante cu timpul... posibil doar pentru creierele mai zdruncinate, precum al meu... :))

Un amic misca sacadat si ritmic un picior oricand sta. La film, la masa, citind, chiar si la semafor etc... Cand stau alaturi de el incercand sa urmaresc un film, zau ca dupa 30 minute nu mai reusesc sa vad nimic... Daca se mai intampla ca miscarea ritmica sa fie insotita de un sunet scartaitor eventual, la fel de ritmic, imi vine sa-l leg... :)... pe prieten, pe picior si orice altceva ce poate facilita miscarea :P

Mancatul semintelor sau floricelelor cred ca tine tot de ideea sunetului aproximativ ritmic auzit o perioada lunga de timp... E recomandat, mi s-a zis, sa te apuci imediat si tu de spart seminte - astfel nu te mai concentrezi pe sunetele emise de altu' :))...

Tot sunete deranjante sunt si cele ale cuiva care se joaca cu un pix, sau care isi suge gingiile si emite acel sunet ascutit si amuzant (pt o perioada scurta de timp... ) :))...

Un alt prieten plescaie oricand/orice mananca. Auzi constant stand la masa, dezlipitul si relipitul buzelor sale... Asa ca prefer sa mergem sa mancam in locuri cu muzica mai tare... :))

Ticurile verbale par a fi cele mai nostime si nederanjante (cred...). Banale "deci"-uri, "cool", "mosule", "mami" fac care mai de care parte din limbajul uzual al fiecaruia. Pentru ca un cunoscut foloseste des vreo expresie, cate-o data ne trezim ca o preluam si noi. Eu, de pilda, mai nou, spun "minunat" de 7 ori pe zi, cand sunt multumita de rezultatul a ceva sau cand aprob un gest etc... Mai sunt unele oarecum folosibile in cerc restrans dar care scapa cand nu trebuie. De pilda "coaie" ca mod de adresare "ca intre baieti". Nu o data, un cunoscut mi s-a adresat astfel, in virtutea inertiei, si m-am amuzat gandindu-ma la partea din mine ce i-o fi inspirat asocierea... :))

O alta prietena are obiceiul vorbitului tare, foarte tare. Nu poate altfel (cred). In orice cafenea ne aflam, populatia din jur aude o parte semnificativa o oricarei discutii. Adesea se intorc capete iar eu imi exersez capacitatea de a fixa ochii prietenei, constienta ca altii ne privesc/aculta minute intregi...

La capitolul obiceiuri deranjante (pentru unii) lista poate fi uriasa. Mai ales in cazul celor apropiati, cu care eventual locuim, este imposibil sa nu reamarcam obiceiuri care ne displac... Doar nu de ieri, de azi apar discutii prin casnicii :)... Ciorapii lasati nu stiu unde, capacul de la wc (ne)ridicat, pasta de dinti fara capac, masa nestransa etc... Toti avem tot felul de metehne cu care altu' trebuie sa se obisnuiasca sau la care, daca le intelegem si le acceptam gradul de stres pentru cei din jur, ne straduim sa renuntam...

Tot felul de gesturi si obiceiuri pot deveni deranjante pentru partenerul de viata dar pot trece neobservate pentru prieteni... Pe mine ma stresa candva, de pilda, tarsaitul papucilor prin casa. Zi de zi, an de an, obiceiul asta imi devenise antipatic rrrau. Sau.... fumatul in dormitor si umplutul noptierei cu scrum sau rosul unghiilor... Sau mai stiu eu ce gest care tine de fiecare dintre noi si care noua ne pare normal dar care pe altul il deranjeaza.

Pana si animalele capata obiceiuri mai mult sau mai putin enrevante :).Pisica mea imi dezradacineaza si imi mananca puii de cactusi. Niciodata n-am inteles cum nu-i ramane limba ca spatele ariciului. Urat si enervant obicei :)!

E oarecum amuzant cum noi, oamenii, suntem fiinte sociale, deci nu putem trai inchisi intr-o cutie singuri toata viata, dar totusi nu ne e asa simplu sa coabitam. Poate si aceasta incapacitate poate fi asociata unui obicei prost al nostru, al oamenilor...:P

Film cu proaste

2011-12-08T11:13:00.015+02:00

Tampitzica si Abjectzel se intalnesc intr-un context lucrativ oarecare. Tampitzica - relativ noua in firma (s-o numim Imoralia); Abjectzel - vechi membru al firmei, versat si oportunist. Tampitzica, din dorinte de integrare si socializare, sta la vorbe cu Abjectzel, rasarit p'aproape imediat ce-a sesizat noutatea in "firma". In urma unei mese de protocol, cu ceva combinatii alcoolico-dezinhibante in sange, Tampitzica se trezeste cu Abjectzel la usa. Abjectzel insista sa nu fie tinut la usa, caci e tarziu in noapte si se aude conversatia pe scara blocului. Tampitzica, cu toate simturile brusc alerte, departe de a fi simturile dorite de Abjectzel a fi trezite, isi zice totusi intr-un acces de prostie amestecata cu politete si doze crescute de dobitocie, ca e om mare si se poate descurca chiar si cu un cretin Abjectzel, evitand circul public..., asa ca il lasa pe Abjectzel in casa. Dupa indelungate discutii contradictorii si gesturi deloc potrivite, pe care orice om neafectat de neghiobie (ca Tampitzica), si le poate imagina, Abjectzel pleaca, de voie, de nevoie, punandu-si cu siguranta in cap sa revina cu forte proaspete, probabil cu proxima ocazie.

Total uimita de "primirea" in Imoralia, prin intermediul unui membru marcant, Tampizica ramane proasta (mai prosta decat de obicei!) minute intregi, incercand din rasputeri sa (se) gandeasca la cum e mai bine sa procedeze. Sa vorbeasca cuiva, sa nu vorbeasca... si sa se descurce "impecabil" mai departe, cum s-a descurcat si in seara cu pricina ...? Intr-un alt acces de neghiobie acuta, decide ca nu e cazul sa discute un astfel de subiect cu oricine, ca "scaparea" lui Abjectzel i-ar afecta familia, si ca ea, Tampitzica, e femeie in toata firea, descurcareata (auzi!? o neghioaba idioata a decis ca se descurca cu un cretin abject ...?!?!).

Discutiile "adanci" si intersectiile nepotrivite, departe de a fi inteligente, au continuat si cu alte ocazii dar apoi au disparut. Tampitzica, in prostia ei, a fost mandra ca s-a descurcat diplomat... fara tam-tam...... Ha! Ba chiar relatia celor doi a parut a deveni amicala, cu schimburi banale de impresii si chiar glume si sms-uri relaxate. Tampitzica a crezut ca astfel lucrurile intra pe un fagas uzual colegial... S-a trezit insa dupa o vreme... (final standard de film cu prosti si proaste), ca toata Imoralia STIE o poveste infiorator de departe de realitate. S-a trezit ca o drama banala, jenant de povestit, (credea tampitzica ca jenanta pentru ambele parti), s-a transformat intr-un film de actiune (si mamaaa..., ce actiune...!). Tampitzica realizeaza, tot in nerozia ei, ca nu are ce face si ca ceea ce ea a crezut ca e politete, discretie si diplomatie din partea ei, a fost una dintre cele mai penibile erori facute in viata. Pentru marcantul abject membru al Imoraliei, povestea este probabil un motiv de lauda... Aparent respectabilul domn (hahahah) "crai", tata a doi copii si sot iubitor, poate spune orice doreste sub bataile incurajatoare pe umar ale nu mai putin abjectilor colegi. Un film cu prosti, cu Tampitzica avand rol semnificativ, cu un "povestitor" ce probabil a ramas cu mintea la 15 ani, dar cu o regie si ceva efecte speciale ce au trezit, la prima vedere, interesul unor categorii variate de insi.

Tampitzica a mai adaugat in lista de "invataturi de minte" si acest episod, desi crede cu tarie ca are anumiti neuroni scurt-circuitati si ca pana moare nu va reusi sa citeasca, la timp, caractere! Tampitzica trebuia sa faca circ pe coridorul din fata intrarii ei in casa si basta! Oricum circul s-a mutat acum in strada... iar ea a fost transformata, fara drept de apel, in clovn! Tampitzica spera (dar stie ca, statistic vorbind, nu e in stare) ca cel putin sa aiba puterea unui scuipat in fata! Da, dintre cele mai josnice, nepoliticoase si lipsite de diplomatie gesturi!

Frustrant... deh...

2011-11-05T00:20:00.016+02:00

Abia de mai avem loc unii de altii pe planeta asta... si totusi sunt momente in care suntem atat de singuri...! Oricat de minunate ar fi minutele/orele petrecute in familie, oricat de mirifice ar fi betiile la care iei parte, oricat de minunate partidele de sex, ocazionale sau nu, oricat de des ai petrece timpul cu copiii sau bunicii, cu colegii la birou, la bowling, in bordel, la plaja etc... nu cred sa nu te simti, cate-o data, singur! Sunt momente cand prietenii au fiecare treaba lui, familia, prietenul/prietena, copilul, concertul la care nimeni nu s-a gandit c-ai fi venit, excursia in care fiecare avea chef sa fie cu cine dorea, hobby-ul pe care fiecare il imbratiseaza, ocaziile pe care fiecare le intalneste... etc... Nu cred sa existe personaj pe lumea asta oricat de inconjurat de lume, teoretic, care sa nu se simta singur chiar poate cu cele mai "aglomerate" ocazii...

Nu ti s-a intamplat sa te simti singur in mijlocul unei mari petreceri? Sa te intrebi ce dracu' cauti acolo? Nu ti s-a intamplat sa iti doresti doar sa te stranga cineva de mana si atat? Sa simti ca tot ce vrei este un fir de iarba de care sa te apuci in cadere...? Nu ti s-a intamplat sa cazi, ca bolovanul, si sa te uiti tamp, cu respiratia taiata, in sus, spre ... marea adunarea a cunoscutilor, care continua sa traiasca simtind... NIMIC din tine? Nu ti s-a intamplat sa cauti doar o vorba buna, pe care sa constati ca poti s-o primesti doar la pachet cu alte... interese? Nu ti-a trecut niciodata prin cap, ca poate ar fi mai bine sa ramai dracului acolo jos, unde ai cazut, si sa nu te mai ridici niciodata? Nu te-ai gandit ca poate ei, ceilalti, de la care astepti un gest/o vorba, au la randul lor, in asteptare, propriile prapastii si n-au timp/chef de tine/ale tale? N-ai realizat niciodata ca esti, de fapt, singur? Poate nu tot timpul... dar zau ca ESTI!

Pai...

2011-10-27T02:55:00.000+03:00

...se spune ca "Cine n-are batrani, sa-si cumpere!". Zau ca sunt de acord cu "adancimile" acestei idei, dar am totusi dileme..., ca de obicei...!

Am intalnit batrani care n-au dreptate, sau mai bine zis, nu MAI au. E un fenomen des intalnit in jur. Pot intelege si fi perfect de acord cu ideea ca cei mai in varsta au acumulat o bogata experienta de viata in variate domenii, dar nu pot fi de acord ca trebuie sa acceptam orice idee a mai varsticului, pur si simplu, fara a o trece prin filtrul propriului creier (desigur, in masura in care exista vreo particica din acesta, pe care sa ne putem baza). Cum stim, cum ne dam seama, care este momentul, cand sfaturile/ideile urmate orbeste pentru ca avem incredere in experienta mai varsticului, nu mai sunt tocmai demne de urmat? Exista situatii cand capacitatea de adaptare la nou este admirabila dar si situatii in care, spre exemplu, detinatorul unui post este grav depasit de realitatea cotidiana. Sa ne gandim la medici care la 80 ani au acumulat o experienta ce poate salva zeci de vieti dar si la profesori care dupa 30 de ani predau o materie invechita si depasita de realitate. Exista oameni la 80 de ani ce dau in continuare dovada de o coerenta impecabila a gandirii dar si oameni la 60 de ani, pe limpezimea ideilor carora nu te mai poti, clar, baza.

"Pe cei batrani, ca pe niste parinti sa-i cinstesti."

Mama mea a facut parte dintre cei obligati sa se pensioneze anticipat acum cativa ani... Am suferit alaturi de ea si i-am simtit frustrarea. Am ascultat povesti ce descriau locul de munca si colegele alese sa ramana. Am inteles ca o domnisoara cu unghii lungi si imbracata cu fuste de-o palma a fost pastrata in defavoarea mamei mele. Am fost intai furioasa punandu-ma in locul mamei (sau incercand), apoi am inteles ca doamnisoara cu pricina, oricat de usuratica parea/era, stia sa dea drumul unui computer, avea o facultate, stia sa adauge 3 formule intr-un excel, stia sa opreasca calculatorul la plecare fara sa stearga 3 programe importante... Si mama mea ar fi putut invata, cu siguranta... dar ce angajator este dispus sa investeasca timp si bani intr-un om pe care sa-l invete ceva cand are la dispozitie un altul deja invatat? Ba mai mult, ar fi trebuit sa investeasca intr-un om care in 4-5 ani ar fi iesit la pensie oricum...

"Tinerii, inaintea batranilor, sa aiba urechi, nu gura."

Lucrez adesea alaturi de un respectabil domn, mai in varsta decat mine. Acest domn are experienta in domeniul in care colaboram, de peste 20 de ani. Am un respect fantastic pentru cunostintele si experienta dumnealui, pentru ajutorul dat adesea oamenilor si pentru semnificativa contributie la dezvoltarea domeniului. Eu am "rasarit" in domeniu de circa 2 ani. Am "rasarit" cu tot cu idei de imbunatatire, entuziasm, vederi de ansamblu. Sau cel putin asa am crezut... Adesea dnul coleg tipa la mine in fata clientilor, impunandu-si punctul de vedere. Punct de vedere nu eronat, dar cu siguranta inlocuibil cu acelasi rezultat de varianta mea de rezolvare! Clientii au invatat ca pot merge la dnul X cand "aia noua si a dracului face fitze" (a se traduce incearca sa respecte reguli scrise negru pe alb), si se rezolva.... Cea mai recenta (as vrea sa spun "ultima" dar nu cred asta...) situatie a insemnat sa-mi urle in fata, evident, clientilor, ca "tu esti mai mica si d'asta tu trebuie sa taci"! Sa fiu de acord ca indiferent ce spun nu voi avea dreptate doar din simplul motiv ca sunt mai tanara?

Revenind... cum ne dam seama cand/ca trebuie sa analizam mai atent sfaturile celor mai in varsta? Cum ar fi putut mama mea face fata noilor soft-uri aduse la locul ei de munca, soft-uri ce au putut suplini lipsa de personal? Cum ar putea colegul meu respectabil sa inteleaga, fara sa fie ranit/jignit/umilit in fata clientilor, ca, cate-o data, ala mai tanar poate avea dreptate si se poate descurca impecabil in n situatii, daca ar fi lasat?

Cum ar putea oamenii ce imbatranesc sa nu fie raniti si afectati de dezvoltarea tehnologiei/aparitia de noi idei/metode? Cum ar trebui noi, cei mai tineri, sa ne purtam/reactionam in fata rezistentei la nou? Cum vom proceda noi, cand altii mai tineri vor veni din urma demonstrand ca sunt mai buni sau cum vom reactiona constatand ca noi, imbatraniti intre timp, nu mai suntem la fel de buni... oricare ar fi domeniul/situatia...?!

"Mandria celor tineri este legata de putere si frumusete, iar cea a batranilor este legata de modestie."

Nimic nu ma impresioneaza mai tare decat neputinta celor varstnici! Am un respect urias pentru anii si experienta de viata a fiecarui "bunic/a" intalnit/a. Pe de alta parte cand si unde trebuie sa urmam calea ce credem ca e cea mai buna chiar daca se opune radical parerii celor mai in varsta? Din respect trebuie sa acceptam orice idee/impunere? Dar subminarea autoritatii "mucosului" nu e cumva tot o lipsa de respect?

Este extrem de frustrant sa te simti imbatranit... stiu! Aflata undeva, intre doua varste, cunosc (cel putin o parte) dintre senzatiile frustrarii trecerii anilor... Dar deh, asta e mersul lucrurilor... Care o fi calea cel mai bine de urmat, astfel incat sa traim laolalta fara sa ne intristam reciproc existentele?!

Deja vu

2011-08-31T00:15:00.014+03:00

Am obosit.

Am parcurs juma' sau poate o treime din viata si deja am obosit si m-am plictisit de cliseele lumii asteia ciudate si bolnave. M-am trezit si eu bolnava. In fiecare zi incerc sa invat sa ma adaptez molimii din jur si sa traiesc bolnava de secolul 21. M-am trezit fiind "ei", aia pe care-i urasc. M-am trezit fiind cruda pentru ca altii au fost cu mine. M-am observat crezandu-ma sensibila si altruista cand, de fapt, si eu am ignorat dramele altora, prea preocupata fiind de ale mele. M-am regasit in postura generatorului de rau doar pentru ca am avut eu o zi proasta... M-am surprins obosita sa mai incerc sa fiu corecta sau ceea ce am eu impresia ca inseamna corecta. M-am trezit nemaiauzind strigatele aparent mute ale celor din jur si n-am mai putut asculta problemele altora. Am vrut, in egoismul meu, sa nu-mi mai pese de nimeni si de nimic. M-am trezit bolnava de neincredere si pedepsind lumea pentru asta in consecinta. M-am descoperit facand multe din ce imi displace la altii... M-am trezit transformata de viata si oameni...

Intr-o zi m-am uitat in oglinda si n-am mai inteles, nici macar eu, nimic din mine!

Stop-cadru de Fundeni (Intoarcerea la control)

2011-06-22T23:56:00.006+03:00

Dimineata, lume grabita, ingandurata, neatenta, concentrata la propriile probleme.

Spaga uzuala la poarta spitalului. Zic spaga pentru ca desi este afisata taxa, chitanta primesti numai daca ceri. Paznicul de la intrare intreaba pe un ton superior unde mergi. "Mergi" nu mergeti. Dar asta pentru ca probabil incearca sa fie prietenos si sa inlature unele bariere... Daca raspunzi cu 3-5 RON poti intra fara probleme "pe scurtatura" chiar daca nu ai treaba in cladirea cu pricina. Asa se explica poate de ce din cand in cand mai dispar bunuri personale ale bolnavilor.

In fata liftului pe care iti doresti sa-l iei doar pentru ca cu 5 zile in urma ai fost operat sau pentru ca nu poti urca sase etaje din n motive, liftiera face "ordine" pe un ton scarbit de "toti tampitii care au impresia ca liftul ei e mijloc de transport in comun". O doamna cu parul alb intreaba daca nu poate sa incapa si ea langa infirmierele tinere ce urca spre locul de munca probabil. Nivelul decibelilor din vocea liftierei si politetea iesita din comun ma trezesc de-a binelea. Inteleg in cele din urma ca liftul public este in alta parte. Batrana cu parul alb isi muta cand bastonul cand piciorul mai bun catre zona indicata atat de amabil.

In fata cabinetelor medicilor 10-12 persoane asteptau deja. Oameni bolnavi cu priviri triste si capul plecat.

Un batran isi invarte palaria veche si roasa pe margini, intre degetele manilor sale ridate si satule de munca.

O doamna femeie de servici matura de zor prin sala de asteptare suparata pe multimea ce-i sta in cale. Mai tarziu aflu ca asta se intampla din pricina unui control al sanepidului ce urma sa ajunga la acel etaj curand.

O asistenta iese cu importanta din cabinet sa certe o doamna intre doua varste, probabil in continuarea unei discutii incepute mai devreme. Desi nu se intelegea motivul, pertinent 'au ba, doamna este certata ca un copil mic, in fata intregii audiente.

Batranul priveste in continuare palaria fara sa ridice privirea. Doamna certata baga mana in geanta si cu un gest umil isi cere iertare (pentru ce naiba o fi facut) in felul sau. Asistenta in continuare suparata se intoarce intr-o parte lasand acces facil mainii doamnei catre buzunarul halatului. Doamna certata stie exact ce are de facut ca si cand ar fi repetat lectia de zeci de ori. Asistenta pleaca trantind usa.

Un medic oprit la iesirea din cabinet de catre un pacient la 65-70 ani este extrem de suparat ca la externare pacientul respectiv "nu si-a luat la revedere"... Reprosul este facut si in acest caz pe un ton total nepotrivit. Mai tarziu aveam sa aflu ca pacientul "isi luase la revedere" insuficient. Se pare, in traducere, ca tariful operatiei suferite recent pe cord era de fapt mai mare decat cotizase pacientul. In consecinta revenirea la control era oarecum conditionata de plata datoriei.

Creierul imi fierbe iar dintii inclestati imi dau deja dureri de cap. Ma abtin sa intreb ce inseamna un "la revedere" sau "buna ziua" corect. Apoi imi pare rau gandindu-ma ca nu se stie cand aceasta informatie ar putea deveni pretioasa. Traiesc senzatii amestecate de scarba, mila, umilinta. Realizez ca toti acesti oameni au nevoie de ajutor. Nu-si permit sa se revolte si nici sa riposteze.

Pacientul pe care il insoteam, trecut si el prin peste 60 ani de viata, si-a spus si el lectia invatata impecabil in ani de experienta. Nu si-a permis nici el sa fie deranjat de tonul medicului sau de serviciile oferite. A bagat mana in buzunar de cate ori a simtit ca trebuie, a plecat capul si a strans din dinti. A cantat in struna infirmierelor si asistentelor realizand ca nu are unde in alta parte sa mearga si ca peste tot e la fel. Mi-a explicat, simtindu-mi revolta, ca va trebui sa invat sa fiu maleabila si sa inteleg ca asta e tara in care traim. Trebuie sa invatam sa fim umili si sa acceptam umilinta. Trebuie sa intelegem ca liftiera, infirmiera, paznicul, medicul samd fac parte dintr-un sistem de care nu ne putem lipsi.

Tabloul oamenilor tristi, daramati de boala si deci incapabili sa lupte impotriva curentului, mi-a ramas viu si deprimant in minte. Obisnuinta zecilor de ani de "asa e sa fie" va fi foarte greu de schimbat. Din pacate nici competenta lucratorilor din acest sistem nu echilibreaza balanta. Ne cumparam umili si supusi doar speranta ca ne va fi mai bine!

Avem timp (Octavian Paler)

2011-06-15T12:45:00.006+03:00

Avem timp pentru toate.

Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,

sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,

sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,

avem timp sa citim si sa scriem,

sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,

avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,

avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambitii si boli,

sa invinovatim destinul si amanuntele,

avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,

avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,

avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,

avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,

avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,

avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.

Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru putina tandrete.

Cand sa facem si asta - murim.

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca

Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.

Restul … depinde de ceilalti.

Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie

Altora s-ar putea sa nu le pase.

Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere

Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi

Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata

Ci PE CINE ai.

Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute

Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.

Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca

Ci cu ceea ce poti tu sa faci

Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor

Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva

Am invatat ca oricum ai taia

Orice lucru are doua feţe

Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde

S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi

Am invatat ca poti continua inca mult timp

Dupa ce ai spus ca nu mai poti

Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie

Indiferent de consecinte

Am invatat ca sunt oameni care te iubesc

Dar nu stiu s-o arate

Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat

Dar nu am dreptul sa fiu si rau

Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta

Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata

Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu

Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.

Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten

Oricum te va rani din cand in cand

Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.

Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii

Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,

Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.

Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea

Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii

Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc

Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.

Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc

Si nu faptele sale

Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru

Si pot vedea ceva total diferit

Am invatat ca indiferent de consecinte

Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata

Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore

De catre oameni care nici nu te cunosc.

Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat

Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.

Am invatat ca scrisul

Ca si vorbitul

Poate linisti durerile sufletesti

Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult

Iti sunt luati prea repede …

Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama

Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.

Am invatat sa iubesc

Ca sa pot sa fiu iubit.

Ahm...

2011-06-03T14:25:00.010+03:00

Din motive pentru moment irelevante, mi-am cautat recent o ruda prin spitalele din Bucuresti. Informatia detinuta: numele si daca ar fi fost nevoie, CNP-ul. Mai mult intuitiv am pornit cautarea de la o lista scurta a spitalelor, lista formata pe criterii de proximitate.

Vestea buna: incepem sa avem date centralizate la "biroul de internari", birou existent in fiecare spital. Vestea rea: sistemul functioneaza prost, undeva avand mici scame probabil...

Primul spital la care am mers personal, nestiind inca de mirificul sistem telefonic de verificare, a fost Fundeni. Mirata putin de prezenta mea acolo, doamna functionar imi explica chiar amabil ca pacientul cu numele respectiv nu exista in acel spital. Tot cu amabilitate imi daruieste si un petic de hartie cu numarul de telefon unde pot verifica pe viitor existenta 'au ba a cuiva in spital (negandindu-se probabil ca n-am chiar un hobby din a cauta oameni prin spitale).

Incurajata de aparitia unei centralizari utile in situatii similare, ma apuc sa caut pe net telefoanele altor spitale. Sun la Foisor unde "biroul internari", amabil si aici, verifica in "baza de date" cateva minute bune si ma asigura ca nici aici nu e... La fel procedez si cu Colentina si Pantelimon..., la cel din urma "biroul internari" ceva mai deranjat de intrebare. Pacientul nicaieri!

A doua zi capat intamplator o informatie suplimentara, NU din sistemul de sanatate: "sigur Fundeni". Nu se poate, zic; am fost personal acolo si m-au asigurat ca NU. Imi amintesc de peticelul de hartie si gandesc: doamna "birou de inernari" stia ea ce stia legat de utilitatea numarului... Sun! Pe semne dau de aceeasi persoana caci raspunsul primit deja parea iritat: "v-am mai spus si ieri ca nu-i aici"! Hm?! Sun informatorul relativ mirata de siguranta sa ce m-a indus in eroare. Informatorul hotarat: E LA FUNDENI! Sigur? SIGUR!

Poftim situatie! Supar informatorul ca-l fac neinformat, supar si biroul de internari ca-l fac prost informat... Confuza deja semnificativ, ma duc iar la Fundeni. Stiind eu din istorie cate ceva despre starea de sanatate a persoanei cautate, imi da prin cap sa caut pacientul direct la sectiile ce-am crezut eu a fi mai probabil gazde pentru cel cautat.

Dupa plimbari de circa 100 min in si intre cladirile spitalului Fundeni si dupa zeci de intrebari (nu cred ca exagerez), gasesc o domnita care a auzit de numele cu pricina. Nevenindu-mi sa cred intreb si eu ca prostul "sigur?" riscand sa alung si ultima farama de speranta aparuta.

Aflu deci o sectie - chirurgie - si chiar dau de urma medicului. De aici nu a mai durat decat ceva alergat intre 4 etaje pe care se intindea sectia respectiva, inca vreo 10 intrebari si vreo 2 reveniri la etajul 6 catre care parea totusi a face trimitere majoritatea informatiilor. Aici, intr-un final, identific salonul. In salon - surpriza - nimeni!

Deja mi se parea ca mi se joaca o festa si ca de dupa usa cineva va urla "surpriza"... ! Dar ziua mea era departe si oricum o festa cu asemenea durata e riscanta, zau asa! Riscanta pentru detinatorul mintii diabolice ce-ar inventa-o!

Ma reintorc la dra ce parea mai la curent si-o intreb candid cu ton deja fortat mentinut jos "stiti unde ar putea fi ca nu e unde mi-ati spus?"... Ahhh... am uitat - e in operatie! Cum nu mai avea ce cer sa-mi pice in cap (fiind de ceva vreme sprijinit pe crestet) intreb candid: "si UNDE se face operatia"... Aaaa... pai asta nu stiu sa va spun - sunt mai multe blocuri operatoare la etajele 5 si 7. In unul dintre ele!

Pentru ca aveam impresia ca ceva fierbinte ma incinge rrrrau din interior catre exterior si pentru ca constientizam totusi ca inca am nevoie de personajele din jur, deci nu puteam sa infig nici o foarfeca in nici un ochi, am multumit politicos si am mai rugat pentru o indicatie catre cineva ce-mi poate spune care medic este in ce bloc operator (nefiind, deh, permis bagatul capului pe fiecare usa).

Sunt trimisa la etajul 7, unde un nenea verde da sa ma alunge ca acolo n-am voie sa exist. Am avut impresia ca am spus hotarat ca eu de acolo nu mai plec pana nu mi se spune dracului ceva concret si exact dar cred ca nu am scos decat un mieunato-schieunat prin care am baiguit niste vorbe, aparent cele care trebuiau, caci nenea verde a renuntat temporar sa ma mai alunge si s-a intors dupa cateva minute cu informatia completa cuprinzand numarul blocului operator, numele celor doi medici, ora inceperii operatiei, plus bonus, precizarea ca e posibil sa mai dureze ceva...

Cerul a dat sa se ridice din crestetul meu ramanand insa p'aproape alaturi de indoiala ca poate astept la usa la care nu trebuie.

In orele ce au urmat am realizat ca filmul in care jucasem nu fusese farsa si ca numarul persoanelor cu care vorbisem in 2 zile numai pentru ca initial am fost asigurata ca acel pacient nu exista la Fundeni... se ridicase pe la vreo 35.

Operatia a mai durat inca 2 ore, dar in cele din urma nenea verde se dovedise suficient de bine informat. Concluziile au fost multiple, gandurile mele diverse iar sfaturile celor din jur clar indreptate catre a discuta cu doamna "birou de internari"... Nu stiu daca am facut sau nu bine ca am refuzat sa mai discut cu dumneaei dar sigur mirificul sistem de centralizare are scame mult mai multe decat ar trebui iar trairile mele din cele doua zile de cautari m-au mutat intre speranta si dezamagire intr-atat incat pot spune c-am mai adaugat ceva la experientele din capitolul "ce nu te omoara te face mai puternic"!

Yupiii...!

Bunii...

2011-04-30T12:33:00.004+03:00

Frustrant! Si asta e frustrant! Sa vezi ca si cum cei dragi imbatranesc si nu poti face absolut nimic sa opresti cumva procesul... Timpul trece si degradarea fizica e inevitabila.

Imi amintesc cum m-au crescut, cum m-au mangaiat cand plangeam, cum m-au rasfatat, cum m-au certat cand am meritat, cum m-au iertat, cum mi-au zambit, cum m-au tinut in brate, cum s-au bucurat pentru mine de cate ori am trecut o etapa a vietii etc. E atat de frustrant cand ii vad batrani si din ce in ce mai neputinciosi. Maini tremurande, pumni de pastile, mers greoi si din ce in ce mai nesigur, privire trista si constienta! Nu pot face nimic sa opresc timpul sau macar sa nu-i mai doara...! De cate ori ii las in pragul portii, conducandu-ma cu privirea pana departe, ma doare sufletul si mereu plang! Nimic nu e mai frustrant decat sa nu ii pot ajuta cu nimic! Nimic nu le mai poate reda vitalitatea si cheful de viata! Cu ochii tristi isi asteapta sfarsitul. Mereu ii aud spunand ca Dumnezeu nu-i mai iarta curmandu-le chinul... Lor viata nu le mai pare decat un chin! E atat de frustrant sa nu poti face nimic altceva decat sa-i mangai atat cat poti cu cuvinte si gesturi, sperand in van ca momentul pierderii lor e undeva departe...

E frustrant si tare trist...

Asa, si?

2011-03-29T23:40:00.006+03:00

Scancete, rasfat, vrem, avem, zambim, dorim, crestem, radem, simtim, ne jucam,

inocenta, vorbim, lovim, ranim, zburdam,

soare, frumos, culoare, observam, retinem, pierdem, uitam, invatam,

atasament, ignoram, ranim, tipam, ne zbatem, speram,

fericire, iubim, aruncam, folosim, (ne) plangem, cucerim,

placere, chin, alergam, muncim, irosim, alungam, ne inselam, castigam,

dragoste, fericire, pastram, suferim, cladim, mintim, jignim, iertam, distrugem, (ne) bucuram,

viata, greutate, admiram, ne straduim, traim, aberam, murim... samd...

La ce bun toate astea?

Urat frumos

2011-03-16T11:16:00.004+02:00

Traim in secolul vitezei, stresului cotidian ajuns la cotele deprimarii generale, ridicarii legii junglei la grad de act normativ de baza. Traim intr-o lume din ce in ce mai aberanta, mai grabita, mai indiferenta, mai cruda, mai avida. Definitia cuvantului "respect" aproape dispare din dictionare , bunul simt si etica devin jenante si sunt traduse drept prostie, cinstea/onoarea sunt deja asociate numai povestilor ce incep cu "a fost odata...".

Intr-o astfel de lume fiecare dintre noi traim de fapt singuri - inconjurati de zeci/sute de oameni dar totusi singuri. Avem prieteni "de pahar" si de voie buna, prea preocupati de propria lupta cu viata ca sa se mai poata implica in problemele altora. Avem prieteni ce se transforma in dusmani imediat ce interesele strict personale sunt afectate. Traim intr-o lume nebuna ce ne forteaza sa ne animalizam. Vedem/vrem doar bani si numai propriul bine.

Profesionalismul dispare parca din orice meserie. Unica regula ce mai pare respectata este aceea a maximizarii castigului propriu. Valoarea umana incepe a fi din ce in ce mai stearsa si abia vizibila iar unde exista este innabusita de mediul inconjurator. Calcam in picioare orice si pe oricine daca ajuta sa ne fie noua bine. Luptam sa traim in mocirla supravietuirii si, daca e necesar, ne urcam pe umerii oricui e mai slab, cate-o data fie el parinte, frate, sot, prieten, cu orice risc. N-avem cuvant, n-avem demnitate, n-avem scrupule. Ranim si ne veselim pentru asta, mintim si ne bucuram ca n-am fost aflati, furam si suntem fericiti.

Jucam pe cadavre si ne ducem viata mai departe cu nasul pe sus si privirea inocenta.

Poveste cu talc

2011-01-06T06:07:00.013+02:00

A fost odata ca niciodata, un bou, mic stapan al unei mari cirezi de vaci. Intr-o buna zi, boul, satul de vacile sale, se indragosti de-o capra.

Capra insa avea un defect din nastere, coeficientul sau de inteligenta dupa ce ca oricum era mic, mai era si variabil de la perioada la perioada. Cum capra a cunoscut boul intr-un dintre momentele de minim de coeficient, dansa n-a realizat prea curand ca boul e bou. Cu toate ca boul a realizat ca biata capra nu-i chiar vaca, a continuat s-o prefere vacilor sale cu care deja era prea obisnuit... I-a povestit caprei ca numai pe ea o vrea alaturi si ca va face tot posibilul cu ajutorul ursitoarelor sa nu mai fie bou.

A trecut vremea - deloc multa - si boul s-a obisnuit si cu capra incepand s-o asocieze vacilor uzuale. Incet-incet vacile au cunoscut capra si au acceptat-o de voie de nevoie printre ele. Capra fiind prietena sefului, vacile nu-si pemiteau decat sa zambeasca fals dar in sinea lor sa urzeasca cate-n luna si stele pe la spatele caprei...

Boul, bietul de el, a ajuns curand sa fie chinuit ingrozitor de dorul de vacile sale, alaturi de care se obisnuise atata timp si fara de care nu putea trai. El le vedea zilnic caci traiau cu totii in aceeasi ferma dar vroia sa arate caprei ca vacile sale nu-l mai intereseaza. Insa dorul il macina pe sarmanul bou cumplit. Dar si pe capra o vroia aproape caci era diferita...

Alti boi-prieteni il sfatuira adesea pe boul-stapan sa-si revina din povestea cu capra si-i ofereau noi vaci numai sa-l convinga. Iar vaci care sa vrea sa faca pe plac stapanului apareau continuu...

Inchipuiti-va supliciul boului ce trebuia sa cunoasca tot ce era nou caci, trebuie sa va spun, ca boul suferea si el de-o boala din nastere - era mereu avid de cunoastere!

Astfel ca in scurt timp capra a devenit pentru bou o vaca invechita, dar totusi diferita deci interesanta dar si vacile si-au recapatat atentia cuvenita iertand prin marinimia lor scaparile boului.

Povestea s-ar fi oprit aici si cireada intrega cu capra incorporata ar fi trait pan'la adanci batraneti fericita sub stapanirea boului chinuit sa impace si capra si... vacile. Dar din pacate si boala caprei si-a facut simtita prezenta.

Intr-o zi coeficientul acela a mai crescut un pic (deloc mult dar suficient) si capra a realizat brusc cat e de bou cel pe care l-a crezut tap. Realizand capra brusc in ce cireada se afla a rupt-o la sanatoasa si dusa a fost. Si de atunci boul continua sa-i duca dorul, vacile continua sa se innoiasca iar boul continua sa isi alimenteze setea de cunoastere cat de bine poate, lipsindu-i insa vechea lui prietena - o capra proasta dar diferita...

Capra s-a oprit la un moment dat din goana sa, fortata fiind de limitele fermei, si convietuieste si-n zilele noastre alaturi de vacile si boii din trecut. Din pacate, gardurile fermei o obliga sa vada zilnic cat de clar e boul bou si sa regrete in fiecare clipa ca are boala aceea din nastere si nu a putut realiza la timp...

Boul o vrea iar alaturi pe prietena sa capra, realizand ca diferenta dintre ea si vaci este foarte importanta dar in acelasi timp isi traieste viata ca un bou normal ce trebuie sa aiba grija de orice vaca din cireada sa si nu numai, uitand ca totusi caprei nu-i poate fi pe plac ce vede caci acum stie ca boul nu e tap si va ramane mereu bou... Desi capra e perfect impacata cu natura si necesitatea ca un bou sa-si faca datoria in cireada, fiecare gest al boului reaminteste caprei de cumplita boala de care sufera - pierderea mirificului coeficient din cand in cand. Noroc ca daca intr-o zi coeficientul acela buclucas iar ajunge foaaarte aproape de zero, capra stie ca vechiul prieten bou o va ajuta prin comportamentul sau sa nu uite vreo clipa ca boul e bou si nu poate fi altfel.

Capra stie si ca tapul pe care poate il va intalni intr-o zi s-ar putea sa fie de fapt tot bou dar prefera sa traiasca alaturi de un tap care are mai multa grija macar de aparente daca asa trebuie sa arate convietuirea a doua dobitoace.

"Poza" in RATB?!

2010-12-16T19:37:00.011+02:00

Un domn respectabil avand o varsta inaintata amesteca nervos, gesticuland haotic, politica cu nedreptatea aparitiei unui calendar numai cu femei goale. "De ce domn'e sa nu fie si barbatii cu maciuca la vedere?"

Un tanar negricios se uita la filmulete considerate nostime (de catre el) si rade zgomotos din cand in cand scuipand, cu tehnica, coji de seminte.

Doi colegi (probabil de scoala), rapper-i infocati dupa cum se declara in repetate randuri de-a lungul catorva statii, vorbesc foarte tare si vulgar.

O domnisoara cu buze tuguiate sade pe un scaun si se uita urat la doamna avand etate dubla, corpolenta si infofolita ce-o atinge din cand in cand in incercarea de-a face loc oamenilor ce-i trec prin spate.

Un telefon mobil tiuie si el nascand discutia numarul doi dintr-un perimetru de trei metri patrati. O doamna critica tratamentul prescris de "proasta aia" si isi exprima nemultumirea legata de simtomele menopauzei ei. Un pusti ii cere cuiva sa-l ajute cu absenta la scoala ca de nu ii rupe capul...

Un vanzator ambulant striga si el mergand de-a lungul tramvaiului, ca are leucoplast cu rivanol si bureti de vase la 1 leu bucata.

Intre timp suna si mobilul domnisoarei cu buze tuguiate...

Doua doamne urca la prima si continua discutia infocata ce probabil incepuse cu ceva timp inainte.

Un pusti inghesuie serios o domnisoara blonda intr-un colt - e inghetat dar fericit. Un nene mustacios duhneste a alcool, plescaind pofticios. O mama isi smuceste copilul soptindu-i apasat ceva la ureche si incercand sa-l convinga sa sada locului. Un domn sobru se uita cu repros in priviri la cei doi fericiti...

Hai frate orice rapper adevaraciune stie asta ce p*** mea; // da tu, transpir de la menopauza asta de nu mai vad in ochi; // ha ha ha... ; // nenorocitii dracu' prapad au facut cu noi; // ba n-auzi ca-mi bag p*** daca nu ma scoti la aia; // de ce domn'e doar femei cu frunza in fata, eu ce-am cu batu' meu; // leucoplast cu rivanoool avem si buuuureti de bucatarie; // hahaha; // a dracu' curva zi si tu fata sa se culce cu ala auzi la ea ca s-o promoveze; // hohoho; // da tu, mi-a dat un cacat sa-l inghit tu si nu simt nimic; // la 1 leu bucataaa; // hai ba bagam niste afise si gata; // nemernicii astia cu masinile de ce blocheaza domn'e linia; // fata hai ca te mai sun ca e mult zgomot fata in jur; // leucoplaaaast; // ce p*** mea; // curva dracu'; // ba te omor auzi; // domn'e rabdam prea mult; // sa-ncerc cu niste sare calda la burta zici; // imi bag; //haha; // de bucatarieeee; // si batu' meu; // a promovat-o fata; // da tu - o tampita... ... ...

La coborare, claxoanele masinilor deja pareau sunete sterse de fundal deloc greu suportabile iar vuietul strazii se transformase in cadrul perfect in care imi puteam in sfarsit, din nou, auzi gandurile...

Pai...?!

2010-12-13T16:46:00.024+02:00

Ca unul dintre instructorii de dans ai unul grup restrans si aparte (de "smecheri"), am o grea intrebare:

Cum fac sa fiu pe plac doamnelor prezente in sala de curs?

Nu stiu cum se face dar cu domnii ma inteleg bine iar cu doamnele spre deloc. Poate ar trebui sa precizez ca media de varsta a grupului este in jur de 60 ani, ca grupul este format de cupluri, ca instructorii sunt relativ tineri si simpatici :P, ca instructorul-el vorbeste adesea despre fetitele avute in dotare (2 copii frumosi tare pe placul doamnelor) si ca instructorul-ea este necasatorita, slabanoaga, cu ochi albastri si are parte din cand in cand de comentarii nu tocmai potrivite din partea domnilor din grup...

Ah, am raspuns deja dilemei? N-am nici o sansa, nu-i asa? Orice fac nu e bine - criticile venind exclusiv din partea doamnelor. Melodiile mele nu sunt dragute, vorbele mele nu sunt intelese, vocea mea nu e placuta, vorbesc ba prea mult, ba prea incet, ba prea deloc, gesturile mele sunt de "lebada" pronuntat nazal si ironic... etc... Cu toata admiratia personala pentru colegul meu ce-i doar "puiul mamei" sau "dragutul de tine", ma intreb daca ce ma chinuie pe mine mai chinuie pe cineva pe lumea asta? Sau si aici sunt "deosebita"?

Recent o doamna m-a intrebat "cum ma simt" caci cu o ora inainte lipsisem... Mi-a acordat 4 secunde sa raspund, mi-a taiat-o scurt "ce? n-ai prieten, nu?!" si mi-a intors admirabil de iute pentru varsta sa, spatele... (nu e cazul sa precizez cum am tradus eu asta si cam ce raspuns i-am dat respectabilei doamne in gand, desigur dansa bazandu-te pe propriile experiente din tinerete...)

O alta doamna a avut o discutie cu colegul meu, referitoare la plata orelor, discutie in urma careia se pare ca a ramas ne...lamurita. Nu iti imaginezi ce nivel al decibelilor mi-au auzit mie urechile, colegul meu lipsind la ora respectiva, si cu ce zambet mamos a fost primit el "manca-l-ar mama" ulterior...

Pentru ca colegul meu pupa toate doamnele cand vine si pleaca mi-am zis sa-mi insusesc si eu obiceiul (pe care oricum nu-l iubesc prea tare) ca deh... poate par prea distanta altfel. Asta pana m-am trezit cu un gest public de oprire si comentariul "da' ce ne tot pupam atat, nu vedeti ce gripa puternica circula si putem lua unii de la altii?"... Asa ca deh, sa nu cumva sa contaminez prea inalta societate, m-am retras cu un zambet fortat zicandu-mi ca are dreptate in felul sau. DAR, evident la cateva minute distanta, ghici? Colegul soseste si e primit cu o strangere in brate si o pupatura de catre aceeasi distinsa si inalt educata doamna. CE sa inteleg, ha?

Sigur, ai putea spune ca sunt invidioasa sau geloasa! Asa mi-am spus si eu o vreme... pana cand cerand pareri in jur am ajuns la concluzia ca fum fara foc nu iese... Ca nu sunt invitata unde este si el, ca nu sunt sunata precum este el (decat de catre unii domni:P) asta am priceput - sunt antipatizata si asta e. Dar poate macar educatia inaltei societati si/sau experienta de viata a acestor doamne n-ar putea face mai agreabila colaborarea? Sunt eu paranoica si negativista adesea dar zau ca acum nu mi se pare...

Ce-i de facut? Caci operatie de schimbare de sex NU-mi fac... si nici nu ma marit doar ca sa nu mai par un pericol... ca poate asta o fi problema... ?!

Desigur... mai exista varianta in care chiar fac praf tot ce fac la acel curs si basta! :D, caz in care colegul meu apreciat ar trebui, cred, sa-mi spuna, presupunand c-ar putea fi obiectiv...

p.s. trebuie totusi sa precizez ca nu chiar TOATE doamnele reactioneaza astfel... probabil doar acelea ce cred ca dansatoarele n-au creier si nici sentimente ce pot fi ranite, fiind doar niste tute cu miscari lascive...

Hm!

2010-08-07T20:12:00.009+03:00

Cate-o data mintea-mi se blocheaza si se comporta asemenea unui cd zgariat ce nu mai poate reda datele inscriptionate... Cate-o data ma uit in jur si nimic din ce ar trebui sa fie nu e acolo... Mintea mea are asteptari, asteptari inselate adesea, sufletul meu vrea si vrea in van, simturile mele devin parca deranjant de sensibile. Cate-o data tot ce-a fost pare urat si orice pas inainte sperie. Trecerea timpului pare dureroasa iar amintirile ramase devin extrem de apasatoare. Cate-o data as vrea sa ascund cruda realitatea si sa reusesc sa ma autoconving ca nu-i asa cum e de fapt. Cate-o data adevarul este insuportabil iar puterea ce cred adesea c-o am se transforma in vulnerabilitate extrema. Cate-o data nimic nu mai este controlabil si ma trezesc unde n-as fi vrut vreo data sa ma aflu. Cate-o data ratiunea dispare si plata nesabuintei este indelungata si tare trista... Cate-o data se intampla ce n-ar trebui sa se intample, rostesc ce n-ar trebui spus, simt ce n-ar trebui simtit... Cate-o data ma simt singura cu zeci de persoane in jur si as fugi departe de toti si de toate numai pentru ca interactiunea cu oamenii poate sa doara... Cate-o data frica ma impietreste iar regretele ma terorizeaza. Cate-o data as muri un pic in speranta ca m-as putea reinstala similar unui computer virusat...

Cate-o data pare tare greu de trait...

Suicid

2010-07-24T00:57:00.006+03:00

Deperesia este considerata boala secolului si sta la baza tonelor de tentative de sinucidere si mai ales a reusitelor in aceasta directie. Gandul acestui subiect a fost trezit de recenta sinucidere a Madalinei Manole. Am auzit tone de speculatii pe marginea acestui subiect, unele mai dure si condamnante decat altele.

Cand pe strada intalnim un om bolnav, avem tendinta de a ignora manifestarile bolii sale, fie ele chiar si deranjante. Daca depresia este o boala, de ce consecintele sale nu sunt acceptate ca atare? Sinuciderea nu este de fapt consecinta imbolnavirii? De ce este sinuciderea atat de condamnata?

Daca un criminal este omorat nu este oare el inmormantat crestineste indiferent ce a facut in viata? De ce o persoana depresiva, deci bolnava, persoana care cel mai probabil n-a facut rau in viata sa, este judecata atat de aspru de catre oameni si mai ales de catre biserica? De ce biserica, mareata intermediara a iertaciunilor, condamna sinuciderea si refuza pentru un sinucigas indeplinirea ritualului de inmormantare similar felului in care se desfasoara orice alta ceremonie similara? De ce sinucigasul este pedepsit (caci asa este practic gandita neprimirea in biserica) suplimentar.

Daca sinuciderea este urmarea imbolnavirii de despresie, de ce nu este condamnata si persoana careia i-au aparut bube pe piele dupa suferinta din pricina unei boli fatale? Care este diferenta? Daca sinucigasul nu este in deplinatatea facultatilor mentale cand comite acest gest atunci de ce este judecat ca si cand ar fi facut ceva constient?

Cate-o data noi oamenii suntem incapabili de compasiune si intelegere, suntem doar indiferenti, cruzi si dobitoci...

Cand n-ai ce face...

2010-07-03T23:27:00.007+03:00

Pe post de experiment, in masura in care dispui de personajele necesare in viata ta, poti incerca urmatoarele: ia una bucata amic stilat, manierat, scolit, venit din mediu "office" (nu din orice "birou"...:))) si pune-l langa una bucata cunoscut convins ca toata viata se rezuma la sex si mancare, cu limbaj trivial alcatuit oricum din doar cateva zeci de cuvinte, cu gesturi specifice nivelului... si cu deschidere ce tinde spre zero catre a intelege restul lumii si "fenomene" gen civilizatie si politete.

Vei asista la intalnirea a doua lumi ce pot fi comparate cu apa si uleiul in incercarea lor de intrepatrundere. Va fi distractiv dintr-un punct de vedere dar extrem de trist din altul si vei inclina spre una sau alta dintre stari in functie de cat de apropiat esti uneia sau alteia dintre lumi...

Incearca!:))

Tratat de... tradare

2010-05-14T14:42:00.013+03:00

DEX: TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere.

Traim intr-o lume in care tradarea face parte din stilul actual si modern de viata. Tradam in afaceri, in negocieri, tradam ca angajat, inselam ca anagajator, exista tradare politica, religioasa etc... Tradarea este considerata in anumite cazuri absolut necesara supravietuirii.

Ma opresc asupra tradarii in cuplu... din pricina unui documentar recent vizionat pe Discovery Science.

De ce a recunoaste ca esti/ai fost inselat este un subiect tabu? De ce oamenii se feresc sa discute despre asta? Un prieten mi-a raspuns "pentru ca se considera ca este spalat de rufe murdare in pubic". De ce subiectul este considerat astfel? Eu cred ca reactiile noastre, ale oamenilor, sunt mai degraba cele asemuite spalarii rufelor murdare.. (ex: emisiuni gen "Tradat in dragoste...")..., nu faptul in sine - constatarea ca esti/ai fost inselat. Sau poate din pricina faptului ca automat a recunoaste ca ai fost inselat(a) e asociat cu recunoasterea unei esec personal?

Recent, psihologi renumiti au concluzionat ca oamenii nu pot fi monogami. 84% dintre oameni (procent relevat de acelasi tratat de psihologie) au inselat cel putin o data de-a lungul unei casnicii - studiul referindu-se numai la oamenii casatoriti. Ba chiar aceiasi specialisti considera ca scurtele escapade au in cele mai multe cazuri rol revigorant pentru casniciile afectate de monotonie, cu conditia (aici probabil ajungem la spalat rufe in public) ca mica escapada sa nu fie aflata! Tot psihologii spun ca o data avuta informatia ca ai fost inselat, chiar si in cazul cuplurilor ce reusesc sa continue relatia depasind dificultatea momentului, efectul asupra psihicului celui tradat este devastator si ireversibil, concretizandu-se ulterior in noi probleme de cuplu.

Se pare ca in multe cazuri nu ideea in sine ca cel iubit a avut contact sexual cu alta persoana este cea mai devastatoare, ci umilinta si frustrarea simtite din pricina minciunilor brusc descoperite si legaturilor pe care cel tradat le face fara sa vrea cu situatii similare din trecut. Scaderea gradului de incredere avut in cel iubit este iarasi un factor de chin pentru cel ce reuseste sa treaca peste toate si sa continue relatia de cuplu. Psihologii sunt de parere ca ruperea legaturii dintre cei doi, mai ales la nivel subconstient, este doar o chestiune de timp.

Tot psihologii "recomanda pastrarea escapadelor departe de casa" si din pricina faptului ca umilinta este suplimentar coplesitoare cand partenerii celui ce inseala fac parte din acelasi cerc de cunostinte cu partenerul "oficial" de viata (ex: lucrezi impreuna cu sotia si o inseli cu colega de birou).

Asadar este important sa ne pese totusi de cel de langa noi suficient cat macar sa nu-l lasam sa afle!

Personal am trecut prin experiente de ambele parti: am inselat candva si m-a marcat suferinta infinita a celui inselat, am fost la randul meu inselata si am simtit in mai multe randuri si umilinta si frustrarea mentionate de psihologii de mai sus. As mai adauga ca alaturi de umilinta si frustrare ai un miliard de alte sentimente greu de descris, un du-te vino de senzatii dureroase si un bagaj de ganduri contradictorii. Momentul naruirii a tot ce credeai ca e lumea ta si constatarii realitatii ca intr-un film prost unde decorurile cad batute de vand in mijlocul jucarii celei mai palpitante scene, este greu probabil de descris... Cel mai rau este cand cel ce-a tradat nu regreta nici macar alterarea comoditatii situatiei... si te loveste suplimentar cand iti spune... "eteee na, viata e scurta si trebuie traita..."...

Aceiasi psihologi care m-au facut sa scriu acest post spun ca realitatea secolului 21 face ca "vina" pentru "accidentele" dintr-un cuplu sa nu mai fie de multa vreme aruncata asupra neintelegerilor si lipsei de comunicare, ci mai degraba asupra curiozitatii native a omului, atractiei catre nou, tentatiilor din jur mult mai evidente fata de secolele trecute si chiar scaderii importantei acordate valorilor morale. Ce inteleg eu de aici este ca nu conteaza ce sot sarmant, destept si nemaipomenit ai acasa, mai devreme sau mai tarziu va fi mai interesant si mai altfel altul...

Deci... traiasca institutia casniciei!

De rasfoit cu scop stiintific: http://www.psychologytoday.com/articles/200910/beyond-betrayal-life-after-infidelity

Gura lumii (...dedicat vecinei...)

2010-04-20T11:03:00.003+03:00

Se povesteste intr-o carte veche ca un tata si fiul sau se duceau la targ sa vanda un magar. Tatal si fiul mergeau pe langa magar, pe jos, cand s-au intalnit cu niste oameni care i-au luat in primire, zicandu-le: - Ce oameni prosti, isi rup incaltamintea si picioarele ca sa nu strice potcoavele magarului! Atunci, tatal se sui pe magar si pleca. Curand se intalnira cu alti calatori care si aceia i-au luat in ras: - Ce tata fara pic de inima, uite, ca nu are mila de copilul lui, il lasa, sarmanul, sa bata drumul pe jos! Tatal cobori si sui pe magar pe copilul sau. Se intalnira cu alti calatori. Vazandu-i, acestia spusera: - Poftim! Se mai cheama acesta copil cu crestere buna? Iata batranul merge pe jos iar fiul sau calare pe magar. - Ce-i de facut, mai, cu oamenii acestia? zise tatal. Se suira amandoi pe magar, cu nadejdea ca vor astupa gura lumii. Da' de unde, abia facura cativa pasi si alti oameni pe care-i intalnira zisera: - Ia, uitati-va, ce oameni tirani, doua matahale de oameni sanatosi merg calare pe un biet magar. - Asculta, mai fiule, zise tatal, cu oamenii acestia nu o scoatem noi la capat. Hai sa mai incercam alta! Coborara amandoi de pe magar, luara o prajina de lemn si, legand magarul de cate doua picioare, il ridicara in spate si pornira cu el la drum. Cand se intalnira cu alti calatori, acestia incepura sa rada de ei ca de niste nebuni ca n-a mai fost chip... Se spune in povestire ca de suparare, omul nostru a trantit magarul in raul dintr-o rapa si s-a intors acasa fara el numai sa scape de gura lumii…

Ma intreb adesea daca fenomenul "gura lumii" este controlabil sau poate sa nu existe? Poate ca totul depinde de perceptia pe care fiecare dintre noi a avem in aceasta directie si de importanta pe care o acordam fenomenului. Nu stiu cum se face ca "gura lumii" este prin definie "rea de gura". Cati ne putem lauda ca "gura lumii" ne-a adus beneficii si nu probleme? Fiecare dintre noi punem mai mult sau mai putin la suflet cele auzite, fiecare analizam probabil sursa spuselor sau fiecare ignoram, in masura in care putem, gura lumii.

Cred ca cu totii facem parte din "gura lumii", pe rand fie din tabara celor comentati, fie din tabara ce comenteaza. Nu cred ca exista persoane pe lumea asta care sa nu se fi constituit mai mult sau mai putin constient, la un moment dat, in gura cea rea a lumii.

Ca in orice activitate cred ca noi, oamenii, suntem mai mult sau mai putin talentati, nu avem cum sa ne comportam absolut identic. Unii pot fi "gura lumii" mai toleranta si mai inteligenta, altii pot ajunge sa fie extrem de "buni" in ceea ce fac. Este ca un joc cu urmari ce pot fi grave, un joc pe care-l jucam indiferent de vointa noastra, imediat ce ne-am nascut. Exista semeni ai nostri extraordinar de potriviti acestui joc iar "gura lumii" poate deveni o adevarata arma alba cu indemanarea acestor talente innascute. Cred ca nu se poate ca oricare dintre noi sa nu fi facut vreo data supozitii fara nici un fel de baza demonstrata sau sa nu fi tras concluzii pripite in urma a ceva auzit sau vazut dar neverificat, fara sa ne fi pus problema ca poate aceea este doar o parte dintre informatiile necesare unei conluzii coerente.

Si iarasi revin la a admira inclinatiile deosebite pe care unii semeni ai nostri le pot avea in aceasta directie. Dupa parerea mea "jucatorii" cei mai buni sunt ajutati pe langa talentul nativ si de lipsa bunului simt, lipsa simtului ridicolului, dar si de nefericit de redusul grad de inteligenta. Aceste "atu-uri" pot ajuta pe oricine sa poata deveni parte din elita "gurii rele a lumii".

Din pacate acest fenomen nu poate fi evitat, dupa parerea mea. Nici macar stand toata viata incuiat in casa nu cred ca poti scapa!

Exista insa si un revers al medaliei: dupa ce cei din jur incep sa intuiasca ce "calitati" deosebite are un talentat graitor al gurii lumii, vor fugi care incotro, "admirand" doar de la mare distanta prostia si nesimtirea, "admiratie" insotita de un usor sentiment de mila, generata de orice dobitoc.

Romania

2010-03-31T13:08:00.007+03:00

Aceasta tara nu inseamna doar coruptie, strazi murdare, hoti sau tigani urat mirositori, prostituate sau baieti de bani gata, legi prost gandite sau politicieni excesiv de lacomi, scuipatori de seminte sau autoritati fara autoritate, domnia legii junglei sau pitipoance si baieti "de cartier", adolescenti exagerat de galagiosi si violenti, nesimtiti si gunoaie.

Romania are totusi si oameni cumsecade, traditii frumoase, mancaruri gustoase, copii talentati, sportivi renumiti, femei superbe, barbati sarmanti si incredibil de frumoase locuri si privelisti. Amabilitatea, veselia, ospitalitatea sunt si ele caracteristici ale romanilor. Muntii, marea, orasele stravechi si istoria acestei tari vorbesc si ele laolalta despre frumusetea Romaniei. Natura ce-i drept ne ajuta enorm la a avea o tara frumoasa.

Poate ca multi nu stiu inca s-o ingrijeasca si s-o pastreze. Poate ca multora putin le pasa de-o tigara aruncata pe jos sau de-o cutie de bere lasata pe munte sau poate ca pur si simplu nu ii duce capul sa realizeze si sa inteleaga efectele gestului lor. Dar sunt norocosi, totusi avem o tara frumoasa! Avem tone de caini pe strazi, cersetori la semafoare, hoti de buzunare poate in numar inmiit mai mare decat altii dar Romania inca rezista - ramane frumoasa! Poate ca nu mai avem un sistem de educatie coerent de ani de zile si poate ca comportamentul multora este doar un efect secundar, poate ca pe copilul de 5 ani ce merge pe strada de mana mamei care arunca un ambalaj pe jos nu are cine sa-l invete ca asta nu este nici frumos nici sanatos pentru viitorul sau. Poate ca unii nu stiu, nu le pasa sau nu sunt in stare sa inteleaga ca de la cota 2000 nu are cine si nici cum sa le coboare si sa le arunce resturile de la masa. Poate ca pe branconieri nu-i intereseaza sau nu sunt capabili sa-si dea seama ca efectele secundare ale gesturilor lor ii va afecta pe proprii copii.

Si totusi Romania este o tara tare frumoasa! Mai ales cand o privesti dintr-un unghi ce lasa in umbra "defectele".

Cat de "incarcator de baterii" este sa mergi pe poteci de munte, sa urmaresti trasee marcate de voluntari (caci n-are cine altcineva), sa auzi ciripitul pasarilor, sa te lasi mangaiat de razele de soare ce pastrund printre crengile copacilor sau sa te bucuri de superba priveliste ce-o gasesti dupa ajungerea in varf.

Cat de frumos este izul stravechi de prin satele nealterate de modern sau necalcate de stricatorii de imagine. Ce frumosi sunt oamenii simpli de la tara, puri, cinstiti, ospitalieri chiar si cand tot ce au de oferit este branza, ceapa si slanina cu pita facuta in casa. Cat de frumoasa e marea daca reusesti sa nu vezi gunoaiele de pe plaja. Tot frumosi sunt si acei oameni care voluntar aduna gunoaie dupa un concert pe plaja. La fel de frumosi sunt aceia care isi iau copiii de cativa anisori si merg sa planteze copaci. De apreciat sunt si acei copii care se straduiesc sa invete chiar intr-un sistem de educatie descurajant si care cand deschid gura te fac sa-i admiri. Toate astea fac si ele parte din Romania.

Romania este o tara frumoasa!

"Misto" pentru doua ore - experiment!

2010-03-16T12:28:00.020+02:00

In urma unui studiu "de piata" realizat prin observatii atente pe parcursul catorva saptamani, am decis sa incerc si eu sa fiu "misto" pentru o zi (cu gandul ca daca ma obisnuiesc cu senzatia voi intra in sfarsit "in randul lumii"). Esantionul studiat a fost format din fete/femei dintr-o categorie de varsta cuprinsa intre 14 si 35 ani.

In dimineata unei zile insorite dar racoroase scotocesc prin "vastele" mele dulapuri si in baza observatiilor si "notitelor" luate recent si mai sus mentionate, scot la iveala:

cateva bluze mulate (obligatoriu) dintre care urma sa aleg pe cea care imbracata fiind lasa distanta cea mai mare pana la cureaua pantalonilor, astfel incat sa fie asigurata vederea unei dungi late de piele (piele proprie si personala...);

una bucata pantaloni cat mai stramti - gasiti intr-un teanc de pantaloni purtati prin liceu si pusi candva deoparte in teancul "ramasi mici - de dat"; din fericire am gasit niste panataloni asa "mici" incat am asigurat si talia joasa - musai de detinut pentru atingerea scopului propus;

una pereche cizme cu toc inalt si subtire - primite candva cadou si purtate de vreo doua ori desi, recunosc, arata foarte fain dar mereu mi-au parut incomode si deloc practice;

esarfa sic si colorata pentru asezarea careia in jurul gatului, nu rade!, m-am chinuit sa gasesc poze-model pe net;

set colier-cercei-bratara cumparat "sa fie" intr-un moment de chef de cumparaturi aiuristice; observatiile subiectilor supusi studiului au scos la iveala necesitatea unor culori fistichii si a unor lungimi incomode ale obiectelor decorative;

pardesiu lung, cam sobru pentru scopul propus si cam subtire pentru ziua experimentului dar deh... ce mai conteaza cum te simti...; aici din pacate dotarea tehnica nu m-a ajutat prea tare caci in urma observatiilor stiam clar ca este necesara o geaca scurta, eventual stralucitoare, a carei margine de jos sa se opreasca deasupra fundului si care sa lase vizibila, daca este posibil, aceeasi bucata de piele (proprie) mentionata mai sus;

mici obiecte necesare machiajului scoase din fundul unui sertar din compartimentul "prea stridente pentru gustul meu";

parfum - aici iar nu ma pot integra in randul lumii bune caci parfumurile foarte dulci mie imi genereaza greata deci nu detin asa ceva; este o "defectiune" a stomacului meu care se revolta de capul lui cand nimeresc langa o domnisoara "eleganta". Ma impac cu ideea ca acest punct nu va putea fi bifat si asta e... trec la treaba!

Dupa insirarea pe pat a tuturor celor de mai sus, chestiune deloc simpla mai ales ca scotocirea in dulapuri si in locatiile rar supuse cautarii a insemnat o durata semnificativa, trec la impodobire!

Pregatire

Imi indes picioarele cu chiu cu vai in pantaloni si, cu un efort dublu, partea mai... carnoasa a jumatatii de jos a trupului meu. Bun, imi zic, taci tu, ca cu respiratie controlata atent si ramas mai mult in picioare evitand asezatul pe scaun, merge...!

Trag apoi peste cap, pe rand, bluzele mulate si-o aleg totusi pe cea mai viu colorata nu chiar pe cea mai scurta constienta fiind ca deja ma abat de la "reguli". Ma iert totusi spunandu-mi ca daca ma intalnesc cu un vecin si ma vede asa imi va fi rusine toata viata...

Aruncand o privire in oglinda, realizez brusc ca mai e o "regula" ce n-o respect si nici ca am curaj - aceea de-a avea chilotii vizibili deasupra taliei joase a panatalonilor. Ups, imi zic, pai in ritmul asta o sa iesi din casa cea mai sobra si stearsa gagica misto. Bine si asa, totusi... reamintindu-mi chestiunea cu rusinea...

Trantesc peste bluza si decoratiunile. Cum ma pricep eu mai bine si incalcand propriile obiceiuri uzuale intentionat, arunc pe fata si zugraveala extraordinar de necesara pentru atingerea scopului propus. Strat gros de fond de ten fara nici o atentie anume la potrivirea nunatei cu tenul, culori vii pe pleoape, dungi negre si intense sub ochi. Trag si-o oja albastra pe unghii - intamplator asortata cu o parte din imbracaminte dar, din observatiile mele, asortarea este totusi un detaliu de care nu se tine neaparat cont in lumea "buna".

Arunc si erarfa in jurul gatului cat de salbatic si indiferent am putut. Ma urc si pe cizmele alese, ma straduiesc sa indes si panatalonii in ele, caci am observat ca asa "trebuie" si imi intaresc cu aceasta ocazie si convingerea ca, clar, NU trebuie sa ma mai asez...

Dupa o reexaminare in oglinda verificand asemanarea cu "modelele" observate intens in ultima vreme, mai constat o diferenta: Unde e stratul mai mult sau mai putin umflat de colacel dintre panataloni si bluza??? (Nu, nu intentionez sa ma laud ci pur si simplu colacelul acela mie inca nu mi-a crescut deh...). Am remarcat ca este atat de des intalnit acel colacel incat am concluzionat ca clar, e la moda si extrem de apreciat. Imi vine ideea rezolvarii problemei prin atasarea unei curele cat mai stranse care sa formeze cat de cat - nu ca la lumea "buna" dar multumitor - o usoara umflare a pielii de-a lungul curelei, care sa-mi dea curajul sa nu declar experimentul deja esuat.

Multumita oarecum de rezultatul unei noi verificari in oglinda si cu respiratia deja greoaie din pricina stransurii hainelor, arunc pe deasupra "experimentului" si pardesiul, lasat insa descheiat in fata in incercarea timida de a suplini lipsa gecii scurte, stramte si colorate.

Actiune

Dupa doua ore de "preparare" in sfarsit ies din casa cu tremur in maini si atentie marita la mers, neobisnuita fiind la noua inaltime la care tocurile cizmelor imi adusesera capul. Pe parcursul celor doua statii ce le aveam de parcurs pe jos ma simt total inconfortabil gestionand privirile diversilor... Culmea! NU simteam c-ar fi priviri admirative. Unii cred ca aveau... sa nu fiu vulgara... o anume privire insinuanta, unele... o privire scarbita. Imi zic - eh, le inteleg, ce stiu ele... sunt invidioase! Cu gandul aiurea si incercand disperata sa gasesc puterea de-a ma simti bine in pielea mea, evident, ma si impiedic de cateva ori. Nuuuu, nu cred ca era de la tocurile subtiri de 10 cm inaltime... Sunt eu cascata!

La prima raza de soare, incep sa mor de cald pe sub stratul de... tapet proaspat atasat fetei. Ce fac? Cum ma sterg? Las oare zoaie? Incerc delicat sa ma tamponez cu o batista de hartie si ma ingrozesc observand ce culoare capata servetelul.

Rezolv pe moment problema dar fir'ar sa fie la nici cateva minute... aerul racoros imi face nasul sa curga. Iar intru in panica. Imi zic - aoleu, ce fac? Nu se poate sa ma sterg la nas, se va lua fondul de ten! Cum procedeeeeez? - imi tip panicata in ganduri. Ridic instinctiv nasul mai sus si-mi zic incurajator ca asta trebuie sa fie solutia - clar! Mersul cu nasul pe sus e sigur legat de machiaj. Cu cat "zugraveala" e mai... intensa cu atat mergi cu nasul mai sus. Asa trebuie sa se rezolve si chestiunea cu nasul care curge. Dar... dupa alte cateva minute, surpriza. NU s-a rezolvat chiar asa usor caci dupa ce m-am impiedicat de vreo doua ori nevazand clar pe unde merg, nasul tot nu s-a lasat convins sa se usuce naibii si sa ma lase si pe mine sa fiu misto linistita! Asa ca deja un pic enervata si zdruncinata in urma impiedicarilor, scot iar o batista de hartie si rezolv una dintre principalele probleme ale momentului.

Cerceii lungi si fistichii dupa numai 30 de minute mi-au facut rani in urechi. Deh, metalul utilizat pentru gablonturi nu-i mereu chiar pe placul pielii mele. Buuun, zic... nu-i nimic - trebuie sa rezist, pana la urma cateva ore de purtat niste table nu ma vor omori. Vad si partea buna a lucrurilor zicandu-mi ca colierul asortat cerceilor, lung si greu, la fel de fistichiu, n-are cum sa ma afecteze. Prost gandit! Caci dupa un timp, nu stiu cum reusesc si parul lasat "in vant" se agata cumva de lantul greu in acelasi timp cu momentul in care trecand pe langa o usa ma agat cu zgarda ... pardon... colierul... de clanta. Evident in inertia mersului ma trezesc deci brusc trasa de par si dezechilibrata intr-un mod foarte... amuzant. Nu mai spun ca astfel mi-am facut intrarea in sediul unei banci... si automat, cred, pe sub stratul de spoiala de pe fata, am devenit rosie ca racul... culoare pe care desi n-o vedeam, o simteam al naibii!

Simt ca iau foc si ma gandesc sa-mi dau jos pardesiul. Imi amintesc insa de pantalonii stramti, stratul de piele vizibil, centura colorata si realizez ca va trebui sa stau pe un scaun in fata consilierei cu care aveam treaba si ca toata banca va observa culoarea si forma lenjeriei mele intime. Asa ca cu curajul initial recent disparut, pastrez pardesiul pe mine si cu gandul clar ca nu mai experimentez d'astea in viata mea, strang si mai tare pardesiul in jurul meu, spun ce am nevoie cu ochii plecati si dupa rezolvarea treburilor anulez restul programului pe ziua respectiva si fug acasa cu gandul realizarii unui alt teanc de haine: "de ciopartit".

Concluzie

La finalul zile, cu dureri crunte de glezne, cu dureri de mijloc din pricina frigului indurat, inca cu urme de "zugraveala" ce n-a cedat chiar cu una-doua spalari cu sapun si demachieri, in sfarsit relaxata, incerc sa-mi reamintesc motivul pentru care mi-am creat singura atata bataie de cap! Cred ca am trait curiozitatea normala a omului care "p'asta n-a incercat-o". Realizez chiar ca experimentului meu i-au lipsit multe detalii pentru a ma putea vreo data ridica la nivelul necesar in "lumea buna": culoarea blond-platinata a parului, parul intins cu placa, genele/unghiile false, o anume miscare de leganare ostentativa a fundului, un anumit fel de a tine poseta atarnata de un brat indoit, mobilul subtirel si scump, el insusi mirosind a parfum dulce in mana neocupata cu geanta/poseta, privirea "sunt unsa cu toate alifiile", vocea usor pisicita ce cadreaza perfect cu nuanta roz-intens de ruj, eventual o tigareta tinuta intr-un anume fel, nu oricum, intre varfurile a doua degete, cel putin 5-6 bratari zornaitoare si colorate pe-o mana si, foarte important, tupeul sa... orice!!! (tupeu pe care n-aveam cum sa-l gasesc ascuns in dulap si pentru care, poate, se va inventa candva vreo scoala caci altfel nu stiu cum l-as capata...) Hahaha, rad in gand... Exact toate astea mi-ar mai fi lipsit... Hahaha...

Meditand indelung, am tras concluzia ca "admir si respect" toate domnisoarele cu buricul gol si colacei/colacioi la vedere ce adesea sunt tinta zambetelor zeflemitoare, domnisoare care se chinuie in orice conditii meteo sa "incante" privirile celor din jur si sa umple de culoare vietile noastre. Nu este simplu sa porti tocuri inalte cand pe strada e gheata, nici pielea la vedere la -10 grade si nici sa-ti pastrezi echilibrul in asemenea conditii. Ca sa nu mai vorbim de cata putere si stapanire de sine iti trebuie sa rezisti ironiei unora si... diverselor adresari mai mult sau mai putin vulgare (ce-i drept cautate cu lumanarea)... ale altora!

Oarecum zambind gandul imi fuge si la faptul ca NU e simplu nici sa urci cu tocurile deja des mentionate la cota 2000 sau sa suporti parfumul ieftin si extrem de dulce ce te insoteste obligatoriu pretutindeni pentru a te incadra in "randul lumii".

La fel de starnitoare de zambete mi se pare si tinuta "asortata" constand in: costumatie sport obligatoriu cu dungi albe laterale, geanta din musama stralucitoare sprijina pe un brat tinut cu palma in sus si degetele rasfirate, tocuri, cercei mari rotunzi alaturati unui ruj intens si unui machiaj excentric.

Desi nu sunt nici pe departe vreo experta intr-ale modei, concluzionez ca unele obiceiuri vestimentare sunt chiar si pentru mine evident nostime. Imi promit sa nu-mi mai vina vreo data idei experimentale auto-ridiculizante ca cea de astazi si decid sa nu mai subestimez niciodata utilitatea si practicul unor ghete fara toc, a unor blugi conferind o confortabila lejeritate sau a unui ruj care nu tipa in locul gurii... Declar experimentul edificator si ma intorc la a fi EU! Succes fetelor!

Respectul de sine

2010-03-15T15:55:00.006+02:00

Cand te supara cineva ai posibilitatea sa-i spui, sa te certi, sa iti exprimi propria opinie, sa argumentezi, sa contrazici... Cand cineva te deranjeaza sau iti displace, poti pleca din incapere, poti evita persoana aceea pe cat posibil sau poti reduce timpul petrecut in acelasi grup cat de mult se poate. Ba chiar sunt o multitudine de situatii cand antipatica persoana poate fi scoasa din propria-ti viata definitiv si gata!

Dar ce faci cand persoana ce-ti displace esti tu insuti, cand nemultumirea fata de sine e atat de mare incat te deprima, cand ai impresia ca orice ai face nu vrea sa iasa..., cand trece o perioada lunga in care succesul/reusita in orice directie si de orice natura se lasa prea mult asteptat(a), o perioada lunga in care nu poti sa te placi si basta? Cum poti avea pretentia de a fi apreciat/respectat de cei din jur cand tu insuti esti frustrat de efectul propriilor esecuri? Sunt situatii in care fie faci ceva prost, fie nu faci ceva cand ar trebui... apoi e prea tarziu sa mai faci ceva... In ambele situatii esti nemultumit. Nu ai cui reprosa nimic decat tie insuti, nu poti urla la nimeni sa te descarci, nu poti iesi din incapere si lasa in spate persoana antipatica...! Cum traiesti cu tine insuti in perioadele in care nu te (mai) suporti si nici nu mai poti "repara" nimic? Sigur, ar putea exista explicatia stabilirii unor teluri prea inalte sau asteptarilor prea mari. Si totusi sunt situatii in care daca n-am avea teluri sau asteptari nu ne-am mai urni din pat, am sta inchisi in casa toata ziua asteptand doar sa treaca viata. Si nici asa n-ar fi bine...

Eu si persoana antipatica mie in aceasta perioada de iarno-primavara, suntem nevoite sa traim impreuna in acelasi corp, care parca si asta a devenit neconfortabil de problematic...! ... Greu...!

Zapada si... mila

2010-02-10T00:13:00.010+02:00

A nins in Bucuresti din nou, mult. Troiene de zapada au rasarit pretutindeni. Traficul pietonal si rutier este mult ingreunat. Frumos aparent... un alb curat, dar nici macar asta nu "acopera" mizeria ce ne caracterizeaza pe noi, oamenii.

Pe straduta ce-o strabat destul de des dintre statia RATB si blocul in care locuiesc, trotuarul aluneca ingrozitor pentru ca stratul gros de zapada batatorita s-a transformat in ghetus. Mergang cu destula dificultate si mare concentrare la pastrarea echilibrului, realizez ca ma cuprinde brusc un soi de mila... puternica! Bietii oameni stand in vilutele cochete ce populeaza cartierul Vatra Luminoasa, avand masini destul de costisitoare parcate in fata portilor sau in curti, au ramas fara bani! Criza bat-o vina este probabil cea responsabila de lipsa posibilitatii de a cumpara o lopata cu care sa fie curatata zapada de pe trotuarul din fata casei si gardului propriu. Pe o intreaga straduta civilizata (teoretic), numai doua familii au reusit sa curate zapada din fata propriei locuinte. Nici nu-mi dau seama cum s-au descurcat acesti bieti oameni sa sacrifice ceva banuti (pentru lopata sau poate pentru omul angajat) si timp pentru uriasa munca depusa din simt civic. Ba mai mult, probabil au si suportat privirile dispretuitoare si zeflemitoare ale vecinilor ce considera ca "autoritatile trebuie sa-si faca treaba". Sa vina sa curate!!!

Ma uitam recent la o stire legata de acest subiect. Primarul nu stiu carei localitati a pus mana pe lopata si a inceput sa curate trotuarul din fata primariei sperand ca prin exemplul personal sa convinga si pe altii sa-si curate zapada din fata propriului spatiu locativ sau comercial. Mi-a fost iarasi mila! De noi! Ca suntem extraordinar de patetici. Ca suntem nesimtiti, lenesi si prosti. Ca avem nevoie sa fim impinsi de la spate, rugati frumos sau amenintati cu amenzi ca sa facem un lucru de bun simt. Ca pe masura ce inaintam in timp si ne dezvoltam tehnologic suntem parca si mai cretini! Mi-e mila ca cu cat avem scoli mai inalte suntem mai needucati, ca cu cat avem parinti mai intelectuali cu atat suntem mai idioti, ca cu cat avem bani mai multi cu atat suntem mai lacomi si mai indiferenti la cei din jur. Mi-e mila de noi pentru ca cred ca simtul civic este doar istorie!

Ma intreb pe cand vom avea nevoie de un exemplu personal pentru stersul la fund?

Amuzant de trist

2010-02-05T15:12:00.005+02:00

Astazi am vazut cel mai trist film clasificat "comedie/drama" dintre toate cele vazute vreo data. Partea "de ras" mi s-a parut ca a lipsit cu desavarsire. Insa nu sa ma apuc sa critic filmul vroiam... ci... doar sa redau o replica din film, replica ce-mi pare foarte potrivita lumii in care traim:

"I used to think the worst thing in life was to end up all alone... It's not! The worst thing in life is to end up with people who make you feel all alone."

Acum poate ar trebui sa ma uit in jur putin mai atenta...

Daca vrei sa-ti faci o proprie parere, vezi "World's Greatest Dad (2009)".

Te pup

2010-01-21T17:40:00.007+02:00

Am remarcat ca in anumite grupuri sociale pupatul e absolut obligatoriu sa insoteasca salutul la intalnirea sau despartirea membrilor grupului. Ba chiar daca pupi sau nu lumea ajunge sa fie o actiune menita sa delimiteze clar bisericutele sau sa clarifice detinerea calitatii de "de treaba". Ca ti-e sau nu drag careva e musai sa pupi multimea altfel esti privit ciudat.

Exista persoane care nu se suporta dar care indeplinesc ritualul in clipa intalnirii. Cred ca falsitatea gestului e mai simplu de acceptat decat privirile nedumerite cand saluti dar nu te apuci sa si pupi diversele persoane prezente. :) E nostim sa vezi zilnic o adevarata desfasurarea de forte pupacioase apartinand unor oameni intre 12 si 35 ani. E si mai amuzant (trecand peste partea dezgustatoare) sa vezi indeplinirea conventiei si sa auzi dupa aceea comentariile despre cineva-ul recent salutat/pupat care deja e departe si nu mai poate auzi vorbele de "la spate"... :))).

Mereu mi-am spus ca am de invatat de la oricine - de pilda este interesant de observat la pustoaice de 14 ani ca sunt capabile de un joc de teatru impecabil. Sa vezi mimica rautacioasa inlocuita brusc de un zambet fals, o voce mieroasa si un gest credibil de iubitor, dupa care o revenire spectaculoasa la realitate. Iac! Ma gandesc ca voi muri si nu voi apuca sa fiu atat de "talentata"... Si cred ca nici nu vreau...

Talentul asta nu e specific doar fetelor. Am vazut si reprezentant masculin cu un har de invidiat care aproape se inegreste la gura de cat injura aceeasi persoana pe care cu cateva secunde mai devreme a pupat-o zambitor si amical.

Cert este ca a observa un astfel de grup poate fi deopotriva comic si deprimant...

p.s. "Cu cat cunosc mai bine oamenii, cu atat iubesc mai mult cainii."

Reteta de slabit - rezultat garantat

2010-01-19T17:09:00.000+02:00

Am descoperit (si eu) o reteta pentru slabit verificata personal. Necesare: un pic de prostie, ceva lipsa de indemanare si mai ales incapatanare.

Incearca sa bagi un sac de dormit mai bengos (adica nu chiar d'ala de 50 ron din metro) intr-un sac de compresie. Eu am reusit in vreo 25 de minute dupa care transpirasem si ma dureau bratele. Daca strangi bine sacul de dormit intre picioare incercand din rasputeri sa-l infigi in sacul de compresie chiar exersezi si musculatura de pe interiorul pulpelor. Cand vezi ca sacul de dormit incepe sa scape devii disperat si parca impingi si mai cu putere (atata cat mai gasesti) inspre interiorul sacului de compresie care parca se micsoreaza pe masura ce e brutalizat... Hmmm...

Daca problemele tale de greutate sunt mari atunci ia-o de la capat imediat ce cu chiu cu vai ai reusit indesarea sacului de dormit in cel de compresie. Cu pauze de cate 10 minute puteti relua exercitiul pana nu mai puteti! Uf!

p.s. d-nele /d-soarele cu unghii lungi trebuie sa se abtina de la incercarea retetei - exista efecte secundare asupra unghiilor :D

Sarbatori Fericiteeeee!

2009-12-24T14:07:00.003+02:00

Sper ca toti cei nefericiti sa gaseasca puterea de-a ignora partea urata a vietii!

Ca o continuare....

2009-10-27T16:48:00.004+02:00

Putine pe lumea asta ma mai impresioneaza atat de puternic ca batranii. Neputinta si suferinta lor sunt infiorator de triste! Imaginile de mai jos (din camine de batrani) sunt graitoare (cred eu)... Pentru ce naiba luptam toata viata?

Scop necunoscut

2009-10-24T09:57:00.002+03:00

Ne trezim dimineata si alergam la birou sau la vreo treaba, oricare o fi aia. Ne inghiontim prin autobuze sau ne claxonam si ne injuram prin trafic. Suportam cu stoicism sefi ciudati sau fustangii, colegi nesuferiti sau poate subalterni-problema... si asta pentru ca avem nevoie de bani sa traim... Alergam la o sala de sport, daca apucam si daca mai avem chef. Ajungem obositi acasa la o nevasta/un sot cu propriile probleme si ganduri negre. Rupti de oboseala fizica si psihica ne taram spre frigider sa mancam totusi poate singura masa din zi. Facem copii si traim bucurii sau necazuri impreuna. Dorim si suntem doriti (poate de altii decat am vrea :P), iubim, inselam, ne simtim bine, suferim sau suntem fericiti, dansam, bem, facem sex, suntem dezamagiti, suntem promovati, avem succes, suntem raniti, ranim, dispretuim, facem cumparaturi, cucerim, seducem, ne plimbam, economisim, pacalim, pierdem, incercam sa ne petrecem timpul cat mai placut..., traim! La un moment dat ne trezim batrani... si ne privim nepotii cum alearga dimineata la scoala, apoi la birou... cum incearca sa se simta la randul lor bine si se zbat sa traiasca... Apoi murim urmand ca copiii nostri sa devina batrani... si sa moara. Si tot asa... Ma intreb cate-o data pentru ce tot chinul? Pentru ce toata zbaterea? Toate se sfarsesc... asemanator! La unii dureros, la unii brutal, la unii mult prea dvreme... Dar toti murim si vorba aceea - nu luam nimic cu noi! Pentru ce naiba ne luptam atat?

Politica ma'sii...!

2009-10-14T15:26:00.008+03:00

Na, ca fara sa vreau ma las "atinsa" de haosul general ce ne inconjoara! Oricat de mult mi-ar displacea politica si implicatiile ei, n-am cum sa nu aud pe toate drumurile, in mijloacele de transport in comun, la coada la magazin sau vuind toate canalele de stiri, mici detalii referitoare la suturile ce si le trag toti papagalii lumii, toti nesatulii si profund "ingrijoratii pentru problemele popului", mai pe scurt, politicienii romani. Sunt de-a dreptul insuportabili cu totii - numai imbuibati disperati ca pierd "ciolanul" si pregatiti pentru orice numai sa nu cumva sa fie indepartati de la/langa "putere". Am impresia ca ma uit la joaca unor copii de 3-4 ani, prost crescuti, obraznici si violenti, cu grave probleme de comportament, care dupa ce-si sparg capetele, urla unul la altul ca "ba tu - ba tu" ai inceput! Si pentru ca tabloul sa fie complet, apar si tot felul de sustinatori inraiti ce iau partea unuia sau altuia dintre dobitoci..., generand la randul lor violenta, comportament inadecvat si cretinoid. Mi-e asa scarba de toate gusile bosorogite ce bla-bla-uiesc prin toate buletinele de stiri sustinand fiecare ce drept si corect e el si ce valori aparte ascunde partidul din care face parte! Au cu totii discursuri incluzand "nevoile poporului" si "problemele reale ale Romaniei"... si mai ales echivalentul frazei "toti sunt tampiti - eu sunt destept" ... Imi vine sa vomit! Si mi-e ca imi va mai fi greata luni de zile... (sau sunt optimista... ?!)

"Echipa de calitate si un foarte bun Customer Service (...flexibilitate, politete)"

2009-10-06T14:50:00.025+03:00

Mi se par amuzante mentiunile de mai sus (preluate de pe pagina de prezentare a Alpha Bank Romania), dupa micul incident avut ieri intr-una dintre sucursalele acestei banci - mai exact Alpha Bank Iancului. Spun "mic" pentru ca nu am nici o indoiala ca intamplarile altora pot fi muuult mai rele. De curiozitate, am aruncat o privire pe cateva forumuri si m-am ingrozit... In vremuri atat de nesigure pentru un loc de munca, parca e si mai nepotrivita indiferenta angajatiilor pentru calitatea serviciilor oferite de angajatorii societati private, unde mai degraba te astepti la un nivel ridicat de profesionalism decat in institutiile statului...

Intru in Alpha Bank Iancului pentru prima data, deci nu stiam unde si cum sunt asezati consilierii persoanelor fizice/juridice. La intrare rog cam in soapta sa fiu indrumata catre biroul unde aveam treaba (in soapta... gandindu-ma sa nu deranjez toata sucursala cu intrebarea mea). Prima reactie a celui intrebat a fost: "da' vorbeste mai tare ca cred c-ai mancat azi..." Ups, deja cateva fire de par de pe la ceafa dadura sa se zbarleasca brusc. Le asez repede fortat la locul lor si repet mai tare un pic intrebarea, desi dupa directionari era clar ca fusese deja auzita si inteleasa foarte clar. Ezit o clipa dupa care decid sa tac si sa inghit spunandu-mi ca abia am intrat si nu vreau sa mai pierd vremea in alta zi sau la alta banca...

Dupa un drum de cativa metri, condusa de privirile pline de repros ale celui ce ma ajutase atat de "amabil" sa gasesc biroul dorit, ajung in fata a doua domnisoare/doamne si intreb, politicos cred eu, daca se poate sa deranjez cateva minute? Initial, nici una dintre cele doua nu schiteaza nici un gest, tresarire, privire, nimic, desi avusesem impresia ca vorbisem normal de data asta incercand sa invat din "sfatul" de mai devreme...

Consiliera nr 1 (cred ca asa se numesc: "consilieri/consiliere"), dupa cateva secunde de asteptare (probabil pentru a vedea daca totusi colega nu o scapa de mine...) ridica ochii cu viteza asa mare incat intai si-i da o clipa peste cap dupa care afiseaza privirea specifica functionarului fara chef de munca si iz de "ce dracu' mai vrei si tu?". Orice om normal la cap probabil ar fi inteles semnele clare si ar fi devenit clientul altei banci in secunda urmatoare... Eu insa, cu creierul din pacate nu prea des folosit, raman in continuare intepenita in fata acestei "amabile" doamne. Cu gandul sa rezolv totusi chestiunea pentru care venisem, deschid gura (proasta decizie!) si spun cu ceva teama in glas ca "as vrea sa deschid si eu un depozit si...". Mare greseala! N-apuc sa termin fraza si ochii doamnei respective iar fug o clipa peste cap cu semnificatie insa un pic diferita de "Doamne cati prosti in jurul meu"!, alaturi de o noua mustrare verbala ce-o primesc: "Poate sa deschideti UN CONT si eventual, DACA va incadrati..., sa CON-STI-TU-ITI un depozit!... asa... ca sa ne intelegem!"... Ah, zic... imi cer scuze, aveti dreptate, dau eu sa mai salvez ceva din deranjul provocat de uriasa mea eroare de limbaj economico-bancar comisa... Zambesc (cam printre dinti, recunosc) si adaug rugamintea de a ma ajuta cu cele necesare daca tot a inteles ce vreau sa spun... promitand ca data viitoare sa fiu mai bine pusa la punct cu felul in care trebuie sa ma adresez ca sa fiu mai clar inteleasa. Zicand eu cele de mai sus, fara sa gandesc prea mult, plec privirea in lista cu dobanzi, nu de alta dar vroiam sa verific daca e valabila dobanda care ma atrasese initial la banca cu pricina. Iar comit o mare eroare. Deja cu un ton mult mai violent si o noua semnificatie a gesturilor ce aproape imi suna a "poate te si pocnesc", sunt din nou pusa la punct intr-un stil ce m-a facut sa ma simt de 4 ani: "acum nu ne mai uitam in hartia aia ci ascultam ce ni se spune! Deci, repet ca sa retinem ca DES-CHI-DEM cont si CON-STI-TU-IM depozit. Comisionul pentru deschidere cont... "... Urmatoarea imensa greseala pe care-o fac " Stiti... am deja cont... as vrea doar... " si iar imi scapa involuntar privirea in alta directie decat in ochii-cei-zburatori-spre-cer ai consilierei cu pricina... "Incredibil - vad ca nu va intereseaza... " ma cearta din nou... Nu mai rezist si zic si eu "Gata, asa e, chiar nu ma intereseaza... nu ma intereseaza lipsa dvs. de chef pentru clienti - Imi pare rau pentru carenta mea de inteligenta, dar mai bine ma mut la colega sa nu va mai deranjez"... si m-am mutat la 1 metru distanta, in fata colegei care pana atunci nu schitase nici un fel de gest.

Dupa un schimb de priviri pline de semnificatii aparte destul de evidente cu colega cu care avusesem schimbul de replici de mai devreme, consiliera numarul 2 decide totusi sa se uite si in jos, spre mine, muritorul cel prost... Noul "peisaj" din fata mea, aproape ca aducea a mascota echipei de majorete, nu de alta dar rujul foarte roz pe buzele stil Marinela Nitu, parul blond si unghiile rosu-intens de 2 cm fiecare, ce-o faceau sa utilizeze tastatura calculatorului cu extrem de mare dificultate pareau toate sa ma faca sa cred ca sunt undeva la emisiunea "camera ascunsa". Incepusem deja sa ma uit daca nu e ascuns dupa un dulap un nene care sa sara vesel peste cateva minute sa-mi spuna c-a fost o farsa... Efortul consilierei nr 2 este demn de apreciat pentru ca "cazul" meu (cum am fost numita intr-o conversatie telefonica) a generat chiar si o adevarata provocare profesionala...! Mai exact, sucursala Dorobanti nu inchisese un cont acum doi ani cand facusem cerere in acest sens. Iar pentru ca softul - bata-l vina - nu permitea deschi... pardon constituirea unui depozit la Iancului daca contul era in Dorobanti atunci... deh... erau necesare solutii! Dupa discutii intre sucursale si primirea explicatiei ca "cererea s-o fi pierdut", aflu cu groaza ca ar trebui sa ma duc in Dorobanti sa inchid contul. Cred ca fata mea capatase o nuanta stacojie iar degetele mainilor imi luasera forma gatului ei, pentru ca foarte rapid a venit si cu propunerea salvatoare: "...sau mai bine faceti cerere aici si-o trimitem pe fax". Woau! Impresionata de mirifica idee, rescriu cererea, o trimite pe fax si completez maldarul necesar de hartii... Doar cam 10-15 minute a mai durat pana cand a raspuns cineva la telefonul (ca banuiesc ca e doar unul dupa "viteza" raspunsului) din Alpha Bank Dorobanti, un cineva care sa confirme primirea cererii si aprobarea ei. Pentru procesare... eee... inca 10 minute. Pana la urma se rezolva cu contul si dupa un efort considerabil pentru protejarea unghiilor contra ruperii pe tastatura, domnisoara blondo-consilier a reusit in cele din urma sa CON-STI-TU-IE un depozit pentru mine, suportandu-mi destoinic in tot acest timp prostia... Desigur ca nivelul comisioanelor diverse, drept pedeapsa (cred), nu mi-a mai fost comunicat decat daca am intrebat concret... Imi ramane doar sa sper ca creierul meu si-asa mic si deja cam incins, m-a ajutat sa intreb despre cele semnificative.

Asteptand eu completarea documentatiei, nu-mi puteam scoate din cap un filmulet vazut pe youtube cu un client american ce devine isteric la ghiseul unei banci si sare la gatul functionarei... in urma unui schimb de replici din pacate neauzite de camera de supraveghere... Hm... Tentant! M-am speriat de propriile ganduri, zau! Poate ar fi mai bine sa aleg o pereche de sosete si sa tin banii in ele (ma rog, imi ajunge doar o sosetuta :P)... Realizez ca intamplarea mea e total nesemnificativa fata de pataniile altora dar tot m-am enervat, tot am intarziat la ale mele si tot mi-am dorit foarte tare sa infig doua creioane ascutite in acei ochi ce erau ridicati spre cer intr-una de parca eram cea mai mare problema a zilei!?

Fidelitate...

2009-09-27T00:11:00.006+03:00

Pataniile unei prietene ce mi-a fost alaturi cand credeam ca nu ma voi mai ridica vreo data de unde cazusem, imi amintesc senzatiile si trairile aute acum ceva vreme... si ma fac sa incerc sa centralizez cateva ganduri sub forma unui mesaj-concluzie:

Fidelitatea este o notiune din ce in ce mai abstracta in zilele noastre - asa cred eu. Acum zeci de ani (deci cu deloc mult timp in urma) femeia era obligata prin regulile sociale nescrise sa accepte orice tratament din partea sotului sau si o facea fara ezitare dar cu siguranta fara fericire. Era rusinos sa divortezi si cu atat mai mult sa comentezi cumva escapadele sotului.

Astazi cu atat mai mult nimic nu mai e sacru - casnicia e mai mult o coalitie antisinguratate, nu neaparat un parteneriat fericit. Vad atatea situatii dureroase in jur incat increderea mea in ce-ar putea insemna "la bine si la rau pan'la adanci batraneti" a devenit nula. Vad barbati casatoriti ce n-ar refuza nici macar pret de-un gand o "ocazie" ivita, relatii curmate brusc si trist in schimbul a zece (poate chiar mai putine) minute de placere... sau poate doar de curiozitate tampa si irationala, copii neglijati pentru ca concurenta facuta de amanta tatalui este prea puternica. Probabil ca nu se poate altfel decat asa. Se pare ca petru multi dorinta de a face "ce vor si cand vor ca sa simta ca traiesc" va fi mereu mai puternica decat orice sentiment pentru o potentiala partenera de viata. Adesea, din pacate, ranile adanci lasate in urma sunt marcante pentru tot restul vietii... Viata in doi nu este simpla iar chestiunile mai putin placute ce trebuie intelese la celalalt sunt prezente inevitabil. In contextul in care sentimentul acela ce-ar trebui sa uneasca doi oameni este de fapt mai degraba similar unui pact politic si este dictat mai mult de o nevoie/un gand gen "e buna de mama" sau "e desteapta si draguta si da bine cand ma insoteste la petreceri", atunci banuiesc ca trebuie acceptat din start faptul ca fidelitatea va fi inexistenta intr-un astfel de cuplu, nu?

Deci, draga mea, nu vreau sa generalizez dar eu una nu am intalnit nici un exemplar viu de mascul care sa fie macar exceptia ce confirma regula. Nici unul nu cred ca este capabil sa fie fidel si alaturi de tine "la bine si la rau". Cred eu ca secretul longevitatii unui cuplu este sa nu stii ce sau ca se intampla! Cred ca fericirea se cladeste si pe cateva procente de ignoranta.

Trebuie sa stai pana tarziu la birou si pentru asta "te pedepseste" nevorbind cu tine zile intregi, ajungi obosita si plansa acasa iar reactia lui este sa dea ochii peste cap ca "te afecteaza serviciul", in weekend-uri este ocupat "prin prisma jobului sau", in zilele in care e plecat nu te suna deloc sau nu-l gasesti caci, deh, "are treaba", se supara si va certati doar pentru ca "nu porti fusta care-i place lui" etc..., ba mai mult te inseala fara dubii, dupa cum ai constatat, de ani de zile in repetate randuri.... In urma cererii unor explicatii (inutile in opinia mea) nici macar nu-si cere scuze si nu pare ca i-ar parea rau..., singura fraza de care e capabil fiind "ce vrei, sunt barbat!"?! Ce dracu' mah fata! Ridica-te si mergi mai departe - nu mai sta pe ganduri! Esti frumoasa si isteata! Nu te-a inselat pentru ca nu mai esti frumoasa ci pentru ca barbatii (majoritatea, hai sa zic ca nu toti...) sunt prea prosti si deci incapabili sa puna in balanta ce au de pierdut... Pentru ei o pereche de sani "noi" (chiar daca ai tai sunt perfecti) sau o fusta scurta fluturata pe sub nas (chiar daca corpul tau e perfect) sunt suficiente motive sa uite cu desavarsire cat rau pot face celei ce le-a fost alaturi in n situatii in care toti sanii si toate fustele scurte din jur ar disparea... Fugi cat te tin picioarele si nu privi in urma! Si pentru tine viata e prea scurta ca sa-ti pierzi vremea langa un astfel de personaj! Cred ca poti gasi pe cineva care macar sa te faca sa te simti iubita (si poate cine-stie il gasesti chiar pe acela care se constituie in exceptia ce confirma regula...)! Cred ca poti gasi pe cineva caruia sa-i pese sufiecient de tine incat sa nu te lase sa simti umilirea specifica tradarii si sa aiba cel putin decenta ca daca "accidental" te inseala, sa nu lase urme, sa nu te lase sa afli...! Nu te mai invinovati justificandu-i gesturile prin posibilele tale greseli. Probabil ati facut amandoi gesturi intelese gresit de celalalt dar asta nu e un motiv sa te trateze asa si cu siguranta nu meriti pedeapsa chinului prin care treci acum. Stiu ce mi-ai spus ultima data in apararea lui... offf... ca se poate si mai rau... Probabil ca asa o fi... Dar asta nu este un argument pentru a nu incerca sa-ti fie mai bine! Da-l dracu!

De ce?

2009-09-05T11:08:00.004+03:00

De-a lungul vietii, "de ce" e o intrebare ce ridica adesea probleme. Mai exact, raspunsul este cel problematic..., dificil de gasit. Exista situatii in care ne este imposibil sa intelegem un gest, o fapta, o intamplare... iar in lipsa unei explicatii pertinente ajungem sa facem speculatii si sa ne zbatem intre variantele de raspuns gasite. Cate-o data raspunsul ce pare cel mai concludent e departe de adevar, dar alegem sa-l consideram realitate probabil pentru a scapa de chinuitorul "de ce?". De multe ori nici autorul unei gest nascator al "de ce"-ului nu e capabil sa gaseasca un raspuns, o explicatie a propriului gest. Nu ti s-a intamplat sa primesti in locul unei explicatii un banal ridicat din umeri?!... Se prea poate ca ridicarea din umeri sa fie insa mai simpla decat punerea in cuvinte a unui raspuns. Se mai intampla si sa nu vrem sa acceptam, de fapt, raspunsul... iar creierul sa incerce sa gaseasca tot felul de alternative aparent justificative. Cate-o data cel mai putin chinuitor este probabil sa nu cunosti raspunsul... dar cum procedezi sa scapi de "de ce"-ul ce-ti tipa in ureche?!

Prostie si regrete

2009-08-09T23:36:00.006+03:00

Cate-o data ma insel atat de tare asupra unei persoane incat ceea ce eu consider a fi maxim de rau venind din acea directie este de fapt mult mai bine decat in realitate. Astfel, nu prididesc in a ma minuna de fiecare data de cat de josnic poate fi acel cineva cu toate ca mereu am impresia ca "gata, acum chiar stiu totul, deci nu ma mai poate surpinde nimic". Oricat de "pregatita pentru orice" mi se pare ca sunt, imprevizibilul specific caderii necontrolate pe graficul impresiei create, ma socheaza adesea. Cel mai tare ma deranjeaza propria prostie inserata in creatia imaginii initiale. Cine ma pune sa cred ca acel cineva este mult mai bun decat e de fapt...?! Creierul meu are reale probleme in a pricepe cum e posibil ca distanta dintre prima impresie si realitate sa capete proportii astronomice...?! Cum se poate sa te lasi pacalit intr-atat de insati imaginatia ta pana la urma, ca apoi sa constati ca realul a fost mereu acolo, in fata ta, doar ca ai refuzat sa-l vezi... Propria prostie si festele imaginatiei pot ajunge sa coste timp, extrem de mult timp si suferinta...

Pacat!... [Tatiana Stepa: 21 aprilie 1963 - 7 august 2009]

2009-08-08T00:25:00.005+03:00

Muncim, ca nişte sclave, zi de zi, Frumoase-am fost, pe cel dintâi traseu, Şi condamnarea de-a ne urâţi, Chiar voi, ce ne iubiţi, ne-o daţi, mereu.

Stăm în picioare, încă de cu zori, Şi vă miraţi că nu mai sunt subţiri, Dar voi, care vă credeţi tot feciori, De ce nu arătaţi ca nişte miri?

Pe unde ne daţi dreptul de-a munci, Lucrăm istovitor, cu voi în rând, Din când în când, în burţi ne daţi copii, Iar voi plecaţi la altele, râzând,

V-am tot iertat, v-am tot acoperit, Si sa mai amanam nu-i intelept, Ar fi sa recunoastem in sfarsit, Femeia n-are, totusi, nici un drept!

Când suferiţi, ne cereţi lângă voi, Ori vă-mbătaţi, ori aţi trudit prea mult, Vă plângem, când vă duceţi la război, Sau când vă speriaţi, la vreun consult.

Eroic v-am iubit nelegitim, Şi legitim, eroic v-am iubit, Ne bateţi, ne-nşelaţi şi noi o ştim, Ba, alteori, intrăm în circuit.

Iar cele care, azi, pe termen scurt, Vă fură amintirile de ieri, Îşi vor plăti plăcerea unui furt, Fatal, cu furtu-aceleiaşi plăceri.

Şi, uneori, păcătuim curat, Crezând, prin lacrimi mari, de ochi atei, Că însuşi Dumnezeu este bărbat Şi nu le înţelege pe femei.

Dar, vai, a fost odată prea frumos, Ca-n filmele de dragoste a fost, Şi-acum, ne omorâm sârguincios Şi zilnic ne distrugem fără rost.

Ne-nvinge viaţa fără orizont Şi voi ne-nvingeţi, într-un mod câinesc, Trăim ca nişte văduve de front Şi mâinile mereu ni se aspresc.

Acum, când auziţi acest reproş, Priviţi, fără privire, înapoi, Încuvinţaţi din cap, mărinimoşi, Şi credeţi că nu-i vorba despre voi.

Şi, totuşi, e vorba despre toţi Sunteţi la fel de răi şi de flămânzi, Durerea femeiască pentru soţi, E-un credit fără giruri şi dobânzi.

Vă e urât cu noi, vă e urât, Şi ne-aţi ucide, dragilor bărbaţi, Aşa că vă rugăm numai atât: Puteţi să ne jigniţi, să ne-njuraţi, Dar faceţi-o cu tonul coborât Şi pân-adorm copiii, aşteptaţi.

Durerea femeiasca (versuri Adrian Paunescu)

Punctul pe I (Andrei Plesu)

2009-07-15T11:57:00.002+03:00

România e, în multe privinţe, o alcătuire paradoxală. De aceea e greu sistematizabilă, de aceea e greu de guvernat. Reuşim lucruri care, în mod normal, nu merg împreună. Reuşim de pildă, constatase deja Titu Maiorescu, să producem forme, pentru care ne lipseşte cu totul fondul. Aşa ceva nu e la îndemâna oricui. Şi ceea ce e spectaculos e că, una peste alta, ţara funcţionează, aşa paradoxală, aşa improbabilă cum este! Să dăm câteva exemple:

Una dintre neobişnuitele noastre reuşite este să avem un coeficient imens de poluare (în aer, în apă şi pe pământ), fără să avem o mare industrie. Industria noastră este sublimă, dar imperceptibilă altfel decât prin cantitatea de toxine pe care o emană. Ne otrăvim, aşadar, fără otravă sau, mai exact, obţinem otravă din te miri ce. O altă reuşită paradoxală: avem medici foarte buni şi spitale foarte proaste. E inexplicabil cum poţi avea medici de calibru, când mai tuturor le lipseşte instrumentarul necesar pentru a-şi face meseria onorabil. Şi totuşi şi-o fac. Medicul te salvează, „sistemul“ te omoară. Alt miracol: avem o mare concentrare de „atracţii turistice“ şi n-avem turism.

Turismul n-ar da rezultate la noi decât dacă s-ar generaliza un mod de teleportare a turiştilor, aşa încât ei să ajungă în faţa frumuseţilor patriei fără să aibă nevoie de drumuri, de hoteluri şi de servicii în general. Paradox colateral: suntem ospitalieri, dar umflăm grosolan nota de plată, pe baza ideii că „străinul“ trebuie jumulit. Mai departe: ne lăudăm cu elevi eminenţi, foarte bine calificaţi la felurite olimpiade internaţionale, dar ştim cu toţii că învăţământul autohton e în criză, că profesorii s-au descalificat, că şcolile sunt delabrate şi salariile sunt mici. Avem tradiţii agrare incontestabile, pământ fertil, mână de lucru, dar nu prea mai avem agricultură: mâncăm pâine turcească, fructe şi legume comunitare, iar carne şi produse din carne importăm din toată lumea. Suntem săraci, dar am umplut Bucureştiul de automobile pretenţioase, cârciumile sunt pline, călătorii români se înghesuie prin avioane trans-europene şi trans-atlantice cu bagaje de apocalipsă.

Suntem patrioţi, dar n-avem patriotism: adică nu ne preocupă grădinărirea limbii strămoşeşti, viitorul imediat şi concret al ţării, istoria ei, monumentele ei, instituţiile ei. Avem la chefuri romanţioase suspinuri naţionale, dar primul gând când ne amintim de ţărişoară e s-o delapidăm. Pe măsură ce avem elite mai puţine, dezvoltăm faţă de ele un dispreţ tot mai mare. Avem şomaj, dar muncim la negru, n-avem bani, dar ne descurcăm, suntem creştini, dar la câte un hram sau la câte o sărbătoare ortodoxă ne îmbulzim, ne ocărâm şi vociferăm ca o hoardă fără istorie şi fără credinţă.

Orice analiză a României contemporane (sau eterne?) se blochează, la un moment dat, în paradoxuri asemănătoare. Inventarul lor pare infinit. În rezumat, s-ar spune că ori avem evoluţii interminabile, care nu culminează niciodată într-un scop atins, ori avem împliniri care nu se justifică prin nicio evoluţie. Ori drum fără ţintă, ori ţintă fără drum. Creşterea organică, cu rezultat conştient şi previzibil, continuitatea, consecvenţa, organizarea, tenacitatea – iată virtuţile care ne lipsesc. Dar ne descurcăm noi şi fără…

Vama...

2009-06-25T23:53:00.001+03:00

Recent am fost cateva zile in Vama Veche. Nu stiu cati dintre voi, cei 2-3 care cititi aberatiile mele, stiti Vama asa cum era acum muuulti ani de zile... Stateam in cort si neputand dormi (ce mai conteaza de ce?), imi aminteam perioada liceului, in care reuseam sa stau saptamani intregi la mare, la cort, in Vama sau 2 Mai.

Nu aveam mai deloc bani, nu stiam ce-i aia "office", habar n-aveam de laptop sau net mobil (ha, asta ar fi fost chiar SF atunci)... si parca nici semnal n-aveam la mobile (mobilele acelea caramidoase - nici vorba de slimuri sau mai stiu eu ce dispozitive). Nu exista hotel in sat iar daca imi amintesc bine cea mai "high-level" modalitate de cazare era la gazda. Chiar iti faceai "pile" daca vroiai totusi un pat mai moale decat izoprenul. Tanti Maria joaca de pilda un rol important in amintirile mele de liceanca, proaspat castigatoare a dreptului de a pleca fara parinti la mare (singura la mare... ta na na na na na). Faine vremuri, faine locuri, faine amintiri! Salbaticia aceea era atat de diferita de gri-ul si agitatia Bucurestiului... Vama era oaza de relaxare imbinata cu ceva imoralitate acceptabila (din punctul meu de vedere)! Adesea reintalneai oameni pe care ii cunoscusei anul trecut sau weekendul trecut. Parca erau toti o familie...

Dimineata te salutai cu vecinii de cort (ca pe munte! - ma rog, nu ca toti ar saluta pe munte...) pe masura ce rasareau capetele adormite... Seara imi amintesc ca ne strangeam multi, multi de tot, in jurul unui foc al oricui aprindea primul. Ne apropiam cu totii fiecare cu cate 2-3 lemne/surcele in mana... Se adunau cunscuti si/sau necunoscuti de pe toata plaja iar langa acel foc deveneam toti prieteni (poate de la vod..., pardon!, sucul consumat). Focul era adesea facut in apropierea uneia dintre cele 3-5 mici carciumi (doar atatea erau si maxim 2-3 localuri unde puteai si manca), ca sa avem ceva muzica... Iar daca aparea vreo chitara si un cunoscator cat de cat a catorva acorduri se nastea o lalaiala fericita si lipsita de orice griji pana raguseai. Ptiu, ... si ce mai stateam la vorbe de ziceai ca ne stim de secole (hihi... ) pana la rasarit - ca doar nu puteai veni in Vama cu cortul fara sa vezi rasaritul! Imi amintesc si senzatia de oboseala ce te cuprindea dupa cateva zile de nesomn caci deh, dormitul in cort dupa rasarit (cine stie... stie)... nu e deloc potrivit... iar dormitul afara nici atat. Dupa cateva zile ajungeai sa adormi instant cum puneai capul jos si nu te mai deranjau nici muzica carciumilor nici vecinii care cine-stie-ce faceau de generau zgomot... !

Pana si tufisurile cu spini aveau rolul lor (chiar foarte important) in crearea imaginii aceleia salbatice. Acum si buruienile au cam disparut... pe sub pensiuni, bodegi, restaurante, masini... A... chiar... si nici nu aveam masini sa mergem pana acolo... adesea mergeam cu trenul si apoi cu "ia-ma nene", ca microbuz de legatura Constanta-Vama nu exista... Tanti Maria ne mai ajuta cate-o data trimitandu-si barbatul in intampinarea noastra ca deh... scoatea un ban si ca ne lua si ca ne tinea. De cele mai multe ori inchiriam doar o camera, hai doua, unde stateam cu randul cate-o noapte sa ne mai revenim, sa ne mai indreptam spatele si sa ne mai odihnim creierul. Tanti Maria ne mai facea si cate-o oala de mancare pe care dadeam mult mai putin decat daca am fi mancat in vreo carciuma...

Compar acum imaginea din amintirile mele cu tonele de bodegi si terase din zilele noastre, locuri unde urla muzica la concurenta cu muzica vecinului ca-n bazar, cu zecile de masini purtand autocolante ale unor firme diverse, cu tot felul de pensiuni si hoteluri inaltate in acesti ani... Offf... nu mai e la fel... Salbaticia mea preferata s-a dus... ca si anii (da, acu' ma plang :P)! In prezent gasesc acolo aceeasi agitatie de Bucuresti... poate doar mai putin gri. Gasesc acolo aceiasi oameni de birou atent aranjati chiar si cand cica sunt rebeli si fac nudism. Zau ca parca si parul pubian si-l piaptana unii si si-l geleaza... ! (da, mai, da... am studiat ce era sa fac daca mi se fluturau prin fata). Chiar si in timpul saptamanii, cand teoretic e mai liber, e greu sa mai gasesti atmosfera de pe vremuri....! Masinile trebuie sa stea musai la un metru de cort (banuiesc ca astia nu mai gasesc loc in hotel), laptopurile sunt "la moda" pentru rezolvat probleme de servici fix pe plaja, lumea buna mananca doar cordon bleu si asculta numai house. Oamenii nu se mai imprietenesc asa usor, nu se mai saluta, nu mai impart un foc de tabara, nu mai canta la chitara decat foarte rar pentru ca e cam dificil sa mai acoperi muzica bodegilor lipite de-a lungul plajei... iar hipiotii-vamaioti de pe vremuri, ciufuliti si acceptabil-ametiti au fost inlocuiti ori cu drogati rrrau avand seturi de garou+seringa in buzunar, ori cu "rebelii" gelati si-n... ... ... care parcheaza cate-un 4x4 la doi metri de mal sa (s)coboare zana direct in valuri ca se murdareste altfel... .

Ufff... Vama mea de pe vremuri ... s-a dus! Si nici eu nu mai sunt liceanca fara griji...

E pe gratis... !

2009-06-01T23:09:00.010+03:00

Am concluzionat (si eu, probabil la mare distanta in timp fata de altii dar deh, asa-s eu, mai inceata...): exista ceva complet gratuit pe lumea asta! E disponibila pe toata drumurile, in trafic, in statia de tramvai, in super-market, pe banca in parc, in sala de sport, in propria casa, chiar si in pat! E peste tot chiar daca nu o vrem, avem parte de ea orice am face, ne este oferita cu doua maini larg deschise absolut gratuit!... O observam, o simtim, o ignoram dar totusi exista si inca in cantitati industriale peste tot in jur!

Este vorba de rautate - oferita liber oriunde iti indrepti privirea! Iar daca n-o bagi tu in seama tot te bate ea pe umar pana la urma...

Parca lumea a devenit mai cruda ca niciodata. Parca de la stat linistit pe un scaun in autobuz cand o batrana abia se tine pe picioare atarnata de bara de langa tine pana la vorbe grele sau chiar gesturi periculoase la un nivel muuult mai inalt si poate mai subtil, de la ruperea unei plante ornamentale rasarita recent in gradina blocului pana la schingiuit animale, de la scuipat seminte pe strada pana la furt prin efractie sau omorat semeni, toate parca arata o scapare de sub control a nervilor lumii asteia si o carenta de bun-simt ce parca creste proportional cu inaintarea in timp. Daca rautatea colaboreaza cu ignoranta, indiferenta, nesimtirea, coruptia, chiar cu inteligenta adesea (si aceasta combinatie pare sa genereze cele mai grave urmari) etc, probabil rezulta exact ceea ce vad eu in jur...

Ba mai mult parca unii sunt chiar mandri de cruzimea proprie si fac din asta chiar un act de bravura. Din pacate un gest crud "brav" e adesea si laudat de "prieteni"... Nu ne mai ajunge nici sa ranim - parca ne simtim satisfacuti total abia cand invartim si cutitul in rana, de orice fel de natura ar fi acea rana.

Suntem rai! Oare ce ne transforma astfel? Sau poate asa a fost omenirea mereu dar m-am trezit eu sa observ abia acum!? Pur si simplu fara nici o justificare aparenta, facem gesturi care ne fac (probabil) sa ne simtim bine in cretinitatea noastra chiar daca pentru multi altii inseamna distrugere sau rani (la propriu sau figurat) sau privarea de un anumit serviciu/bun. Gasim ca unica explicatie pentru comportamentul nostru doar "asa am chef" sau "asa imi place mie" chiar daca o urma oarecare de instinct ne sugereaza ca gestul nostru e nepotrivit si e doar rautate - pura si gratuita. Urmarile pot fi grave fizic sau mental pentru ceilalti, dar nu ne intereseaza! Suntem pur si simplu rai!

Oameni de langa noi...

2009-04-28T00:18:00.005+03:00

E simplu: o fusta larga, cu un buzunar urias atasat, avand o destinatie speciala :D, si mult tupeu! E tot ce ai nevoie ca sa poti fura in 10 secunde dintr-un magazin bucurestean, bazat si pe clipa de neatentie a personalului, distras de un/o complice... Camera de supraveghere ii intereseaza mult prea putin. Pana la urma jumatate dintre rromi nu au acte de identitate. O data plecati din incinta magazinului cred ca poti avea zeci de prim-planuri cu fetele hotilor ca tot nu sunt identificabili/arestabili.

Anormalitatea normalitatii...

2009-04-01T12:17:00.000+03:00

Cum analizam normalul zilelor noastre? Ce mai inseamna normal in secolul 21? Cei care decid ca ceva e (a)/normal sunt normali? :) . Normalitatea este deci o chestiune subiectiva?!

DEX spune ca "normal" = care este aşa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obişnuit, firesc, natural. ♦ Spec. Sănătos (din punct de vedere fizic şi psihic).

Eu cred ca "normalul" s-a modificat de-a lungul timpului asemenea climei, radical si ireversibil. Acum 200 de ani nu erau considerate normale multe dintre normalitatile de azi. Iar ceea ce acum 200 de ani era normal, cu siguranta acum 500 era nefiresc/neobisnuit. Ingrijorator este ca normalul din ziua de azi a inceput sa fie din ce in ce mai anormal. Care si unde sa fie linia aceea fina de demarcatie dintre normalul dezvoltarii omenirii de-a lungul timpului si anormalul firescului de astazi? Ma uit in jur si parca prea multe intamplari sunt nefiresti. Daca te uiti la un buletin de stiri te minunezi... Parca ideile, gesturile, cruzimea, moralitatea, conduita, psihologia umana insasi s-au modificat toate intr-o directie neobisnuita... Ce-i drept este doar parerea mea - mai mult sau mai putin normala/sanatoasa... :D

Rascruce...

2009-03-01T16:31:00.001+02:00

Poteca necunoscuta mie pana acum, ma tenteaza fantastic. As vrea sa merg pe ea cu speranta ca voi scapa de monotonia drumului pe care de regula obisnuiam sa-l urmez. Nici macar nu stiu unde duce poteca cu pricina. Pare ingusta si incomparabil mai intunecata decat drumul meu uzual. Si totusi am auzit povesti legate de poteci ce duc catre poienite luminoase si idilice, unde poate mi-as putea gasi linistea atat de ravnita dupa un drum lung si anevoios. Poate si poteca nou descoperita ma duce intr-un astfel de loc... Speranta parca ma impinge de la spate in ciuda oricarui gand rational ce incearca firav sa se opuna.

Ezit... Am auzit si de poteci inchise, la capatul carora entuziasmul initial e pierdut iar oboseala acumulata parca nici ca-si gaseste un moment mai bun sa se faca simtita. Atunci constati ca trebuie sa te intorci din drum si regreti mai mult ca niciodata ca nu ti-ai vazut de monotonia ta uzuala dar sigura. Teama ca poate obstacolele intalnite pe poteca necunoscuta pot oricand sa insemne capatul drumului, ma face sa stau tintuita in loc, chinuindu-ma sa iau o decizie.

Pe care drum s-o apuc? Sunt satula de drumul uzual pe care-l cunosc atat de bine si care stiu ca duce intr-un loc caldut si relativ comod dar in care parca nu ma simt deloc deplin multumita. Tentatia ajungerii intr-un loc nou, atat de ravnit, ce poate m-ar face fericita, nu-mi da insa pace. Am ignorat poteca ani de zile bazat pe gandul rational ca drumul cunoscut este cel mai inteligent sa fie ales... Dar povestile de "mai bine, mai frumos" au deja putere mare asupra rationalului meu si imi fac din ce in ce mai nesuferit drumul cel sigur... Cred ca mai zabovesc o vreme la rascruce... poate o insecta colorata (venita din poienita cea idilica :P) se aseaza pe balanta gandurilor mele si ma ajuta sa decid!

Dragoste, suferinta, ura...

2009-02-09T12:53:00.001+02:00

Subiect vesnic "la moda"... Poveste repetata la infinit si actuala in toate timpurile. El si ea indragostiti, tineri, frumosi. Dupa un timp, apare o terta persoana ce prezinta interes, incita, atrage, pare perfecta. Partenerul de cuplu brusc sufoca. Aceeasi dragoste, aceleasi gesturi ca in trecut devin dintr-o data nepotrivite si iritante. Brusc atentia unuia devine inexistenta iar a celuilalt ajunge respinsa si chiar pedepsita . Confuzia se instaleaza in mintea ambilor. Unul nu stie ce sa faca si pe cine sa aleaga, celalalt sufera si incearca din rasputeri in sinea sa mai degraba sa gaseasca un miliard de alte explicatii pentru raceala simtita decat sa accepte cele mai negre banuieli. Comoditatea relatiei cu vechime lupta cu dorinta pentru nou si interesul pentru necunoscut... Cruzimea unor gesturi pare inexplicabila si lasa urme adanci in sufletul celui care orice ar face nu mai poate multumi. De cele mai multe ori, dupa transformarea necunoscutului in cunoscut apar regretele. Adesea mari si marcante pentru cel care le traieste. Ranile cicatrizate deja, se redeschid si genereaza lupta intre dragostea ce existase candva si ura ce paruse sa-i ia locul pentru un timp. Unii reusesc sa ierte, altii nu... In ambele cazuri amintirile sunt dureroase, caci de uitat nu poti.

Dupa o varsta, probabil inveti sa astepti linistit/a sa treaca... dar banuiesc ca asta poti face daca nu iubesti prea mult. Un ciclu uzual al vietii. Un episod trait probabil de catre oricine. O poveste a tuturor, pe care nu ne-o imaginam cand avem 17 ani si visam fiecare Cosanzeana sau Fat-Frumosul nostru.

Dumnezeu si ale Lui...

2009-01-27T01:54:00.001+02:00

N-as vrea sa intru in polemici sau sa para ca abordez un ton "glumet" la adresa religiei, caci stiu ca e un subiect prea sensibil pentru multi si ca de la un punct incolo sigur nu ne-am mai putea intelege :D dar... am si eu o nedumerire (am mai multe dar doar de una ma "ocup" in randurile ce urmeazaP:))...: Dilema mea este cum se impaca credinta unui om cu propriile-i fapte (ma refer aici strict la oamenii care cred/pretind/sunt convinsi ca au credinta in Dumnezeu)? Incerc sa inteleg!

Vad adesea neconcordante uriase - sau poate vad aiurea - intre vorba si fapta. Cum e cu cele 10 porunci si respectarea lor? Nu-s ele baza credintei? Nu ar trebui ca orice purtator al ideii ca "cineva e sus si vede" sa-si conduca actiunile in viata intai bazat pe aceste 10 porunci? Credinta are mai multe grade??? Grad 0 - crezi un pic, grad 5 - crezi pe la mijloc iar la 10 esti foarte credincios? Vad adesea in jur oameni ce se pretind "credinciosi" si "cu frica lui Dumnezeu" :P, dar care mint, fura, inseala sau fac o tona de lucruri care dupa parerea mea numai respectarea celor 10 porunci nu arata. Incerc sa pricep! Ar mai fi varianta ca acei insi sa interpreteze diferit "Sa nu furi" de pilda. Pana la urma sunt mai multe variante de interpretare, cred. Daca esti credincios doar "un pic", atunci sa furi o scrumiera acolo... intr-un restaurant, sau tacamurile de la o nunta... nu e chiar asa rau, ma gandesc :))! Si daca insusirea obiectelor de mai sus nu credem ca ar fi chiar... "furt", dilema mea e ca si rezolvata. "Sa nu fii desfranat"... e iar extrem de interpretabil. Pana la urma ce inseamna "desfranat"? :)) [DEX: depravat, destrăbălat, dezmăţat, imoral, stricat, (pop.) curvar, (înv.) preacurvar, preacurvitor. (Un bărbat ~; e un ~.)]... interpretabil deci :))?! Daca ai grad 3 de credinta :P, atunci poti fi desfranat grad 7 sa spunem..., nu?:) Poti in continuare sa spui "Doamne ajuta" si sa dai bani saracilor - asa chiar cred ca crezi:D ca mai capeti o bila alba mai mare in valoare absoluta decat bila neagra capatata prin desfranare :))! "Sa nu ridici marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau." - iarasi e interpretabil :D... Ce inseamna "aproape"? Fiecare poate interpreta in felul lui. Unii considera ca nevasta nu e destul de "aproape"... deci poate fi mintita iar sotul poate fi credincios 100%. Altii cred ca o minciuna "mica" nu se pune la socoteala. Deci ar trebui sa avem si o specificatie clara legata de cum cuantificam o minciuna ca fiind "mica" sau "mare", si apoi trebuie sa stabilim de la ce grad incolo "se pune la socoteala"... :). Si evident, putem continua pe aceata tema la infinit...

Din nou, ce vroiam sa spun este ca nu pricep cum impaca unii oameni gandul ca ei sunt credinciosi, cu faptele proprii! Ori cred despre faptele lor ca nu se inscriu la capitolul "minciuna", "furt", etc... ori... NU sunt credinciosi, deci mint inclusiv cand spun c-ar fi. Pana la urma da bine sa inserezi "Dumnezeu" si in discursurile politice, nu? E chiar la moda si iti poate asigura un electorat substantial. Ca om politic de pilda, daca recunosti ca esti ateu, s-a terminat... e clar! Nu conteaza nici ce planuri ai pentru copiii saraci, sau pentru strazile distruse sau pentru salvarea omenirii :))... gata, nu esti bun de nimic! :) Daca in schimb alaturi de a spune din cand in cand "Doamne ajuta", iti atarni la gat si o cruciulita (sau o cruce mai maaare:D...), deja toate sunt iertate din principiu :))) - in acest caz se spune ca "omul e supus greselii". Cu cruciulita la gat poti fura si minti in voie ca "Dumnezeu e bun si iarta!":D. Probabil astfel gandesc cei ce se pretind credinciosi dar se comporta ... interpretabil :D:)). Nu gasesc alta justificare... Ar mai fi o explicatie - nu interpretez eu corect cuvantul "credincios" [DEX:CREDINCIÓS, -OÁSĂ, credincioşi, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care este demn de încredere, pe care te poţi bizui; devotat, fidel unei persoane; nestrămutat, statornic faţă de un angajament, de o idee, de o cauză. 2. Care crede în existenţa lui Dumnezeu şi se conformează practicilor religioase. – Credinţă + suf. -ios.].

Sentimentul romanesc al isteriei (Mircea Cartarescu)

2009-01-15T09:30:00.001+02:00

"Daca traiesti numai in Romania , e posibil sa nu-ti dai seama ca e ceva in neregula cu lumea din jur. Ai culoarea mediului si te misti o data cu el. Esti una cu toti ceilalti. Dar daca te intorci, dupa o vreme indelungata, in tara e cu neputinta sa nu fii izbit de cat de anormala e umanitatea de aici. De cat de chinuiti sunt oamenii si de cat de rai devin din cauza asta. Nu se poate sa nu fii uluit de faptul, de pilda, ca una dintre cele mai raspandite strategii de supravietuire e mitocania agresiva. In orice tara civilizata oamenii incearca sa-si menajeze nervii cat se poate de mult. Sunt prevenitori unii fata de altii in forme duse aproape pana la caricatura. Si-au dezvoltat zambete sociale si ritualuri de contact care sa elimine, practic, posibilitatea oricaror conflicte. Cand cineva te contrazice, ii zambesti si spui: "We agree to disagree" ("am cazut de acord ca nu suntem de acord"). Cand cineva te calca pe picior, te grabesti sa-ti ceri tu scuze. O ipocrizie blanda si surazatoare te intampina peste tot, ca un balsam care alina toate ranile si satisface toate susceptibilitatile. Aceasta ipocrizie poarta numele de politete si e esentiala pentru fluidizarea substantei sociale. Romanul nu este asa pentru ca nu poate fi, obiectiv, asa. Pentru ca la noi, daca esti bun, esti calcat in picioare. Sa ne imaginam o tanara care devine vanzatoare. Isi iubeste meseria si isi propune sa fie cat mai draguta si mai serviabila cu clientii. Zambetul profesional, acel zambet care vinde marfa, i se va stergem insa curand de pe fata dupa ce vreo cinci-sase insi ii vor tranti cate-o badaranie sau vor incepe sa urle la ea ca nebunii, chiar din prima zi de lucru. Sunt toate sansele ca dupa o luna de zile zambetul sa-i dispara complet, iar dupa un an sa avem vanzatoarea noastra standard, acra si scarbita, care te repede de nu te vezi. Badaranii de care-am vorbit nu sunt nici ei badarani din nastere. Si ei sunt bieti oameni la care s-a urlat si care-au fost umiliti de cand se stiu. Au devenit scarbosi pentru ca au simtit pe pielea lor ca nu tine sa fii dragut cu ceilalti. Pentru ca, la toate ghiseele, au rezolvat numai urland. Pentru ca doar fiind mitocani au avansat social, calcand peste cei blanzi. In armata, soldatii sunt extrem de chinuiti "in perioada" de sergentii lor. Cand ajung ei insisi sergenti, ii chinuiesc pe noii recruti si mai abitir. Si tot asa, in toate straturile sociale si la toate nivelurile, romanii isi sunt propriii calai si propriile victime intr-o societate profound alienata psihic, o societate isterica. Cred ca asta ne distinge, ca romani, in lume, la ora actuala: tensiunea continua la nivelul vietii cotidiene. Starea continua de explozie, care ne provoaca ulcere si atacuri cerebrale. Conflictul generalizat al fiecaruia cu fiecare. Nu vreau sa spun prin asta ca suntem fundamental rai. Fireste, ne-au impins spre asta saracia si lipsa de orizont, carentele de educatie, perplexitatea maselor taranesti dezradacinate si aduse in ghetourile marilor orase. Pot fi si alte explicatii obiective. Dar e inca ceva, mai subtil, mai intunecat in tot acest chimism social. Inraiti de lumea in mijlocul careia traim, cu timpul incepe sa ne placa sa fim rai. Sadismul nostru rabufneste atunci in insulta si obscenitate. Incepem sa ne mandrim cu grobianismul nostru si, exhibitionisti ai moralei, ne dezbracam voluptuos de caracter in aplauzele excitate ale publicului. Curand, devenim la fel de cinici, la fel de incapabili de a distinge binele de rau ca tarfele si noii imbogatiti. Ascensiunea (sau doar supravietuirea) noastra sociala e marele premiu castigat cu pretul mitocaniei noastre. Iar cercul acestei nevroze nationale nu ar putea fi spart decat printr-o lunga terapie care, ca orice demers psihanalitic, ar fi lunga, scumpa si cu un rezultat incert. Nu cred ca ne-o putem permite deocamdata."

Incerc dar nu-mi iese... :)! Sufar de pesimism! La Multi Ani!

2008-12-31T17:09:00.000+02:00

Multi prieteni/cunoscuti (sau ce-or fi) imi spun ca sunt prea pesimista, ca nu reusesc sa vad deloc frumosul din viata...! :) Zau ca incerc - ma straduiesc cat pot eu de mult dar nu-mi iese. Aveam chef acum, de final de an, sa postez un gand bun si vreo fraza desteapta si funny dar nu-mi vine :(! Stiu - sunt paranoica si nebuna... - dar fir'ar al naibii daca pot vedea ceva bun in incidentul avut azi in trafic, acum cateva ore.

Sa va povestesc: Am facut o gafa in trafic - recunosc - la plecarea de pe loc nu l-am vazut pe un nenea si am dat sa plec, speriind omul, deh. Nu s-a intamplat nimic - doar amandoi am franat brusc - fara urmari vizibile deci. Mea culpa - am ridicat ambele maini de le aveam in dotare, am aprins avarii, am urlat "scuza-ma frate", m-am automustruluit ca de obicei si da-i sa plec. Dar... ghinion! "Bietul" om de l-am speriat, sofer al unui jeep BMW negru, cu geamuri fumurii, imi blocheaza calea iar din dreapta se da jos o matahala bronzata (nu, nu era de la soare) indreptandu-se vertiginos spre masina mea, cu pumnii pregatiti. Hait, zic! Ii dau inainte cu scuza-ma (deja am scos "frate" din propozitie ca eu ma stiu mai... alba...:P) si cand vad ca se deschide si a doua portiera din dreapta spate pun mana pe telefon si sun la 112, ca alta idee sa mor daca mi-a venit. Am recunoscut ca sunt proasta, chioara si ca ar trebui sa stau la cratita (desi, sincer, ar putea fi chiar mai periculos un incendiu de proportii generat de mana mea in bucatarie...) dar...na, acu' ce sa mai fac? Vazandu-ma mai de aproape, tiganu' nr 1, probabil si-a spus ca sunt prea musca pentru el si s-a multumit doar cu un pumn amenintator fluturat in aer (ma rog, plus organele cele mai diverse varate prin cele mai ciudate locuri - dar deh, am zis ca meritam...), convins probabil si de claxoanele cozii ce se facuse in spatele nostru. Pe drum insa - adica toata Sos. Fundeni, unde nu mai aveam chiar 5km/ora... sicane, frane continue in fata mea, taiat fata si chiar oprit in mijlocul podului si dat cu spatele. Nu puteam trece de ei, nici pleca, nici sta pe loc... practic dadea cu spatele spre mine (apropo, cum e? daca ma lovea dand cu spatele a cui era vina? daca nu puteam demonstra ca mergea cu spatele, a mea, nu???). Intre timp, relatam toate cele descrise politistului la telefon, asta dupa ce am trecut de 112 si am ajuns sa repet povestea politiei rutiere. Dupa vreo 30 secunde, BMW-ul bronzat - 4 tigani in el - pleaca si o ia se pare pe un alt drum decat al meu. Eu, la telefon fiind inca cu nenea agentu' ii spun inclusiv ca nu mai e aproape individu' - la care aud un scurt "a. deci nu mai e urgenta - faceti plangere scrisa atunci" si-mi inchide telefonul brusc (de unde pana atunci ma intrebase si de mama si de tata - datele MELE de identificare, repetate a doua oara)!

Uite asa m-am "distrat" astazi in trafic si zau ca vreau sa vad ceva bun in incident - stiu, ce bine ca nu m-au lasat lata in strada, ce bine ca nu mi-au distrus masina, ce bine ca n-au murit bietii de ei de ras la ce nostim li se parea sa-mi franeze in fata! Ce bine ca n-am ajuns sa dau telefon pentru "o urgenta" plina de sange sau in drum spre un spital! Iata ca reusesc! Vad ceva bun in toate astea... dar din pacate si zeci de lucruri rele: ce pacat ca in astfel de situatii nu avem autoritati pe care sa putem conta! Ce pacat ca sunt si eu contribuabil la salariul celui care mi-a raspuns la telefon si pe care cred ca-l deranjasem de la masa - caci mesteca ceva alene (stimate organ, oare daca fiica dvs. patea asta, ce-ati fi facut?). Ce pacat ca traim in Romania si ca smecheri de acest gen sunt prea multi! Stiu, am gresit - sunt proasta, dar cam pana unde trebuie sa mearga pedeapsa??! Imi amintesc recent de un caz mediatizat intens in care soferul "bronzat" (oare de ce sunt asa des "bronzati" implicati in incidente?!) a lovit cu un ciocan in cap un pieton revoltat ca nu i se daduse prioritate. Multi au acuzat atunci pietonul ca nu a facut reclamatie la 112 si ca s-a apucat sa tipe la sofer. Asa, si daca facea reclamatie la 112, ce??? Un 2009 excelent si plin de optimism va doresc! Trebuie sa ma inveselesc, nu? :)) Mai am ceva timp... pana la 12! La Multi Ani!

Iar asa... de fun: http://www.youtube.com/watch?v=9kbvyajiY4E

Reversul medaliei. Spune-mi ce anturaj ai ca sa-ti spun cine esti!

2008-12-11T18:22:00.000+02:00

E clar ca am o problema (ma rog, am mai multe dar despre una dintre ele "vorbesc" acum...) - nici n-am crezut vreo data ca as fi normala... dar parca speram sa ma destept candva si sa invat incet-incet din experienta de viata care incepe sa aiba ceva amploare. Obisnuiesc se pare sa atribui unora si altora calitati inexistente si sa am incredere mai mare decat ar trebui in oameni. E clar ca e vina mea daca ani de zile nu observ ca unul minte precum respira sau altul fura sau e cel mai ipocrit si crud om intalnit sau daca constat in mai stiu eu ce contexte ca un cunoscut are reactii dintre cele mai putin agreabile din punctul meu de vedere etc. Evident, am atribuit calitati inexistente persoanei respective, nu? Nu e vina hotului ca m-a pacalit ca e cel mai onest om din lume... si asta pe termen lung... pentru ca e un hot-expert! E vina mea, clar, ca parca mi-am tras meserie din a fi credula! Uite asa ajungi sa sufli in iaurt ca sa nu te (mai) friga...!

Si totusi... nu-i Dracu asa de negru...

2008-12-09T22:47:00.000+02:00

Contrar asteptarilor mele si obisnuintei de a crede ca in secolul 21 poti muri linistit inconjurat de oameni care doar sa te priveasca un pic contrariati (poate...?!), am vazut o mica si palida raza de speranta... speranta cum ca nu chiar toti suntem total indiferenti la cel de langa noi! Am apelat zilele trecute la ajutorul cunoscutilor in dorinta de a fi de folos unui prieten cu o problema grava in familie. Am avut surpriza placuta de a vedea ca exista inca oameni care sar sa ajute - atat cat pot si asa cum pot - evident altii decat cei la care m-as fi asteptat. Dar, m-am bucurat sa vad ca nu chiar toti suntem total dezumanizati de bani, putere si greutatea supravietuirii intr-o lume nebuna...

Batranetea, haine grele!

2008-12-01T15:00:00.000+02:00

Acum cateva luni am fost martora unei scene ce m-a marcat pentru multa vreme si care probabil imi va ramane in minte toata viata. Un batran (aveam sa aflu ulterior in varsta de 90 de ani) a fost batut de un tanar intr-adevar "deosebit" (aprox. 25-30 ani). Motivul: acel batran, dezechilibrandu-se la urcarea in autobuz (in 335), l-a impins pe tanarul cu pricina deranjandu-i discutia cu un amic aflat alaturi. Tanarul s-a intors suparat (sa zicem ca oarecum pertinent) sa vada ce l-a atins, adresandu-se batranului cu "ce ba, ti-a luat ma'ta autobuz?". Domnul in cauza a replicat cu destula hotarare "ce-mi vorbesti mai asa? asa vorbesti si cu bunicii tai?". Curajul batranului de a deschide gura l-a deranjat atat de tare pe bravul nostru tanar incat in secunda imediat urmatoare a ridicat piciorul si l-a lovit pe batran direct in stomac daramandu-l pe jos, facandu-l sa-si piarda palaria de pe cap si varsandu-i cele doua sacose cu mere, respectiv rosii. Batranul, ridicandu-se cu greu, nu a tacut, ci a continuat sa vorbeasca vizibil afectat dar cu cea mai mare coerenta posibila: "am ajuns ca la 90 de ani un bou ca tine, care nu va face in viata lui nici un sfert din cate am facut eu la viata mea, sa ma umileasca astfel!?". Aceasta fraza a generat primirea altui picior si un torent incredibil de vorbe grele, greu de reprodus dar pe care voi incerca sa le redau intocmai pentru o mai buna analiza a situatiei: "ce ba bosorogule, ai gura mare? nu vezi ba ca abia iti tii basinile si esti asa prost incat sa vorbesti? ia uite ba (vorbind cu amicul) ce bosorog pe moarte avem aici? daca-i fut una cade lat si el are tupeul sa vorbeasca... imi bag pula ba in ce-ai facut tu toata viata si daca vrea muschii mei imi bag pula in tot autobuzu'. vrei sa vezi ca ii dau pe toti jos daca am chef? i-auzi ba basinosu' cretin ce zice el aici... ca a facut nu stiu ce la viata lui... ha ha ha"...

Batranul vizibil surprins de impertinenta si nivelul extrem de coborat al discutiei, ingaima plapand catre oamenii din jur: "haideti domnilor sa-l dam jos din autobuz! suportam asa ceva?". Liniste mormantala in jur. Oameni de toate varstele uitandu-se in gol pe fereastra ca si cand nimic nu se petrecea. Doua voci - atat - (dintre aproximativ 50 de persoane) au intervenit din departare. Un barbat - aprox. 50 de ani - l-a facut nesimtit si dobitoc pe tanarul implicat, ceea ce a atras amenintarea "ce bah, vrei si tu una in gura? vrei ba sa-ti arat si tie cum e? ia hai ma (vorbind amicului) dupa asta jos ca vad ca e tare in gura si asta". O femeie - aprox. 40 ani - l-a catalogat drept scursura si cretin, ceea ce a generat un alt torent de injuraturi similare. Eu - aflata exact langa cele doua persoane si asistand de aproape la intregul incident - l-am rugat pe tanarul apropiat varstei mele, cat am putut de calm si cu maximum de efort de a-mi ascunde scarba uriasa, sa se opreasca ca, daca il omoara pe batran, intra in puscarie. Din fericire, am reusit sa capat doar un "taci fa si tu - ce te bagi ca musca-n lapte!". L-am rugat si pe batran sa taca (desi i-am inteles frustrarea si m-am urat pentru neputinta), cu teama ca urma probabil daca continui sa vorbesc sa ma tavalesc langa rosiile batranului aflate inca pe jos.

Tanarul cel brav a coborat la prima - a mers doar 2-3 statii, statii lungi in traficul din Bucuresti. Batranul a ramas mai departe in autobuz - abia dupa coborarea "eroului" zilei i-au dat lacrimile. Erau lacrimi amare de umilinta, frustrare, deznadejde, durere...

Am visat nopti la rand ochii in lacrimi ai acelui batran de 90 de ani, batran care a trecut prin razboaie, prin foamete, a crescut copii si nepoti, a predat (mi-a spus ca a fost si cadru didactic), a muncit si a contribuit la a deveni posibila nasterea generatiilor viitoare. M-am urat ca n-am avut inspiratia de a face ceva mai mult - cu toate riscurile. M-am simtit vinovata si inca ma simt pentru ca mi-a fost frica. La fel cum probabil le-a fost si celorlalti calatori. Nu stiu unde era limita de demarcatie intre frica si indiferenta, cert este ca nimeni nu a facut mai nimic pentru batranul acela. Batranul a coborat la Perla - spunea ca trebuie sa ajunga la Spitalul Floreasca... poate vizita acolo pe cineva... La ceva timp dupa coborarea batranului aud reclama aceea fada a politiei pentru numarul de urgenta 112. "Daca sunteti in pericol sau vedeti semeni aflati in pericol, nu ezitati sa sunati cu incredere la 112"... Am pufnit amar si mi-a venit sa plang. Nu mi-am putut scoate din minte multa vreme aceasta scena - am povestit la birou, am povestit acasa, am ramas marcata. Mi-am amintit de bunicii mei si i-am sunat - am vrut sa aud ca sunt bine (atat de bine cat pot fi niste oameni la 80 de ani ce traiesc in Romania). Nu stiu ce ar fi trebuit facut in situatia cu pricina - nici acum nu stiu. Poate indiferenta oamenilor e prea mare, poate puterea capatata de astfel de tineri prea convingatoare. Poate soferul autobuzului trebuia sa opreasca si sa nu plece pana nu coboara cei doi amici. Poate trebuia chemata politia dar asta nu putea fi facut decat daca usile n-ar fi fost deschise caci cu siguranta disparea agresorul. Nu stiu in continuare cum se putea rezolva... si orice s-ar fi facut, primul picior dat in stomacul unui om de 90 de ani fusese dat. Nu sunt o persoana violenta, nu cred in bunul rezultat al bataii dar pe acel tanar, daca as fi avut forta necesara prin reducere la absurd, eu nu l-as fi dat pe mana politiei ci l-as fi batut pana ramanea fara simtire. Nu vroiam sa moara ci sa vada/simta cum e sa fie batut de cineva cu forta peste a lui. M-am urat pentru ca n-am putut sau n-am gandit sau mi-a fost frica sa fac mai mult... As vrea sa am sansa sa-i pot spune acelui batran cat de rau imi pare - desi asta n-ar ajuta cu nimic! Fara sa vreau ma gandesc mereu la bunicii mei pentru care as vrea sa pot face inmiit mai multe decat fac. Ii vad batrani si din ce in ce mai neputinciosi, ii vad ajungand pe zi ce trece din ce in ce mai deprimati constientizandu-si neputinta, ii vad chinuiti de boli si de ganduri. Ii vad traind din amintiri ce devin din ce in ce mai estompate, ii vad dorindu-si din tot sufletul binele copiilor si nepotilor, ii vad zambind rar... si de fapt nu-mi amintesc cand i-am vazut ultima oara razand... As vrea sa pot opri timpul in loc sau macar cel ce le-a ramas sa il fac cea mai fericita perioada a vietii lor... dar nu pot! Din pacate asta e cursul vietii! Iar cand un animal dintre cei descrisi mai sus, care cu siguranta are/a avut si el bunici si are/a avut si el parinti poate face ceea ce a facut, mergand apoi linistit la o bere cu baietii unde va fi admirat pentru isprava lui, atunci... descurajarea si scarba fata de unii oameni de langa noi ma cuprinde intr-atat incat cu greu mai vad si parti bune ale vietii... !

Fericirea de a fi femeie

2008-12-01T00:18:00.001+02:00

Clar si concis: e o placere sa fi femeie a secolului 21, libera, emancipata, egala in drepturi cu barbatul. Ce poate fi mai frumos decat cand nici nu faci bine 13-14 ani sa afli cum e sa fi pipaita in plina strada/zi de vreo mana care a vazut apa cu mai bine de trei zile in urma ultima data? 13-14 sunt cifre variabile - in functie de varsta la care sanii devin mai mult sau mai putin proeminenti... Apoi, cum sa nu simti placerea aparte data de "onoarea" palmelor pe fund in autobuze? Dar cata apreciere trebuie sa simti cand eventual cobori din mijlocul de transport in comun murdara de sperma pe fusta? (intamplare auzita mai rar ce-i drept, dar se petrece...). Apoi, daca iti iei masina, e absolut mirific sa se ia de tine un barbat "deosebit" la semafor, aratandu-si admiratia pentru ochii tai prin a-ti taia fata la demarare... zambind tamp? Cum sa ratezi senzatia injuraturilor misogine din trafic (nu de alta dar gafele facute de burtosi chiori sau pusti cretini de bani gata trec parca neobservate daca detin o pereche de testicule...)? Cum sa nu simti placerea atingerii pumnilor unui "barbat adevarat" caruia ai avut curajul sa i te opui la coada la posta (de pilda), pentru ca nu ai vrut sa-l lasi sa ti-o ia inainte prefacandu-se ca nu te-a observat, "barbat" care cu siguranta n-ar zice nici pas in fata altui barbat (caci de regula barbatii "adevarati" de genul asta sunt lasi si dobitoci, bazandu-se pe simplul raport de forte favorabil lor)? Cum sa nu-ti placa sa te simti o bucata de carne ordinara cand ai indrazneala sa te imbraci cu ceva ce-ti sta bine (si nu ma refer aici la tinutele ce urla dupa atentie... ci sa zicem la o tinuta business care te prinde)? Cum sa nu te simti flatata cand daca ai avut tupeul sa iesi la o cafea singura (intr-un local super select, nu in ultima bodega) vor veni 3 insi la masa ta sa-ti spuna de la "hei papusa, singurica?" pana la "auzi draga, vrei sa ne-o tragem?" sau "ia zi, cat costa?"?! ...Si asta doar in intervalul de timp cat bei o cafea... dar daca ai mai si manca vreo ciorba si-un desert?!?!... :D... Cum sa nu-ti placa faptul ca daca ai chef sa te plimbi la 2 noaptea prin oras nu poti decat insotita altfel risti un viol in urma caruia vei mai si auzi ca ti-ai cautat-o cu lumanarea si meritai?! Cum sa nu simti placere cand ajungi sa-ti calculezi drumul spre casa prin locuri cat mai luminoase si stradute cat mai populate? (ar trebui pe gps-uri sa existe si optiunea asta, nu doar cel mai rapid sau cel mai scurt). Ce te poate face mai bine sa simti ca traiesti decat niste pusti mai colorati care de pilda te stropesc (cu apa daca ai noroc) pe strada fiind, asa... ca-i distractiv si pentru ca probabil e singurul mod in care sunt si vor fi vreo data capabili sa-si arate admiratia?! Cum sa nu-ti dea aripi de-a dreptul faptul ca vezi ca nici macar dupa 40 de ani nu scapi de deosebita atentie a scursurilor societatii? ... cand ramai fara un cercel de aur (pe care l-ai purtat toata viata caci l-ai mostenit...) sau cand ti se smulge geanta din mana pentru ca esti doar o femeie si deci o victima perfecta? Cum sa nu traiesti senzatia aparte de furio-frustrare... pardon de... fericire... cand auzi argumentul suprem: "sunt barbat, ce vrei?"?!

Prietenii adevarati... pasari rare...

2008-11-30T13:31:00.001+02:00

Traim intr-o lume in care parca cu cat suntem mai mult inconjurati de oameni, cu atat avem mai putini prieteni "adevarati", cu care sa putem vorbim orice, carora le acordam deplina incredere, pe care ne putem baza. Oare mai exista prietenie "adevarata" intr-o lume in care toti luptam sa avem cat mai multi bani/putere, sa traim cat mai bine, sa obtinem cat mai mult/e cu cat mai putin muncit posibil, daca se poate gratuit? Oare mai gasim oameni pe care sa-i putem suna in mijlocul noptii daca avem o problema si chiar sa ne ajute? Oare mai exista oameni in care sa ai atat incredere incat sa-ti lasi casa, masina, nevasta :P oricand pe mana lor? Ma intreb toate astea pentru ca cred ca tuturor ni se intampla sa vedem multime de insi in jurul unor oameni "utili" (sefi, profesori, antrenori, functionari in locuri "utile" s.a.m.d.) doar atat timp cat acei oameni sunt folositori la ceva. Eu ma simt cate-o data foarte rau cand constat ca sunt ani de zile de cand, de pilda, imprumut bani unuia-altuia - singurele momente cand sunt intrebata "si ce mai faci?" de catre imprumutatori, sau iarasi constat un interes subit pentru "ce mai faci?" cand cineva care trece prin oras n-are unde sta, sau oameni care abia asteapta sa vada ce mai fac doar cand se cearta cu prietenul si au epuizat lista de oameni cu care sa petreaca timp etc... E adevarat ca toate aceste momente inseamna "nevoie" pentru acei oameni si ca "prietenul la nevoie se cunoaste" dar... mi-ar placea sa fiu sunata si cand totul e ok in viata acestor oameni si sa fiu intreaba pur si simplu "ce mai faci?". Poate exagerez, nu stiu, poate nici eu nu sunt cel mai bun prieten din lume dar totusi exista oameni care clar n-au ce cauta pe lista asa zisilor prieteni. Cum e mai bine oare? Sa ai 2-3-5 prieteni si restul ura si la gara sau sa pastrezi toti acesti cunoscuti... asa... sa fie...? Eu parca simt nevoia sa-mi fac putin curat in viata... :P si sa pastrez aproape doar pe cei care macar ma vor injunghia din fata :D:). ("A true friend stabs you in the front." - Oscar Wilde)

Copiii din ziua de azi...

2008-11-25T16:06:00.001+02:00

Nu credeam ca voi rosti vreo data vorbele astea - desigur ma refer la varianta de ton dezamagit si deloc apreciativ. Cand eram copil, apoi adolescent, uram sa aud "voi, copiii/tinerii din ziua de azi..." Si totusi, uite ca asa imi vine sa spun exact ceea ce uram pe vremuri... si nu cu cuvinte prea dragute in locul punctelor de suspensie... E adevarat ca am vazut si "tineri" (categoria tineri fiind un pic largita si in jos, spre 5 ani:P) care merita numai laude si admiratie, dar diametral opus asteapta ranjind sarcastic o categorie "aparte" de "tineri din ziua de azi", lumina ochilor nostri :D... Dar... sa va povestesc ce tot incerc sa spun... Stand astazi intr-o statie de troleibuz aflata la oarecare distanta de o scoala generala, vad in curtea scolii copiii jucandu-se. Ce frumos, gandesc... Uite la ei ce dragalasi si fara griji sunt. Ce dulci si haiosi. Sirul gandurilor admirative este insa intrerupt de scrasnetul brutal al unor frane. Ma intorc contrariata caci nu vedeam nici un pieton ce-ar fi putut fi cauza sunetului cu pricina, nici vreo alta masina cauzatoare a reactiei celui ce conducea. Injuraturile soferului ma confuzeaza si mai tare, nu de alta dar se uita intens si furios fix catre curtea scolii respective, insa catre alt colt decat avusesem eu in vedere pana atunci. Cativa pusti, pe la 10-12 ani, radeau cu pofta si se laudau unii pe altii pentru isprava lor, isprava fiind ca reusisera sa nimereasca exact in geamul soferului cu o piatra. Pustii morti de plictiseala pe semne si, zic eu, cu un "inalt" grad de inteligenta, aruncau cu pietre si/sau bolovani din curtea scolii in masinile ce treceau pe sosea. Era o adevarata intrecere - ma gandesc c-or fi avut si un soi de punctaj ceva mai ridicat daca nimereau printr-un geam deschis, iar castigator incontestabil era probabil cel ce reusea sa provoace un accident serios. Am dedus toate astea din faptul ca nu trec nici 30 de secunde de cand soferul de mai devreme a fost nevoit sa plece (caci era intens si in foarte clasicul stil romanesc claxonat din spate) si trece o domnisoara draguta si un pic neinspirata sa mearga cu fereastra deschisa prin zone cu "monstri". Biata fata primeste un bolovan fix in poala, motiv pt care se sperie, trage de volan brusc si trece cu hotarare peste bordura din dreapta oprind la marele fix langa garduletul verde de la marginea trotuarului. Scor maxim, sunet asurzitor de bucurie din curtea scolii - they have a winner se pare. Bravo - si eu zic! Admirabil intr-adevar! ... si incurajator! Adica sa tot faci copii din astia - viitorul tarii, nu? Data viitoare poate reusesc sa ajunga in capul soferului, macar ori ii sparge capul ori il omoara direct - mai trebuie lucrat la precizie - spre tampla! Cand un trecator revoltat de ceea ce vazuse in numai 2 minute, s-a luat de pusti, dragii nostri copii sa nu va inchipuiti c-au inteles ceva sau ca s-au simtit vinovati, din contra - au inceput sa se strambe la el si sa-si bata joc, protejati simtindu-se de gardul scolii si dispusi ca-n orice clipa sa apeleze la restul bolovanilor ce scapasera deocamdata jocului lor plin de inventivitate. Abia la strigatele domnului cu pricina, un portar plictisit a venit sa vada "care e treaba, bre?", pregatindu-se sa intervina in apararea bravilor pusti caci deh, d'acolo ia un ban, nu? "Sunt copii, bre, matale te pui la mintea lor?!" aud uimita glasul artagos al portarului (conversatie destul de tipata daca am auzit-o eu de la aprox 100m). Dar copiii astia, "dragii" de ei, puteau omori oameni intr-o clipa. Au provocat un mic accident (in doar 2 minute) care putea fi insa mult mai grav - puteau fi oameni pe acel trotuar sau soferita speriata putea sa nu opreasca langa gard ci mult mai departe sau etc. Va las sa va imaginati si singuri cate si mai cate se puteau intampla sau se vor intampla, caci banuiesc eu ca la urmatoarea pauza intrecerea trebuie continuata - doar curtea scolii e dotata cu o gradina intreaga cu bolovani si pietre! Adasar nu ma pot abtine sa nu ma intreb ce vor face copii astia la 20 de ani? Si cam cator semeni le vor fi facut rau pana atunci? Sau ce fel de oameni le sunt parintii - nu zic, poate sunt oameni ok si e problema anturajul... pe de alta parte parca la 10-12 ani nu mai esti chiar asa mic incat sa nu realizezi ca faci ceva foarte rau. Si cam cine ar putea face ceva daca presupunem ca asa invata acasa? Caci domnul respectabil care a incercat sa-i opreasca mai avea foarte putin si pleca el insusi cu capul spart, eventual batut si de catre portarul aparator al copiilor si sustinator al comportamentului lor. Ma intreb cum vor raspunde copiii diseara acasa intrebarii "si, ce-ai facut azi la scoala?" Iar daca parintii sunt constienti ce odrasle "dragalase" au, poate ar fi mai potrivita intrebarea "si, pe cine ai mai omorat azi?". Probabil solutia era intrarea in scoala si reclamarea copiilor cu pricina caci poate daca aflau parintii etc... asta daca putea trece omul de portar! Sau, poate intr-o zi acesti "dulci" copii vor avea ghinionul ca un sofer furios sa nu mai astepte educatia parintilor si le aplice vreo corectie dureroasa asa cum o putea condus de nervi... si nici asa nu e bine - violenta nu e o solutie, zic multi. Nu stiu care ar fi solutia, cert e ca... tara noastra viitor maret are, clar! Tot inainte! :D:)

Se cauta reteta pentru durerea in... cot!

2008-11-07T17:48:00.000+02:00

Era moderna si cu "inalta" civilizatie in care traim, ne aduce adesea in situatii in care ne pasa mai tare decat am vrea. Vorbesc la plural pentru ca stiu eu din surse sigure ca nu mi se intampla doar mie. Dilema mea (si din aceleasi surse si a altora) este... cum facem sa nu ne mai pese??!?! Ce facem cand dezamagirea adusa de apoape, scarba fata de tot felul de intamplari din societatea noastra "civilizata", evenimente nefericite sau accidente nedorite ne afecteaza? Poate oameni "de bine", mult mai experimentati au gasit resurse inepuizabile pentru durerea in cot... si sunt draguti (chiar daca nu le pasa:P) sa ne spuna si noua cum se procedeaza? Ce faci cand dezamagirea se transforma in durere caci nu reusesti sa nu-ti pese, cand nu poti sa dormi nopti la rand sperand ca timpul sa le rezolve pe toate, cand ai impresia ca nu poti respira de furie sau frustrare, cand vrei parca sa fugi cat mai departe dorindu-ti sa anesteziezi cumva si ultima farama de simtire numai sa nu-ti mai pese? Ce faci cand nu-ti poti lua gandul de la vreo "surpriza" pregatita de viata in complicitate cu vreo persoana ce parea pana atunci stalpul de sustinere al universului tau? Cum facem sa putem calca pe "cadavre" si sa nu traim decat pentru a ne fi noua bine, indiferent ce simt altii? Cum facem sa nu ne pese ca batranii sunt batuti in autobuze, ca minciuna si hotia troneaza pretutindeni, ca respectul si generozitatea au devenit valori "invechite", ca cinstea si onestitatea sunt blamate si considerate "prostii in ziua de azi"? Cum acceptam umilinta, tradarea, inselaciunea, furtul, rautatea? Cum suportam transformarea iubirii in dispret profund, cum scapam de amintirile care ne taie respiratia chiar si dupa ani de zile? Exista oameni care reusesc - probabil asta este solutia supravietuirii intr-o lume similara junglei dar cu mijloace moderne de chin. Cum sa facem sa ne doara in cot de oricine si orice? Caci e clar ca se poate...! Pentru "reteta" nu ezitati sa ma contactati! :D

Daca tot e inca la moda...

2008-11-06T13:19:00.001+02:00

Blogul... e ceva "la moda" de peste doi ani (sau de atat timp stiu eu...). Cam tot de atunci ma tot uit la gandurile altora, impresiile lor, parerile mai mult sau mai putin avizate despre tone de domenii... si ma intreb... de ce naiba s-a inventat sistemul asta ciudat de comunicare - blogul? E... un fel de... vorbit singur dar totusi cu sanse sa fi "auzit"... E un fel de... jurnal personal dar totusi public, un mod ciudat de satisfacere a nevoii de a vorbi cand n-ai cu cine... Ma rog... sau atat ma duce pe mine capul sa gandesc despre acest capitol. Pana la urma daca nu vreau sa stie nimeni ce gandesc nu ma apuc sa public tocmai pe net ce-mi trece prin cap (daca imi trece ceva...), nu? In fine... Cert este ca a venit o zi cand m-am trezit cu chef sa vorbesc si eu... nimanui... sau poate...cuiva... oricui... :)... si mi-am tras cu stangacia specifica unui ne-expert in d'ale tehnologiei moderne, blogul asta. Poate... cand voi avea ceva de spus, ma va "auzi" cineva..., oricine... :)!