Vis de Craciun

Visez un decembrie plin cu rasete de copii, cu brad care sa-i bucure, cu colindatori la care sa se uite siderati, cu Mos Craciun pentru care sa invete poezii si cantecele.

Visez un Craciun cu bucurie, cu rost capatat in viata, cu atmosfera mirosind a portocale si cu oameni dragi aproape.

Visez sa am pentru ce si pentru cine sa muncesc, sa cumpar, sa gandesc viitor.

Visez ochisori care sa ma astepte acasa, care sa fie veseli si calzi, care sa strige dupa mine “mami” oricat de multe sau grele responsabilitati, oricat sacrificiu necesar ar veni la pachet cu visul meu... 

Vreau jucarii imprastiate prin casa, ghetute mici-mici la usa, hainute colorate care raman mici rapid, etape de traversat, cu frumusetea si cu greutatea lor. 

Visez sa-i pot invata oriceurile de care as fi capabila si sa traim frumos laolalta.

Visez sens, cu iubire daruita neconditionat, cu mutrisoare cat pentru toate trairile lumii, cu zambete care sa alunge orice ganduri negre.

Visez un Craciun care, in sfarsit, sa aduca implinire!

... ... ...

Cum n-as fi reusit in veci s-o exprim mai bine de atat, asta e, redau spusele de mai jos:

"Femeile au nevoie de atentie" 

~Tudor Chirila~

Femeile au nevoie de protectie, tandrete si penis.

Barbatii stiu asta, dar sunt convinsi ca penisul le poate inlocui pe primele doua. Ei nu stiu ca penisul este in multe cazuri primul lucru de care femeia s-ar dispensa in cautarea fericirii.

Barbatii uita mereu de tandrete si protectie. Uita pentru ca sunt suficient de invingatori, virili si lipsiti de nuante. Pana si orgasmul e lipsit de nuante la barbati. Nici pe el nu il pot mima.

Astfel ca prima intrebare care vine in mintea barbatului inselat este: O fi mai bun la pat ca mine? Apoi invariabil: Are penisul mai mare? Nici prin cap nu-i trece barbatului suficient de invingator si viril ca adversarul care tocmai i-a luat urma prin asternuturile iubitei a avut mai mult timp, a pus intrebari nerostite demult, a mangaiat, a avut rabdare si a ascultat atent cu blandete in privire.

"Ce are cheliosul ala cu burta, in plus fata de mine? Ala e barbat? Ce dracu are ala in plus? Un penis mai mare?"

Nu, frate, are mai multi bani! - vine invariabil eternul raspuns. Asa e de multe ori, zicem si noi. Dar nu despre acele femei si barbati vorbim noi acum.

Nimanui nu-i trece prin cap ca barbatul cu chelie si burta (ori poate putin intarziat in ale maturitatii) intelege sa pretuiasca femeia de langa el cu disperarea celui care poate pierde ultimul tren. Trecut prin multe, cu cicatrice in suflet si dezvantajat (uneori si fizic), trecut de prima tinerete el stie ca unica sansa este sa mangaie, sa asculte, sa inteleaga, sa fie atent sa deschida usa inainte ca ea sa sune.

Si mangaie, asculta, intelege. Desavarseste un ritual al gesturilor care conteaza, este mereu prezent, gata oricand sa intinda un brat.. nu foarte puternic, dar mereu oportun. Mai presus de orice nu cere nimic in schimb, cel putin nu in mod evident... pentru ca, sa nu uitam, si el e barbat, vanator experimentat.

Cu lacrimi in ochi varsate pe ascuns cand masina ruleaza monoton si ea priveste absent peisajul de pe scaunul din dreapta, femeia va decide sa renunte la penis care ii da fiori de multe ori pe saptamana - nu e de ajuns...

El, tinar... carierist si stresat, conduce si nu intelege ce dracu ar mai trebui sa faca pentru linistea cuplului. Ca doar depune toate eforturile. Trage masina pe dreapta si se usureaza in plin camp. Se urca inapoi fara sa-si aduca aminte ca ea l-a rugat sa-i aduca puloverul din portbagaj.

Vor ajunge in curand la munte. Undeva la acelasi hotel se vor intalni cu un barbat jovial trecut de prima tinerete, dar cu zambet irezistibil si povesti fantastice.

Femeile au nevoie de protectie si tandrete. Femeile renunta cel mai usor la penis. Barbatii renunta la tandrete si protectie.

Acest razboi surd al neintelegerii va da nastere profitorilor. Cine sunt ei? Pe termen scurt, amantii. Pe termen lung cei intelepti si rabdatori.

Pe drumul de intoarcere el este bucuros si usurat ca ea si-a revenit. E vorbareata si nu mai priveste absenta pe geam. Si zambeste ca in prima zi. E prea neatent ca sa realizeze inceputul sfarsitului.

Pe terasa hotelului barbatul jovial, trecut de prima tinerete savureaza un cognac... Pe buza paharului este zahar...

Mama noastra cea de toate zilele...

Nu stiu sa fi trait senzatii atat de puternic negative, generate de neputinta, ca atunci cand mama si-a fracturat coloana. O persoana activa de felul ei, care devine brusc o leguma este impresionanta tare dureros.

Nu stiu sa ma fi simtit mai sfarsita in viata pana la momentul accidentului ei. Si frustrant de neputincioasa.

Noian de trairi, invatat zeci de lucruri noi pentru adaptat la o noua viata, si ea si eu, alegat pe la usi clasice de spitale romanesti, scarba generata de spagi efectiv cerute pe care eu n-am avut curajul sa le refuz, umiliri de comportamente de medici, adaptat orice din viata la noua situatie...

Greu, tare greu. Iar daca ti-a fost scris sa ai "alaturi" o lipsa crunta de suport din partea unui presupus partener de viata, toate se duc pe umeri cu impresia constanta ca numai inca un pas mai poti... si apoi vei cadea...

Nopti nedormite, lacrimi amare, energie consumata pentru a arata puternica...

Am avut noroc insa. Am avut oameni dragi - nu multi dar importanti - aproape! Suportul lor moral m-a ajutat tare mult.

A iesit pana la urma si soarele. Am fost tare norocoasa caci starea mamei a avut un pronostic favorabil refacerii. Iar azi, pentru prima data dupa destula vreme, a reinvatat sa faca primul pas.

Am fost si sunt fericita. Brusc visul pentru case, masini, afaceri, copii devine stupid si nu mai are noima daca acasa... in inima ta... e trist si fara speranta. A ramas doar tristetea simtitului pe propria piele ca mereu vei fi dezamagit de cei la care te astepti mai putin.

Da, azi sunt fericita!

Mofturi

Se poate sa-ti simti gandurile vajaind haotic, dureros de neclare. Sa simti ca te sufoci neinteles si ca parca nici propria-ti persoana nu te mai suporta. Se poate ca un zambet de complezenta catre ceilalti sa-ti consume toata energia, pentru ca sufletul tau de fapt plange in hohote. E al naibii de posibil sa nu mai stii unde sa te ascunzi de propriile trairi si sa nu poti scapa de ele nicidecum. Sa ai senzatia ca nu mai ai putere sa te ridici de unde ai cazut dar ca daca n-o faci vei fi doar calcat in picioare, caci nimeni nu are timp, chef, rabdare sau putere sa-ti intinda o mana. Se poate sa cazi cand crezi cel mai tare ca stai foarte bine pe propriile-ti picioare. Se prea poate sa astepti in van orice, nefiind capabil sa mergi mai departe. Se mai intampla ca speranta sa te agate complet irational si sa tavaleasca cu tine in tot colbul drumului iar si iar… si tot sa nu te inveti minte. E al naibii de posibil sa crezi cu tarie in cauze fara sanse. Ori sa lupti aberant de mult timp pentru idealuri imposibile. Se poate sa te doara sufletul atat de mult timp incat sa uiti ca stiai candva si sa traiesti frumos. E posibil ca atunci cand crezi mai tare ca nimic nu-ti poate taia aripile ori avantul, sa gasesti cele mai ascutite foarfece in mana cea mai draga. Se poate sa te inseli amarnic si apoi sa nu poti sa te ascunzi nicaieri de regrete. Se poate sa fii orb la cele mai clare semne de orice fel si sa continui sa mergi incapatanat pe un drum extrem de gresit.

Se poate, da!

Mai sper doar ca se poate si ca dupa cele mai crunte zbateri sa reinveti cumva, din nou, sa razi din suflet…

Jos

De ce, de ce, de ce?! De ce reusim sa investim in ce nu merita? Timp, energie, suflet... De ce ajungem sa ne pierdem ani crezand ca am gasit in sfarsit ce cautam? De ce ajungem doar sa mai cadem o data de sus? De mult prea de sus!