Bilant 2023

2023 a fost un an urat pentru noi, urat tare! Cand MAMA ne-a parasit, parca am ramas suspendata deasupra unui hau urias. Am simtit de nenumarate ori ca voi pica acolo, jos...! Inca ma uit in abis, simtindu-l sub mine, si ma balangan instabil, agatata ca de un fir nevazut de ata. 

MAMA a construit fundatia vietii mele, chiar daca relatia avuta cu ea a fost departe de a fi perfecta. MAMA a contribuit la tot ce reprezint azi, bun ori rau. M-a cladit, m-a format, m-a iubit, mi-a oferit tot ce a putut ea mai bine. Cand a plecat, parca tot ce stiam despre ea, despre mine, despre lume, parca totul a capatat o alta nuanta. Una gri, nedreapta, nedemna, trista, mohorata! 

Inca ii mai scriu, inca ii mai vorbesc, inca o vad in fiecare noapte in fata ochilor. Inca ii povestesc cum creste M., inca ii arat poze si o invit la mese. In seara asta, cand anul asta urat si crud se incheie, are si ea o farfurie asezata la masa noastra! Asa cum a avut si de Craciun! Si va avea loc la masa noastra tot restul vietii mele!

Anul asta vrea neaparat sa se incheie la fel de prost pe cat s-a derulat. M. a facut astazi, in ultima zi din an, temperatura 40.1 gr C... Inca ma plang mamei cand M. e bolnava. Inca o astept sa lase tot si sa vina sa ne fie alaturi, asa cum a facut de zeci de ori. 

Inca nu-mi vine sa cred ca ea e acolo, in frig, sub o piatra oribila. Inca nu ma pot impaca cu gandul ca viata ei s-a terminat prea repede, prea devreme, prea infiorator de urat! Inca o vad cum geme pe patul de spital, inca imi vine in gura gustul amar al suferintei ei si neputintei mele de-a o ajuta, inca urasc un sistem medical odios, care am convingerea ca nu a ajutat-o cu mare lucru. 

In 2023 am invatat ca sanatatea este cea mai importanta, ca fara ea, nimic nu merge. Am invatat ca prietenii se cern mai drastic decat credeam, desigur ca fix atunci cand ti-e mai greu. Am invatat ca mainile de ajutor, daca vin, vin de unde te astepti mai putin iar increderea pe care o dam oamenilor, "prietenilor", e doar speranta aruncata pe fereastra. Ma gandesc acum atat la unii dintre "prietenii" mei, cat si la cei ai mamei... , la acei oameni pe care MAMA mereu i-a ajutat, alaturi de care mereu a fost, dar care nu au gasit nici macar timpul de a raspunde unui mesaj de chemare pe ultimul ei drum. 

Am invatat despre mine cat de vulnerabila sunt sub o aparenta de "femeie puternica", am invatat despre multi dintre cei din jur cat de putin ma cunosc si mai ales cat de putin ma inteleg. Anul asta am facut curat in jur, mai mult sau mai putin voit. Am inchis capitole, am pornit in altele noi. Am inteles ca nu trebuie sa am asteptari de la nimeni, ca suntem si trebuie sa ne descurcam singure! Am inteles ca empatia pe care o asteptam nu poate in niciun fel sa se ridice la nivelul durerii mele! La 4 ani, M. este cel mai mare sprijin al meu! Unul urias! Poate chiar salvarea mea!

In 2023 MAMA a plecat sa se revada, poate, cu tata. A plecat, poate, sa-si vada parintii - pe bunicii mei -  si ne-a lasat complet singure. Eu si M. am ramas sa ducem mai departe orice ne aseaza soarta pe umeri. 

Sunt recunoscatoare celor care au reusit sa indure dificultatea acestui an si sa ne ramana alaturi. Sunt la fel de recunoscatoare celor care au ales sa se indeparteze sau pe care, poate, fix suferinta si felul in care m-a modificat ea, i-a indepartat, exact atunci cand imi puteau fi un mai important sprijin. Sunt recunoscatare ca si acesti de pe urma oameni au facut parte din viata mea si mi-au daruit lectii de viata, chiar daca au durut! Apreciez orice mi-a fost oferit vreodata si stiu ca e doar vina mea daca am avut alte asteptari anul acesta de la cei din jur. Despre asta pare ca e viata, pe alocuri, despre suferinta!

Imi doresc un 2024 in care sa ma regasesc, caci m-am pierdut groaznic. Un An Nou in care sa imi recapat stima de sine si in care sa ma reridic din genunchiul in care ma tot sprijin de la o vreme. Vreau sa-mi reridic capul din pamant si sa pot zambi din nou! Imi propun sa privesc mai mult inainte si nu inapoi, sa nu ma mai bazez pe oameni care se vor retrage cand imi va fi lumea mai draga, sau, din contra, mai neagra si mai greu de suportat, sa ma pot impaca cu trecutul si prezentul si concentra la viitor! 

2023 a fost cumplit. 2024 va fi mai bun! La multi ani!

Scrisoare catre mama

Tare as fi vrut sa nu invat niciodata sa pun in practica ritualuri religioase legate de pierderea cuiva apropiat. Nu am crezut niciodata in ele, dar tu credeai. Maine se implinesc 3 luni de cand nu ne mai esti alaturi, mama! Astazi fac pachete pentru pomenirea ta, religioasa, de maine. Nu ca nu te-as pomeni zilnic, oricum! Si plang intr-una. Fac ce pot si cum pot, si stiu ca m-ai intelege pentru ce nu sunt in stare sa fac, stiu ca imi cunosti viata si zbaterea din ea. 

As vrea sa fi fost o fiica mai buna, mai inteleapta, mai blanda, mai oricum te-ar fi putut, poate, ajuta mai mult in viata. Am crezut mereu ca te voi avea alaturi pana hat, departe, in timp. Am crezut ca o vom creste impreuna pe M, care mereu te pomeneste. As vrea sa gasesc cuvintele potrivite pentru a-ti spune ce simt, dar nu reusesc. Scriu aici mai degraba ca o incercare de eliberare, caci nu e nimeni in jur sa-i pot vorbi! Scriu in neant, cu firava speranta ca poate, cumva, ajung la tine gandurile mele. 

Nu am crezut ca imi va fi chiar atat de greu! Ai avut dreptate mereu: venim pe lume si ne ducem singuri din ea! As mai adauga si ca traim, de fapt, singuri! Ne avem noi pe noi si daca noi nu ne iubim, nemeni altcineva n-o face. Mereu mi-am zis ca noi 3, M-tu-eu, suntem cea mai tare echipa. In acest an am traversat o multime de trairi, de la mila la furie, de la nesomn la frustrare, de la dezamagire la eliberare. Ai suferit crunt si mult, am vazut cum oameni pe care i-ai ajutat si indragit in viata, nu au ramas aproape cand ti-a fost greu, caci asta ar fi insemnat sa le fie si lor greu. Le-a fost mai usor sa intoarca spatele. Am vazut cum nici pe ultimul drum, oameni care as fi asteptat sa fie acolo, langa tine sau langa mine, au lipsit! Am vazut cat de singure am ramas dupa ce totul s-a terminat, caci oamenii vin mai degraba aproape cand esti vesel si amuzant ori cand esti inca de folos cu ceva-orice si le e greu sa ramana acolo cand toata lumea ti se darama. Oamenii isi vad de vieti, uita, merg inainte si descoperi nepasare unde te asteptai mai putin! Oamenii nu sunt acolo fix cand ai cea mai mare nevoie, fix cand iti urla sufletul la 2 noaptea. Oamenii ajuta in limita disponibilitatii lor, ceea ce, intr-un fel, chiar inteleg... 

Eu si M am ramas singure si te plangem! Am ramas singure sa iti ducem dorul! Si nu e deloc mic si nici usor de dus. Ma duc atat de des pe cat pot la piatra rece care iti poarta poza. Si plang acolo, cu tine si langa tine! Nu te mai pot ajuta cu nimic acum!

Iarta-ma ca nu sunt in stare sa fac totul cum poate ti-ai dori. Iarta-ma ca nu pot sa-i iert pe cei care ti-au facut rau sau ti-au facut sfarsitul mai greu. Iarta-ma, mai ales, pentru ce nu am stiut sau putut sa fiu pentru tine, fiica de care poate aveai mai multa nevoie! 

Nu-mi place ceea ce preotimea afacerista a facut din credinta, nu-mi place cand am senzatia ca sunt doar jefuita, nu-mi plac cei care aduna muuulte kilograme de pomeni, fara vreo sansa sa poata fi mancate ori apreciate si care probabil ajung doar la porci. Iarta-ma ca nu mai cred in cinstea oamenilor ori in corectitudinea preotilor. Iarta-ma ca nu o sa fiu in biserica de cate ori unii zic ca "ar trebui". Si nu pentru ca nu te iubesc, si nu pentru ca nu imi lipsesti, nu pentru ca nu te plang zilnic! 

Fara tine, parca lumea intreaga mi-e pe umeri, cu toate problemele ei. Iti multumesc pentru tot ce mi-ai oferit in aceasta viata! Ai plecat mult prea devreme si mi-e ingrozitor de greu fara tine!